vineri, 19 aprilie, 2024

Iata eroul iesean care a plecat sa salveze Suceava! A imbracat halatul alb, si-a sarutat sotia si copiii mici si a plecat in spitalul groazei! Zeci de pacienti aveau nevoie de el

Distribuie:

Publicat:

Un medic ieșean a plecat să salveze Suceava, lăsându-și acasă soția și cei doi copii mici. A cerut detașare pentru trei săptămâni în spitalul groazei, Spitalul Județean Suceava. Lucrează zilnic cu pacienți diagnosticați cu coronavirus. Nu îl interesează faptul că-și riscă viața, ci își dorește din suflet să își ajute colegii. Dacă nu mergea el la Suceava, un singur medic ar fi lucrat cu 28 de pacienți.

Un reputat medic ieșean și-a lăsat acasă soția și cei doi copii și a plecat în cea mai riscantă luptă din cariera lui. Acesta a cerut detașarea pentru trei săptămâni în spitalul groazei din Suceava, pentru a salva viața pacienților diagnosticați cu COVID-19 și care au și probleme renale. Un singur medic mai rămăsese pe secția de nefrologie a Spitalului Județean de Urgențe, după ce zeci de cadre medicale au fost diagnosticate cu coronavirus sau au fost trimise în autoizolare, după ce unitatea medicală a intrat în carantină. În acest moment, în Suceava, la secția de nefrologie, sunt 28 de pacienți diagnosticați cu coronavirus, dar care prezintă și alte afecțiuni renale. Medicul ieșean a sărit în ajutorul singurului medic de acolo, care efectiv nu mai făcea față. Nu a plecat singur, ci cu alte trei rezidente curajoase, hotărâte să-și exercite meseria necondiționat.

Își riscă viața pentru că-și iubește meseria

Dr. Ionuț Nistor, medic nefrolog și purtător de cuvânt al Spitalului „C. I. Parhon” din Iași, a luat poate cea mai curajoasă decizie din cariera sa. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași și medic specialist nefrolog din anul 2012, dr. Ionuț Nistor a demonstrat unui oraș întreg că Iașul are medici de care trebuie să fim mândri. Și-a făcut valiza și a decis să plece la Suceava pentru a susține singurul medic care îngrijea 28 de pacienți diagnosticați pozitiv cu COVID-19 și aveau și alte afecțiuni renale. Intră zilnic în saloanele pacienților cu COVID-19 și își riscă viața pentru tratarea acestora. Nu i s-a cerut să plece prin detașare, nu a fost o responsabilitate de serviciu, ci o alegere. Deși are doi copii mici și o soție, care îl așteaptă cu sufletul la gură, dr. Ionuț Nistor demonstrează ceea ce înseamnă cu adevărat meseria de medic.

„Rolul nostru este de a suplini colegii care lipsesc”

După ce a fost închis pentru dezinfecție, Spitalul Județean Suceava a rămas fără cadre medicale. Multe dintre acestea au fost diagnosticate pozitiv cu COVID-19, altele au intrat în autoizolare. Era un spital pustiu și parcă bantuit de spiritele celor care au murit după ce s-au infectat cu coronavirus în unitatea medicală. În numai câteva zile, spitalul nu a mai fost funcțional. Imediat după dezinsecție, o armată de medici din țară au redeschis spitalul din Suceava și au ales să lucreze benevol pentru redeschiderea și punerea lui în funcționare. Un medic ieșean a ales să facă parte din armata care a decis să salveze Suceava.

„Nu a fost o decizie foarte greu de luat. Știam că există un deficit de personal pe secția de nefrologie, că sunt 28 de pacienți îngrijiți de un singur medic sucevean. Majoritatea colegilor din Suceava au fost infectați cu COVID-19 și este o situație care solicită ajutor. Rolul nostru este de a suplini colegii care lipsesc”, spune dr. Ionuț Nistor.

„Este un sacrificiu pe care mi-l asum”

Aproximativ 12 ore pe zi lucrează medicul ieșean pentru pacienții din Suceava. Merge la Hotelul în care este cazat doar pentru a-și odihni capul pe pernă și pentru a comunica cu familia care îl așteaptă acasă.

„Este un sacrificiu pe care mi-l asum. După cele trei săptămâni în care lucrez aici cu pacienții diagnosticați cu coronavirus îmi este destul de greu să mă întorc acasă la soție și copii, dar Suceava are nevoie de noi. Chiar și în spitalul din Iași reprezintă un risc fiecare zi de lucru și asta pentru că intrăm în contact cu pacienți suspecți de coronavirus. Aceasta este meseria noastră și o exercităm așa cum putem mai bine”, adaugă medicul ieșean.

„Familia mi-a înțeles decizia”

Soția și prietenii l-au susținut pe medicul ieșean în decizia de a salva pacienții din Suceava. Deși își pune viața în pericol, acesta și-a asumat toate riscurile meseriei odată cu finalizarea studiilor.

„Familia mea mi-a înțeles decizia. Copiii sunt însă prea mici pentru a le explica unde și de ce am plecat. Știu doar că sunt medic și tratez pacienți. Eu nu mă tem că m-aș putea infecta cu COVID-19 și asta pentru că beneficiem de costume de protecție. Mai mult decât atât, la Iași lucrasem deja cu pacienți suspecți de coronavirus. Aceleași riscuri există și la Iași. Boala se răspândește în comunitate”, mai spune dr. Ionuț Nistor.

Va pleca din Suceava după ce totul va reveni la normal

După cele trei săptămâni în care va sta departe de casă, dr. Ionuț Nistor va reveni la familia lui. Nu înainte de a se asigura însă că secția de nefrologie este „pusă pe picioare”.

„După cele trei săptămâni voi reveni acasă. În trei săptămâni, cadrele medicale din Suceava, internate după ce au fost diagnosticate cu coronavirus sau aflate în autoizolare, vor putea reveni la lucru. În acel moment, situația va fi sub control. Soluția în situații de criză este de rotire a personalului, ne gândim la o schimbare de echipă pentru a suplini lipsa personalului”, adaugă dr. Ionuț Nistor.

Cele mai curajoase rezidente

Medicul ieșean nu a plecat singur la Suceava. Acesta a plecat însoțit de trei rezidente, care s-au oferit voluntar să suplinească lipsa perosnalului medical din Suceava. Este vorba despre dr. Irina Matceac, rezident în spital, dr. Iuliana Teodor și dr. Andreea Neamțu, rezidente la secția de dializă.

„Cele trei rezidente au ales să se ofere voluntar pentru a lucra cu pacienții cu COVID-19 din Suceava. Una dintre rezidente lucrează în spital, iar celelalte două cu pacienții care fac dializă”, mai spune dr. Ionuț Nistor.

Plecarea celor patru cadre medicale din Iași spre a scoate din întuneric spitalul groazei din Suceava este remarcabilă. Cei patru menționați anterior nu sunt singurele cadre medicale din Iași care au sărit în ajutorul Sucevei. Alte zeci de cadre medicale ieșene s-au oferit voluntare în lupta pentru salvarea Spitalului Județean Suceava, dar și a pacienților suceveni.

„Mulțumesc colegilor mei din Iași care mi-au acceptat decizia de a veni la Suceava și care îmi acoperă turele. Totodată, țin să menționez că Suceava are încă nevoie de specialiști. Cei interesați pot lua legătura cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru a afla mai multe detalii”, încheie medicul ieșean.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img