marți, 19 martie, 2024

Incediu puternic la un centru de recuperare: pacienții au fost evacuați de URGENȚĂ

Distribuie:

Publicat:

20 de pacienți dintr-un centru de recuperare din comuna Vladimirescu, județul Arad, au fost evacuați, duminică dimineața, după ce un incendiu a izbucnit la acoperiș. Nu s-au înregistrat victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit ISU Arad, incendiul este localizat, nu există pericol de extindere, însă a cuprins 60 de metri pătrați de acoperiș.

„Incendiul este localizat, nu se extinde, a cuprins aproximativ 60 de metri pătrați de acoperiș, se lucrează pentru decopertarea acoperișului. Au fost evacuați 20 de pacienți din pavilionul al cărui acoperiș a ars. Nu au fost victime, niciun pacient nu are nevoie de îngrijiri medicale”, arată ISU Arad.

Deocamdată nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului, aceasta urmând să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img