marți, 19 martie, 2024

Huseanul Ciprian Iftimoaei despre consecintele sociale ale pandemiei de COVID-19

Distribuie:

Publicat:

Pandemia generată de noul coronavirus reprezintă un şoc major pentru economia naţională, pentru toate economiile lumii. În mod indiscutabil, cu toţii vom fi afectaţi de reducerea activităţilor economice. De la bun început, cele mai afectate sectoare au fost turismul şi transporturile, mai ales transportul de persoane, producţia industrială, o parte din sectorul serviciilor, scrie adevaru;.ro

 Măsurile de distanţare fizică (nu socială!) necesare pentru a preveni şi plafona epidemia de COVID-19 la nivelul la care sistemul sanitar poate răspunde în mod rezonabil, vor afecta multe companii, firme, antreprenori. Însă, vor fi şi sectoare economice care vor beneficia de creşteri, cum ar fi sectorul de retail, comerţul cu bunuri alimentare, serviciile de curierat ş.a. Agricultura va fi mai puţin afectată, în măsura în care serviciile publice pentru fermieri sunt digitalizate. La fel şi sectorul construcţiilor, unde distanţarea fizică dintre lucrători nu implică costuri administrative şi socio-psihologice mari.

 Deşi nu are o pondere importantă la PIB, comparativ cu sectorul serviciilor şi industria, agricultura va căpăta o tot mai mare atenţie. Cu toată frica de noul coronavirus, oamenii au dat buzna în magazine pentru a se aproviziona, pentru a face stocuri. Frica de foame este imediată, cea de COVID-19 poate fi amânată atât timp cât nu ne afectează în mod direct. În acest context, unii dintre noi şi-au reamintit cum a fost până în 1990, când ne călcam în picioare pentru un parizer şi o bucată de pâine, când produsele alimentare erau raţionalizate şi se vindeau pe bază de cartelă.

 Cea mai gravă consecinţă socială generată de pandemia de COVIS-19 este degradarea nivelui de trai, a calităţii vieţii. Distanţarea fizică, izolarea la domiciliu, carantinarea sau spitalizarea afectează calitatea vieţii, starea de optimism social, frecvenţa şi intensitatea relaţiillor. Oamenii îşi schimbă percepţia privind modul în care evoluează lucrurile în prezent, vor deveni pesimişti, demotivaţi, lipsiţi de iniţiativă, restricţionaţi în manifestarea drepturilor şi libertăţilor individuale. Percepţia privind mersul lucrurilor se va negativa, prin raportare la viaţa anterioară declanşării acestei pandemii. Sărăcia se va amplifica odată cu pierderea locurilor de muncă, scăderea veniturilor, şomajul. În ultimele săptămâni, s-au întors sute de mii de concetăţeni din străinătate. Toţi aceştia vor solicita o formă sau alta de protecţie din partea statului, sub forma venitului minim garantat şi/sau alte forme de prestaţii sociale.

 Sărăcia este o problemă socioeconomică care poate fi evaluată, atât subiectiv prin sondaje de opinie sau alte tipuri de anchete sociale, cât şi obiectiv prin intermediul unor indicatori statistici. De exemplu, indicatorul statistic reprezentat de rata sărăciei relative se raportează la un prag sau linie de sărăcie, în funcţie de venitul disponibil pe adult-echivalent. Statistica oficială stabileşte pragul de sărăcie relativă la 60% din mediana veiturilor disponibile pe adult echivalent. Evident că, toate veniturile tuturor vor scădea într-o măsură mai mare sau mai mică. Prin urmare, rata sărăciei relative va creşte inevitabil cu câteva puncte procentuale şi, probabil, va depăşi valoarea maximă pe care o avea în perioada crizei economice din anii 2009-2012. Conform INS, în anul 2018, România a înregistrat o rată a sărăciei relative de 23,5%. Pentru anul 2020, datele statistice privind sărăcia vor fi disponibile în anul de raportare 2021, însă depăşirea pragului de 25% persoane aflate în sărăcie nu trebuie să ne surprindă. În aceste condiţii, statul va trebui să intervină masiv prin transferuri sociale pentru ca acest fenomen să se cronicizeze, să ajungem să avem „pungi cronice de sărăcie”, cam cum era prin anii 2000. În lipsa acestor transferuri sub formă de ajutoare sociale (venitul minim garantat, ajutoare de încălzire etc.), rata sărăciei relative poate urca la 30%.

