News Flash:

INTERVIU Ion Besoiu

11 Martie 2014
1304 Vizualizari | 0 Comentarii
Actorul Ion Besoiu (81 de ani) vorbeste despre cicatricile pe care cel de-al Doilea Razboi Mondial le-a lasat in memoria sa si despre felul in care a reusit sa supravietuiasca celor aproape cinci decenii de comunism.

Ion Besoiu a amarat. Priveste in jurul sau, la tinerii nepasatori, la taranii nevoiasi, la afaceristii engleziti si parca nimic nu e cum ar trebui sa fie. Nu mai e rusine, sunt numai rele! Totusi, ii place sa creada in continuare ca traieste intr-o tara binecuvantata, caci el a cunoscut Romania cand oamenii ingenuncheau in semn de doliu pentru nedreptatile istoriei, cand in satele prospere mirosea numai a capsune si cand baietii le cucereau pe fete cu Bacovia. Cand aveau oamenii frica lui Dumnezeu. Asta ar mai vrea, sa se mai poata intoarce vremurile acelea, atat!

 „Weekend Adevarul": Aveti o legatura aparte cu orasul Sibiu, unde v-ati nascut. Ati fost martorul unui eveniment tragic: cedarea Ardealului de Nord. Cum se vedea din Sibiu aceasta decizie istorica?

Ion Besoiu: La 1 septembrie, dimineata, eram pe strada principala din oras. Mama ma tinea de mana. Toate clopotele din biserici au inceput sa bata, iar noi am inghenuncheat cateva minute. Ma rascoleste si acum momentul asta. Revad o imagine fantastica: o harta cu tricolorul romanesc in vitrina aceea a librariei de pe strada principala. Era harta Romaniei, cu zonele cedate, iar in colt era o banda neagra si cuvintele generalului Antonescu: „Nicio brazda de pamant romanesc nu se uita!".

Tatal dumneavoastra era pe front.

Iubitule, te cutremuri daca-ti spun o scena povestita de tatal meu. Cand s-a cedat Ardealul, au plecat de la Cluj, pe dealul Feleacului, coborand spre Turda, care nu era cedata. Cand s-au intors si au vazut luminile Clujului, au inceput sa planga! Stii de ce? De rusine, ca n-au tras un foc de arma! Tata a facut armata in Austro-Ungaria, a luptat in Primul Razboi Mondial, din 1916 pana in 1918. In Italia, in Galitia. L-a prins 1918 ranit in spital, la Praga. De-acolo, toti s-au indreptat catre satele si regiunile lor, unde au fost primiti cu bratele deschise. Acolo au format Garda Nationala, inlocuind jandarmii unguri. Tata a intrat in armata romana si a mai facut campania din 1919, cu generalul Traian Mosoiu, au intrat in Budapesta ca sa pulverizeze prima republica comunista a lui Béla Kun. Ca paranteza, cand au inceput cererile ungurilor pentru autonomie, tata-mi spunea: „Noi am fost la Budapesta o data. Daca e nevoie, mai venim o data!".

 Intrarea rusilor in Romania si retrocedarea Transilvaniei de Nord s-au petrecut la scurt timp, in 1944...

La 26 august au intrat in Sibiu. Rusii se razbunau. Prin primitivismul lui, omul, cand se dezlantuie, poate sa faca mari nenorociri! In timpul razboiului, am vazut soldati care au intrat intr-o casa si au aruncat pianul pe geam doar pentru a vedea cum suna. Sa stiti ca scenariile lui Titus Popovici sunt adevarate. „Pe aici nu se trece" si „Noi, cei din linia intai" sunt adevarate. Exista o tragedie a acestui popor, aceasta extraordinara lipsa de memorie istorica. La un moment dat, pare ca suntem neatenti la marile evenimente istorice.

Plecarea regelui a fost puternic dezbatuta.

