joi, 28 martie, 2024

I-au căzut ochii din cap cand a văzut factura E.ON: Un ieșean are de plătit 5 salarii medii pe economie ca să scape de facturi

Distribuie:

Publicat:

Un bărbat din Iași a dat în judecată compania E.ON România după ce a primit de la furnizorul de energie o factură record. Consumatorul casnic a aflat cu stupoare că are de plătit aproape 14 mii lei, contravaloarea energiei electrice despre care operatorul susține că nu ar fi fost achitată. Toată povestea a început după un control de rutină făcut de angajații E.ON la domiciliul clientului, care a fost acuzat de faptul că a fraudat contorul de curent.

Un client al E.ON Energie din Iași a fost pus într-o situație de-a dreptul scandaloasă. Deși nevinovat, omul a fost purtat prin sălile de judecată de avocații companiei cu capital german pentru a demonstra că nu trebuie să plătească o factură de aproape 14 mii lei impusă de furnizor. Este o sumă pe care E.ON/DelgazGrid o impută acestuia pe motiv că ar fi consumat fraudulos energie electrică și care nu ar fi fost contorizată corespunzător. În urma unui control de rutină făcut la domiciliul lui Vasile Ciucănel din zona Valea Lupului, electricienii au consemnat într-un proces- verbal faptul că „la verificarea cutiei de distribuție (FBCT) fixată pe peretele casei sale, ar fi existat un cablu legat la un capăt în interiorul FBCT și celălalt capăt în aer, cablu ce s-ar fi aflat sub tensiune”, motiv pentru care l-au acuzat de furt de energie electrică.

Purtat prin sălile de judecată ca să scape de facturi

Pus în fața instanței că ar fi furat energie electrică, clientul E.ON a arătat faptul că, la constatarea respectivă nu a fost niciun membru al familiei sale prezent. Ulterior, la solicitarea celor de la E.ON, acesta a explicat că, mai demult, cineva a legat la cutie un cablu pentru o betonieră, în vederea efectuării unor lucrări în stradă.

„Reclamantul susține că panoul de distribuție se afla în aceeași stare, adică nesigilat, neprotejat și poate fi folosit de oricine, fără niciun impediment. În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică de specialitate. La termenul de judecată din data de 14.01.2019, instanța a încuviințat efectuarea unei noi expertize tehnice electroenergetice. În fapt, la locul de consum reprezentat de imobilul aparținând societății, s-a efectuat un control în urma căruia s-a găsit un cablu ACYABY cu 4 conductoare de Ø 4mm, legat cu un aparat FBCT, celălalt capăt fiind lăsat cu capetele în aer, acesta având tensiune pe el. Persoana găsită la pensiune a declarat că în urmă cu o săptămână o persoană dintr-o echipă de muncitori a legat cablul de alimentare a unei betoniere, nefiind informată despre această lucrare, necunoscând că este o improvizație și nedându-i importanță”, se arată în dosar.

Consum uriaș imputat clientului E.ON

Concret, cei de la E.ON i-au solicitat ieșeanului să achite 13.961,05 lei, reprezentând consum fraudulos de energie electrică, respectiv contravaloarea a 22.299 kWh. Conducerea E.ON a acuzat faptul că la locul controlului a existat o instalație electrică improvizată conectată la rețeaua fără contor electric, fapt ce a condus la neînregistrarea și nefacturarea consumului. Contorul este montat pe colțul casei, în interiorul proprietății unui vecin al lui Vasile Ciucănel, iar locuitorii cred că acesta deservește tuturor caselor din apropiere, având în vedere că dacă se lua lumina în cartier, se intervenea la contorul respectiv.

„Este neverosimilă susținerea că mai multe case sunt racordate la contorul aflat pe locuința/clădirea aparținând unei terțe persoane, în condițiile în care fiecare consumator este interesat să achite exact ce consumă. Expertiza electroenergetică întocmită în cauză de expertul tehnic F.R. a fost efectuată la sediul Delgaz Grid din Iași, unde se afla contorul, constatându-se că nu se poate preciza dacă legarea betonierei a avut loc pentru doar câteva ore sau câteva zeci de ore, dar proprietarul pensiunii recunoaște că aceasta a fost conectată, existența cablului sub tensiune conectat la tabloul electric atestând acest aspect”, au arătat avocații E.ON în fața instanței.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img