marți, 16 aprilie, 2024

Interesant! Cinci tehnologii imaginate de Jules Verne care au devenit realitate

Distribuie:

Publicat:

Jules Verne a fascinat copilaria multora dintre noi, dar a fost mai mult decat un autor de romane de aventura. Tehnologiile pe care le-a gandit in urma cu 150 de ani au devenit realitate si parte a rutinei zilnice.

Jules Verne a fost un profet sau un mare inventator? Greu de spus. Unii ar spune ca ambele, avand in vedere ca multe dintre tehnologiile gandite de el au devenit realitate.

Atunci cand spui Jules Verne, gandul te duce la romanele 20.000 de leghe sub mari, Calatorie spre centrul Pamantului sau Ocolul Pamantului in 80 de zile, dar si multe altele.

Verne s-a nascut la inceputul secolului al XIX-lea, in Franta, deci a trait in asa-numita epoca a scientismului. A fost un secol in care mentalitatea medievala incepea sa fie ridiculizata, in sfarsit, de gandirea empirica, de teoriile stiintifice demonstrate si de aparitia unor inventii capabile de lucruri care pentru om erau imposibile pana atunci.

Jules Verne si-a dorit initial sa devina avocat (ca multi altii in acea vreme), dar pasiunea sa pentru scris si pentru stiinta era mai mare. Asa a devenit unul dintre parintii SF-ului. Doar ca, azi, romanele sale nu mai sunt SF.

Submarinul electric

Una dintre cele mai cunoscute „profetii” adeverite ale lui Jules Verne este submarinul. Cand erai copil, l-a intalnit in romanul 20.000 de leghe sub mari, unde era comandat de Capitanul Nemo.

Verne a gandit un vehicul subacvatic impresionant, pus in miscare de electricitate, de forma hidrodinamica si capabil sa se scufunde la adancimi impresionante. La acea vreme, un astfel de vehicul era de domeniul utopicului. Azi, n-o fi ele electrice, ci mai degraba nucleare, dar submarinele sunt o realitate.

Si, sa nu uitam de costumele de scafandru.

Cel mai probabil, el s-a inspirat din inventiile din cadrul expozitiilor stiintifice care aveau loc periodic. Pentru oamenii de rand, erau un spectacol ieftin, pentru scriitori si inventatori erau un izvor de inspiratie si cunoastere.

Elicopterul

Celebrul autor a asternut pe hartie schitele multor vehicule zburatoare, dar printre ele s-a numarat si elicopterul.

In romanul Robur Cuceritorul, Verne descrie in detaliu o masinarie care poate decola datorita unor motoare racordate la niste elice. Acestea puteau ridica masinaria pana la cer.

Oamenii secolului XIX au fost fascinati de zbor si au crezut cu tarie ca visul poate deveni realitate.

Holograma

Daca ai prins copilaria anilor ‘80 sau ‘90, poate ca prima data ai auzit/vazut holograme in filmul Star Wars. Totusi, inainte sa ajunga pe marile ecrane, hologramele au fost prezente in literatura, iar Jules Verne a fost probabil primul sau printre primii autori care au scris despre ele.

Hologramele apar in romanul Castelul din Carpati, unde locuitorii unui sat erau ingroziti de zgomotele si imaginile ciudate facute de un castel sinistru. In „realitate”, erau doar niste iluzii optice care azi pot fi echivalente cu hologramele, dupa cum le-a gandit si descris autorul.

Programele de stiri

Pare ciudat, dar in asa-zisul univers SF al lui Verne, apar si programele de stiri care pentru noi, azi, sunt o banalitate…si un subiect de critica. Romanul O zi din viata unui ziarist american in anul 2889 (despre care se spune ca ar fi fost scris de fiul lui Jules Verne, Michel), oferea la vremea respectiva o idee despre cum ar putea evolua tehnologia.

Autorul/autorii vorbesc despre o alternativa la ziarele secolului al XIX-lea, una similara cu ce vezi azi la TV.

Modulul lunar si calatoria in spatiu

In romanul De la Pamant la Luna, Jules Verne a prezis una dintre cele mai mari realizari ale umanitatii care avea sa se petreaca abia peste o suta de ani.

In secolul XIX, scriitorul vedea modulul lunar ca pe un proiectil lansat in spatiu de un tun gigantic, cu astronautii in interiorul acelui proiectil. In cele din urma, omul n-a fost lansat in spatiu cu tunul, dar a pasit pe Luna…iar calatoria ar putea continua

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img