vineri, 19 aprilie, 2024

Igor Dodon i-a retras lui Traian Basescu cetatenia Republicii Moldova

Distribuie:

Publicat:

Presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat marti decretul pentru retragerea cetateniei acordate anterior familiei Basescu, relateaza presa locala.

Documentul se refera numai la Traian Basescu, nu si la sotia sa, Maria Basescu.

“Am semnat decretul privind retragerea cetateniei Republicii Moldova domnului Traian Basescu”, a scris Dodon pe contul sau de Facebook.

“Anterior, in calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, am spus ca cetatenia i-a fost acordata dlui Basescu in mod ilegal. Traian Basescu a indemnat in repetate rinduri la lichidarea statalitatii Republicii Moldova prin anexare la Romania. Inca din perioada aflarii sale in exercitiul functiei de presedinte al Romaniei, acesta a refuzat sa recunoasca statalitatea moldoveneasca si existenta poporului moldovenesc”, astfel si-a motivat Dodon decizia.

“Toate cele mentionate vin in grava contradictie cu prevederile legii supreme — Constitutia Republicii Moldova. Mai mult decat atat, in cadrul procedurii de acordare a cetateniei RM lui Basescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor institutii, inclusiv faptul existentei urmaririi penale”, a adaugat noul presedinte al Republicii Moldova.

“Respectul fata de Republica Moldova, fata de poporul nostru, fata de istoria noastra de secole, fata de suveranitatea si independenta noastra va fi in continuare o preocupare de baza pe parcursul mandatului oferit de popor si oricine atenteaza la aceste valori si realitati va avea de suportat consecintele care se impun conform legii”, a avertizat el.

Anterior, fostul presedinte roman a declarat ca il va actiona in judecata pe Igor Dodon daca acesta semneaza un decret privind retragerea cetateniei sale.

Traian Basescu si sotia sa, Maria, au solicitat cetatenia Republicii Moldova si au depus la 8 martie o cerere in acest sens, cetatenia fiindu-le acordata pe 9 iunie. Cererea a fost solutionata in numai trei luni, desi termenul legal este de un an, noteaza publika.md, amintind ca Basescu a declarat inca din iulie 2013, dupa o vizita in Republica Moldova, ca dupa ce isi va termina mandatul de presedinte al Romaniei va cere, “poate”, cetatenia moldoveneasca in semn de respect si dragoste pentru Republica Moldova si oamenii ei.

O saptamana mai tarziu, Traian Basescu spunea ca este decis “categoric” sa ceara cetatenia Republicii Moldova, mentionand ca si-ar dori ca romanii sa traiasca intr-o singura tara. “Daca acum nu putem avea cetatenie romana pe ambele maluri ale Prutului, macar sa le am pe amandoua”, a spus el.

In aprilie 2015, Traian Basescu si-a reiterat dorinta de a deveni cetatean al Republicii Moldova, doar ca atunci situatia politica din Moldova nu era favorabila unui astfel de demers, mai mentioneaza publika.md.

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img