News Flash:

Impozitul din turism, trimis la reexaminare de catre Klaus Iohannis

22 Iulie 2016
310 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele Klaus Iohannis a trimis spre reexaminare Legea care reglementeaza impozitul din turism, anunta Realitatea Tv. Seful statului precizeaza ca in forma transmisa la promulgare, vor exista deficiente in colectarea banilor la bugetul statului. Astfel, justificata de necesitatea cresterii incasarilor la bugetul de stat, Legea privind impozitul specific unor activitati, prin efectele pe care le poate  produce asupra activitatii unor operatori economici din domeniu, nu realizeaza pe deplin scopul preconizat de legiuitor, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia.

Potrivit sefului statului, legea, care prevede introducerea, de la 1 ianuarie 2017, a unui impozit specific pentru persoanele juridice care desfasoara activitati in domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri si alimentatie publica, "prin efectele pe care le poate  produce asupra activitatii unor operatori economici din domeniu, nu realizeaza pe deplin scopul preconizat de legiuitor".

Redam, in continuare, cererea de reexaminare trimisa Parlamentului:

Legea privind impozitul specific unor activitati prevede introducerea, incepand cu data de 1 ianuarie 2017, a unui impozit specific pentru persoanele juridice romane care desfasoara activitati in domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri si alimentatie publica. In forma transmisa la promulgare, legea stabileste regulile generale de aplicare, declarare si plata a impozitului mentionat, modalitatile de calcul al acestuia, normele pentru perioada de inactivitate, incetarea activitatii, regimul pierderilor fiscale si termenele de declarare a mentiunilor. Astfel, operatorii economici ce desfasoara activitatile descrise mai sus vor plati, indiferent de marimea cifrei de afaceri si de nivelul profitului, un impozit specific, calculat pe numarul de locuri de cazare sau marimea spatiului alocat activitatii.

Justificata de necesitatea cresterii incasarilor la bugetul de stat, de promovarea unei etici in afaceri, precum si de importanta domeniului turismului si alimentatiei publice, Legea privind impozitul specific unor activitati, prin efectele pe care le poate  produce asupra activitatii unor operatori economici din domeniu, nu realizeaza pe deplin scopul preconizat de legiuitor, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia.

Astfel, ca efect al legii, valoarea impozitului stabilit conform noilor reglementari va fi mai mare decat cea platita conform prevederilor Codului Fiscal pentru anumiti agenti economici, in timp ce alti agenti economici vor plati mai putin decat in prezent pentru aceeasi activitate desfasurata, ignorandu-se capacitatea de plata a contribuabilului la sfarsitul exercitiului financiar.

Operatorii economici ce vor plati un impozit specific mai mare decat cel determinat conform prevederilor Codului fiscal in vigoare vor fi nevoiti sa gaseasca resurse financiare pentru a achita impozitul, ceea ce va conduce fie la cresterea gradului de indatorare si, implicit la reducerea investitiilor, fie la adoptarea unor practici de evaziune fiscala sau chiar la inchiderea activitatii.

Pe de alta parte insa, prin faptul ca pentru anumiti agenti economici introducerea impozitului specific va determina, in concret, o obligatie bugetara mai mica decat cea care ar fi stabilita in temeiul Codului fiscal, se poate interpreta ca acestia beneficiaza de un avantaj selectiv in raport de ceilalti, care se afla in aceeasi situatie. Or, intrucat reglementarea privind impozitul specific reprezinta o derogare de la prevederile Titlului II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv o derogare de la sistemul de referinta reprezentat de impozitul pe profit sau pe venit si este susceptibila de a conferi un avantaj in cazul anumitor agenti economici, avantaj ce poate fi interpretat ca reprezentand un ajutor de stat, supunem atentiei Parlamentului si oportunitatea  consultarii Comisiei Europene.

Fata de argumentele expuse mai sus si avand in vedere competenta legislativa exclusiva a Parlamentului, va solicitam reexaminarea Legii privind impozitul specific unor activitati.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0972 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015810 (s)

loading...