marți, 19 martie, 2024

Inaugurarea primelor doua cluburi „Credo Impact” in Episcopia Husilor

Distribuie:

Publicat:

In Parohia Harsova din Protopopiatul Vaslui a fost inaugurat primul dintre cele 12 cluburi „Credo Impact”, proiect initiat cu binecuvantarea Parintelui Episcop Ignatie, de Episcopia Husilor si Fundatia „Noi Orizonturi”. Clubul de la Harsova se numeste „Imbatabilii” si este format din 18 copii, elevi ai scolilor din satele componente ale parohiei. Liderii voluntarilor sunt parintele Ionel Stoian si doamna preoteasa Daniela Stoian.

Incepand de acum, acesti copii vor participa saptamanal la activitatile acestui centru de tineret si vor invata, prin servicii aduse comunitatii, sa inmulteasca faptele bune, sa studieze Sfanta Scriptura mai mult, sa faca proiecte, din care sa culeaga informatii folositoare pentru formarea lor intelectuala, culturala si spirituala.

Duminica, 19 ianuarie, in dupa amiaza zilei, a fost inaugurat al doilea club Credo Impact, la Barlad, in incinta Bisericii „Invierea Domnului si Sf. Ecaterina”, din oras. La acest club, care se numeste „Dinamys”, vor lua parte 20 de elevi de la mai multe scoli din Barlad. Ei vor fi coordonati de parintele Petru Giusca si de doamna prof. Lacramioara Costin.

La ambele sesiuni inaugurale a participat si Marian Dumitru Rugina, consilier eparhial in cadrul Sectorului Activitati cu tineretul al Eparhiei Husilor. Fiecare lider a pregatit materialele necesare functionarii cluburilor, iar la deschidere s-au desfasurat jocuri, sesiuni de cunoastere intre voluntari si s-au discutat planurile de viitor, precum si tema urmatoarei intalniri.

In Episcopia Husilor vor fi deschise 12 cluburi de acest fel, in tot atatea parohii, din mediul rural, dar si la oras. Urmatoarele inaugurari vor avea loc, pe 25 ianuarie la Parohia Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, pe 26 ianuarie la Parohia Gugesti, comuna Botesti, pe 1 februarie la Parohia Peicani, comuna Gagesti, judetul Vaslui.

Cluburile „Impact” si „CredoImpact” se bazeaza pe modelul educatiei nonformale „service learning”, invatare prin servicii aduse comunitatii sau pedagogia pusa in slujba aproapelui, prin fapte concrete, prin actiuni vizibile, printr-o solidaritate orizontala, bazata pe cresterea impreuna in virtute, educatie, ortopraxie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img