News Flash:

Incredibil. Vezi de ce nu poate fi atinsa Biserica Ortodoxa Romana de ANAF

12 Mai 2015
958 Vizualizari | 0 Comentarii
Cultele religioase nu sunt organizate ca societati comerciale, ci constituie comunitati parohiale sau monahale, iar veniturile realizate sunt folosite pentru activitati spirituale, culturale, educationale si social-filantropice, spune Patriarhia Romana.

Patriarhia face precizari "ca raspuns la unele referiri inexacte despre statutul juridic si fiscal al cultelor religioase", se arata intr-un comunicat.

"Avand in vedere rolul important al cultelor religioase in viata sociala a unui popor, pe langa sprijinul financiar acordat de la bugetul public, statul sprijina unitatile de cult si prin acordarea de facilitati fiscale in conditiile legii. De asemenea, autoritatile promoveaza sprijinul acordat de credinciosi cultelor religioase prin deduceri pe impozitul pe venit si incurajeaza sponsorizarea acestora. Astfel, Codul fiscal al Romaniei precizeaza la art. 15 alin.1 lit. f ca veniturile realizate de unitatile bisericesti din donatiile credinciosilor si din activitati economice (producerea si vanzarea de lumanari, calendare, carte religioasa, vin cultic si alte obiecte bisericesti etc. ) sunt scutite de impozit daca sunt folosite in scopuri bine definite, si anume intretinerea si functionarea unitatilor de cult (plata facturilor la curent electric, apa, gaze etc.), pentru lucrari de constructie, de reparatie si de consolidare a locasurilor de cult si a cladirilor ecleziastice, pentru invatamant, pentru furnizarea, in nume propriu si/sau in parteneriat, de servicii sociale, acreditate in conditiile legii, pentru actiuni specifice si alte activitati non-profit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor", arata conducerea Bisericii Ortodoxe Romane (BOR).

Patriarhia mai spune ca statutul juridic si fiscal al cultelor religioase din Romania este in general similar cu cel al cultelor din celelalte state membre ale Uniunii Europene, "tocmai pentru ca autoritatile de stat din tarile respective constata si recunosc importanta activitatii acestora in societate".

Potrivit Patraiarhiei, contributiile benevole (donatiile) ale credinciosilor sunt inregistrate in evidenta contabila a fiecarei parohii.

Concret, potrivit unei hotarari a Sfantului Sinod, dupa fiecare slujba, membri ai consiliului parohial consemneaza intr-un proces verbal suma colectata, care este imediat inregistrata in evidenta contabila a fiecarei parohii. Aceeasi procedura este urmata si in cazul cutiei milelor, iar pentru contributiile benevole de la serviciile religioase (botezuri si cununii) se elibereaza chitanta. Aceasta disciplina financiar-contabila a fiecarei unitati bisericesti este verificata periodic de catre serviciul audit al fiecarei eparhii, sustine conducerea BOR.

Veniturile inregistrate sunt folosite pentru plata salariilor personalului deservent, a impozitelor si contributiilor sociale, a utilitatilor (curent electric, gaze, apa etc.), pentru intretinerea si reparatia locasurilor de cult si a altor cladiri bisericesti, conform prevederilor mentionate din Codul fiscal, mai spune sursa citata, aratand ca, in plus, fiecare parohie desfasoara activitati liturgice, sociale, educationale, misionare si culturale in favoarea comunitatii de credinciosi, activitati sustinute financiar din venituri proprii.

"Credinciosii sustin financiar parohiile carora apartin deoarece sunt beneficiarii activitatii acestora si au posibilitatea de a constata din desfasurarea acestor activitati cum sunt utilizate donatiile lor, cu aprobarea consiliilor parohiale in care ei sunt reprezentati prin consilierii mireni. Unitatile bisericesti ale Bisericii Ortodoxe Romane (eparhii, parohii si manastiri) au de intretinut permanent un patrimoniu important format din locasuri de cult si alte cladiri bisericesti (reprezentand cea mai mare parte a patrimoniului cultural national) si o semnificativa opera social-filantropica si educationala in societatea romaneasca, in care sunt inca multi oameni saraci. In prezent, in Biserica Ortodoxa Romana functioneaza 785 de institutii si servicii sociale si sunt derulate 576 de programe sociale", se mai spune in comunicat.

Cultele religioase, conchide Patriarhia, "nu sunt organizate ca societati comerciale (ca barurile, cafenelele, restaurantele etc.) si, ca atare, nu urmaresc profitul, ci ele constituie comunitati parohiale sau monahale, iar veniturile realizate sunt folosite pentru sustinerea activitati cultice (spirituale), culturale, educationale si social-filantropice in folosul societatii".
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1232 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018570 (s)

loading...