 În orice criză economică, indiferent de cauzele şi factorii declanşatori, piata muncii suportă anumite contracţii. Înainte de extinderea epidemiei de COVID-19 pe continentul european, antreprenorii reclamau o criză a forţei de muncă. Companiile apelau la agenţii de recrutare a forţei de muncă de peste mări şi ţări. După exinderea noului coronavirus în ţări precum Italia, Spania, Franţa, Germania, mulţi români s-au întors acasă, mai ales cei care nu aveam slujbe permanente sau care nu munceau cu forme legale. Aceştia vor contribui la sporirea resurselor de muncă, cei mai mulţi fiind persoane active economic. Deocamdată, nu se cunoaşte ce au făcut ei în străinătate, ce meserii au practicat. Oricum, din cauza restrângerii unor activităţi economice, este de aşteptat ca ocuparea în muncă să scadă. România chiar stătea bine la acest indicator, din perspectiva Strategiei Europa 2020, ajungând la o rată de ocupare de peste 70%. E drept că această rată a crescut şi pe fondul migraţiei externe care, de asemenea, a contribuit la scăderea şomajului.

 Şomajul este o altă consecinţă socială a pandemiei cu COVID-19. Rata şomajului la nivel naţional era de 3,8% la sfârşitul anului trecut. În condiţiile în care multe firme vor pune lacătul pe uşă la propriu, rata şomajului va creşte la valori comparabile cu cele din timpul crizei economice din perioada 2009-2012, la peste 6% şomeri raportat la populaţia activă. Se vorbeşte despre suspendarea contractelor de muncă, despre şomajul tehnic, contracte de muncă în timp parţial. Peste 500.000 de contracte de muncă sunt suspendate în acest moment, în condiţiile în care multe companii din România şi-au oprit activitatea, iar numărul acestora va creşte până la 1.000.000 de contracte de muncă suspendate.

 Pierderea locului de muncă, şomajul, reducerea veniturilor conduc la scăderea nivelui de trai. Pe acest fond, se amplifică consumul de alcool, violenţele domestice de toate felurile, creşte abandonul şcolar, mai ales în mediul rural. Spuneam mai devreme că, s-au întors mulţi concetăţeni din străinătate şi că nu ştim cu ce se ocupau ei acolo. Este posibil să asistăm la o creştere a infracţionalităţii, a hoţiilor şi furturilor din gospodăriile izolate, de la ţară, unde bătrânii sunt lipsiţi de apărare, mai ales în condiţiile izolării şi distanţării fizice.

 Şi, nu în ultimul rând, vom asista la o degradare a echilibrului psihic în condiţiile de izolare fizică. Serviciile de consiliere psihologice oferite pe platforme online nu garantează restabilirea echilibrului psihic, rezolvarea problemelor, nu toţi oamenii cu afecţiuni psihice uşoare sau moderate au competenţe digitale şi au acces la asftel de servicii. Va creşte numărul de persoane cu afecţiuni psihice care vor suferi de anxietate, de depresie. Acestea sunt câteva probleme care vor complica peisajul social din România, cu care ne vom confrunta unii şi alţii şi pentru care trebuie să avem soluţii.

 Cu siguranţă, inventarul de probleme sociale generate sau amplificate de pandemia de COVID-19 suportă oricând revizuiri şi adăugiri. Important este ca serviciile sociale, medicale, psihologice să fie orientate spre persoanele vulnerabile, afectate sau infectate de această situaţie fără precedent în istoria recentă a ţării noastre. Iar pentru toate acestea este nevoie de resurse financiare şi umane dedicate serviciilor sociale în situaţii de urgenţă.

Citeste mai mult: /adevarul.ro/

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img