News Flash:

Il va denunta Horia Georgescu pe Victor Ponta ?

16 Martie 2015
997 Vizualizari | 0 Comentarii
Seful Agentiei Nationale de Integritate este audiat la DNA, cu privire la evenimente petrecute in perioada in care acesta era membru al Comisiei de Stabilire a Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP). Audierea acestuia se va lasa cu denunturi, inclusiv la adresa unuia dintre protectorii sai: Victor Ponta. Este scenariul prezentat de fostul jurnalist si senator Sorin Rosca Stanescu, aflat in prezent in inchisoare.scrie stiripesurse.ro

"Este, pana una-alta, cel mai concludent exemplu de duplicitate demonstrata a premierului Victor Ponta. Cazul Horia Georgescu. Despre care am scris de mai multe ori si chiar recent. Puternicul sef al Agentiei Nationale de Integritate m-a dat, de altfel, si in judecata. In timp ce Horia Georgescu fura de rupea si taia si spanzura, inclusiv capete din PSD, multe la comanda, Victor Ponta era protectorul sau din umbra. Si dirijorul sau. Iar acum, cand Horia Georgescu da cu pixul, el il denunta, implicit, pe Victor Ponta. Si o va face si explicit. Cu certitudine", scrie Sorin Rosca Stanescu, intr-un comentariu remis redactiei stiripesurse.ro.

"Am atras atentia asupra trecutului tenebros al acestui sinistru personaj Horia Georgescu, care a venit la conducerea Agentiei Nationale de Integritate in tandem cu Catalin Macovei, un alt personaj la fel de sinistru, dupa ce, in prealabil, comisesera faradelegi, culmea, chiar in interiorul Directiei Nationale Anticoruptie. Partial, musamalizate. Oricum, suficient pentru ca protectorii lor din vechea administratie prezidentiala, si au fost cel putin doi, Daniel Moldoveanu si Razvan Murgeanu, sa-i poata impinge la varful unei institutii de unde, prin intermediul lor, sa regizeze mii de executii in piata publica.

Ei bine, de cateva ore cel putin, opinia publica stie ca Horia Georgescu a impartit si el cascavalul de la ANRP, facandu-se la fel de vinovat ca si ceilalti, implicati in aceasta murdarie, de fraudarea masiva a banului public. Cand procurorii se vor duce mai departe in trecut si vor veni pana in prezent cu investigatiile lor se vor lua, literalmente, cu mainile de cap. Si tocmai de acest personaj, Horia Georgescu, super manjit, s-a folosit premierul Victor Ponta, procedand, asa cum am spus, murdar si duplicitar.

Pe Horia Georgescu l-a ales Victor Ponta pentru a-l prelua, intr-o veritabila stafeta, de la regimul Traian Basescu, dus dupa ce a semnat infamul pact de coabitare. L-a preluat pe Horia Georgescu pentru a fi, in continuare, protectorul acestuia, in schimbul serviciilor pe care, utilizand puterea si prestigiul Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu i le-a furnizat premierului, inca din momentul in care binomul USL mai functiona. Astfel, seful Agentiei Nationale de Integritate executa comenzi politice, nu numai ale vechilor sai stapani, ci si ale lui Victor Ponta. In timp ce, in calitate de presedinte PSD si de prim-ministru, Victor Ponta se vaita pe toate drumurile ca primarii sai sunt executati sub pretexte imbecile, pentru ca faceau parte din consilii de administratii ale unor societati apartinand comunitatii locale, de apa, electricitate, salubritate, gaze etc., el ii acoperea, simultan, spatele lui Horia Georgescu. Ceea ce i-a asigurat lui Victor Ponta painea si cutitul.

Degeaba va fi anchetat, judecat si executat Horia Georgescu, daca protectorii sai, cei care au manipulat aceasta papusica nebarbierita, vor ramane neatinsi. Daca se va intampla asa, stafeta va merge mai departe. In schimb, daca ancheta DNA se va duce unde trebuie, adica la inceputul inceputului, intr-o directie, si unde trebuie in cealalta directie, adica pana la sfarsitul sfarsitului, atunci un intreg lant vinovat va putea fi demantelat. Si se va ajunge, inclusiv, la Victor Ponta. In acest sens, cazul Horia Georgescu este un denunt impotriva duplicitarului presedinte PSD", mai afirma SRS.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1244 (s) | 25 queries | Mysql time :0.034588 (s)