News Flash:

In prima zi de paste, vasluienii au reusit sa dubleze solicitarile la 112

21 Aprilie 2014
668 Vizualizari | 0 Comentarii
Ca in fiecare an, pentru multi dintre vasluieni sarbatorile pascale au fost motiv de excese la capitolul mancare, alcool, iar bataile au fost nelipsite. In prima zi de Paste, cadrele medicale de la Serviciul Judetean de Ambulanta au fost solicitate sa intervina in nu mai putin de 200 de cazuri, dublu fata de media zilelor obisnuite.

 Numai in noaptea de duminica spre luni, ambulantierii au avut de solutionat 70 de urgente, la care s-au adaugat si 18 interventii ale echipajelor SMURD. In topul urgentelor medicale s-au aflat agresiunile, 15 vasluieni ajungand la spital cu traumatisme prin agresiune. In toate cazurile, altercatiile s-au produs pe fondul consumului exagerat de alcool. De altfel, in prima zi de Paste, sapte persoane au fost transportate la spital in coma alcoolica. Nelipsiti au fost si pacientii care acuzau colici abdominale, pe fondul exceselor alimentare, dar si cardicii. Pentru salvarea unui barbat din Negresti, care a suferit un infarct a fost nevoie de interventia elicopterului SMURD pentru a fi transportat la Institutul de boli cardiovasculare de la Iasi. Asa cum s-au obisnuit, ambulantierii au avut parte si de mai multe gravide, care au au asteptat sa intre in travaliu, in loc sa se adreseze unitatilor spitalicesti la termenul stabilit de medicii care le-au urmarit sarcina. Tot in prima zi, de Paste s-au inregistrat si doua evenimente rutiere, soldate cu victime, a caror viata este, din fericire, in afara oricarui pericol. Cel mai grav eveniment s-a inregistrat duminica seara, in comuna Voinesti. Aici, in urma unui scandal izbucnit intre membrii a doua familii, patru persoane au ajuns injunghiate la spitalul din Barlad. Politistii au deschis dosar penal, incadrarea juridica a faptelor urmand a se face in urma concluziilor medico legale.

Sursa: Adevarul.ro

Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0872 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010134 (s)

loading...