vineri, 29 martie, 2024

Imagini XXX filmate intr-un spital: Bolnavii au fost filmati si instigati de fiica concubinei managerului unitatii – VIDEO

Distribuie:

Publicat:

Bolnavii internaţi în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Târg-Jiu au fost puşi să se dezbrace şi să se sărute, totul pentru amuzamentul cadrelor medicale.

Scenele au apărut într-un filmuleț, iar cea care îi îndeamnă să facă asta este, conform presei locale, chiar fiica concubinei managerului spitalului, angajată ca registrator la secția psihiatrie, scrie agerpres.ro.

Filmuleţul care a apărut acum în spațiul public a fost făcut în urmă cu o lună la secția de psihiatrie a Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu.

Imaginile arată că, printre gratiile care separă bărbații de femei, gratii care au fost făcute tocmai pentru a preîntâmpina situații de acest gen, având în vedere că aici sunt internați bolnavi care nu au discernământ, o salariată îndeamnă un pacient și o pacientă să facă sex.

Li se dau chiar indicații spre amuzamentul celorlalți bolnavi și a celei care filmează. Cea care îl realizează este fiica concubinei managerului spitalului care a fost angajată ca registrator în secția de psihiatrie.

Situația devine și mai șocantă când o pacientă are nevoie de intervenția cadrelor medicale, în sensul că vine să-și ceară medicamentele, dar pentru că angajata era ocupată cu regia și filmarea scenei obscene, trimite bolnava la plimbare, amenintând-o chiar că o lovește dacă nu pleacă.

Şefa Secţiei de Psihiatrie a SJU, destituită după ce trei pacienţi au fost filmaţi în ipostaze intime în spital

Şefa Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu a fost schimbată din funcţie în urma acestei filmări apărute în spaţiul public, a declarat, joi, managerul unităţii medicale, Gigel Capotă.

Potrivit acestuia, alături de şefa secţiei, a mai fost schimbată şi asistenta şefă prin detaşare la secţia Cardiologie.

"La Secţia Psihiatrie am fost anunţaţi că o să apară un film cu ce s-a întâmplat acolo, în secţie. Noi ştiam de acest film, că o să apară public. Să ştiţi că noi ştiam de acest film, nu o să vă povestesc de el, dar noi, Comitetul Director, ne-am dus în cadrul acestei secţii, am adunat toată secţia, în funcţie cu şefa secţiei şi cu asistentul şef şi întreg personalul şi le-am pus în vedere că nu este normal ca în timpul programului de lucru să accepte sau să se facă că nu văd aceste lucruri. Totodată, împreună cu directorul tehnic am luat măsură să mai punem încă un grilaj, să intervenim administrativ pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple şi, totodată, am luat măsura destituirii şefului de secţie având în vedere mai multe aspecte pe care le avem sesizate", a spus Gigel Capotă.

El a afirmat că fosta şefă a Secţiei de Psihiatrie a contestat în instanţă măsura destituirii.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img