 Noi l-am regretat pe regele Mihai atunci cand a plecat, in '47. Purtam chipul sau pe reverul sacoului, taiat dintr-un timbru, iar pe fundal - tricolorul Romaniei. La Colegiul „Gheorghe Lazar" a fost si o miscare puternica a elevilor. Pe 7 noiembrie ne-au dat liber de la liceu, dar pe 8 noiembrie, de ziua regelui, a trebuit sa venim la scoala. Mi-amintesc ca, la 30 decembrie, doua coloane de muncitori afluiau spre Piata Mare din Sibiu din directii diferite. Unii strigau „Armata poporului!", iar altii - „Armata si regele!". S-au ciocnit cu scantei. Apoi, istoria ne-a indoctrinat cu „Asa s-a calit otelul" (n.r. - de Nikolai Ostrovski), cu Pavel Corceaghin, cu Alexander Matrosov, cu literatura lor. Nu uita ca eu am inceput Teatru in '50, iar repertoriul se facea asa: trei piese sovietice si doua romanesti.

 Dar cum ati ajuns la teatru?

Scriam poezii la liceu. In ultimii doi ani de liceu, ma inscrisesem la Conservatorul „Timotei Popovici" din Sibiu (n.r. - azi, Scoala Populara de Arta) ca sa invat sa recit frumos poeziile pe care le scriam elevelor. Pe vremea aia umblam cu colegele noastre de mana, nu le puneam cu picioarele-n sus. Colegiul „Gheorghe Lazar" era liceu de baieti, iar „Domnita Ileana" era de fete. Noi, cand aveam nevoile noastre adolescentine, mergeam la „Domnita". Ne plimbam prin parc, prin cimitire, le recitam fetelor Bacovia.

 Le placea Bacovia fetelor de liceu?!

Cum sa nu! Am avut un profesor de limba romana care si-a inceput cursul, in prima zi de scoala, asa: „Vom spune ca toamna a venit... foarte trist - la o fereastra melancolica mi s-a parut ceva, insa m-a trezit un gand pozitivist". Bacovia! Atunci, noi ne-am dus direct la carte. Erau profesori extraordinari! La sfarsitul liceului, fiecare promotie se imbraca in smoching pentru tabloul de sfarsit. Inainte de Bacalaureat, ne dadeau voie sa intram, fara numarul de elev, pe usa profesorilor. Si mai era traditia unei serbari in care octavanii, adica cei din clasa a opta, faceau un spectacol de teatru pe care-l repetau din timp. Venea de la teatrul din Sibiu un actor care ne instruia. Ca sa revin la intrebare, m-a mai influentat faptul ca fratele meu, care era cu patru ani mai mare decat mine, era actor la Teatrul din Sibiu. Desi eu planuisem sa ma duc la Istorie sau la Litere. Alt vis era sa ma fac ofiter de marina, dar pe-asta l-am implinit cu „Toate panzele sus".

 "Prin primitivismul lui, omul, cand se dezlantuie, poate sa faca mari nenorociri! In timpul razboiului, am vazut soldati care au intrat intr-o casa si au aruncat pianul pe geam doar pentru a vedea cum suna."

Ati fost bun prieten cu Radu Stanca...

El m-a format ca actor. Si ca intelectual, daca sunt intelectual dupa parerea dumneavoastra. M-a invatat ce trebuie sa citesc, ce trebuie sa retin. Am lucrat impreuna de la inceput, din 1950, pana in 1965, cand el a plecat la Cluj. Era un mare pedagog, un poet exceptional!

In 1966 ati fost la Cannes cu „Rascoala".

Ce spuneti despre aceasta generatie care aduce Romania din nou pe covorul rosu? N-as putea sa-ti spun ca nu cred in noul val. Apreciez creatiile lor. De operatori nu discut, pentru ca mereu am avut o parere exceptionala. Am apucat sa lucrez cateva filme si cu regizorii noi, am lucrat si cu Mitulescu, si cu Puiu, am lucrat cu Tudor Giurgiu. Din pacate, scenele pe care le-am filmat pentru „Despre oameni si melci" au fost scoase. Pe Tudor il iubesc foarte mult, a fost producatorul filmului pe care l-am lucrat cu Fanny Ardant, „Cenusa si sange", film cu care am fost la Cannes a doua oara. Fanny Ardant a scris si scenariul, a si regizat.

E un reper al frumusetii in Franta.

Da, o iubesc francezii foarte tare. Ea reprezinta Franta intr-un fel aparte: ingemaneaza in ea calitatile si frumusetile frantuzoaicelor si inteligenta si cultura lor.

Adevarul.ro



ion besoiu
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1220 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013519 (s)

loading...