Motto:
Fiecare zi care trece cu Klaus Iohannis la Cotroceni e un atentat la siguranta nationala
Din Istoria Romaniei m-a uluit resemnarea cu care noi am acceptat nu atit Cedarea Basarabiei prin Diktatul de la Moscova, cit mai ales Ultimatul sovietic potrivit caruia trebuia sa plecam din teritoriile cedate in doar patru zile.
In noaptea de 26 iunie 1940, la ora 22.00, Molotov seful Diplomatiei sovietice, ii prezenta ambasadorului nostru la Moscova ultimatumul:
In decursul zilei de 27 iunie 1940, Romania trebuie sa raspunda daca accepta sau nu Cedarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord. La o asemenea amenintare pentru o tara, te-ai fi asteptat, daca nu la ridicarea la lupta cu arma in miini, atunci, macar la un refuz ferm, din care rusii sa priceapa ca n-au de a face cu niste cacaciosi. Daca-l primeau, rusii, cu deja nefericita experienta a finlandezilor, care se opusesera cu arma-n miini, poate ca s-ar mai fi gindit inainte de a da al doilea ultimatum.
De unde si pina unde insa un raspuns ferm din partea celor care nu erau finlandezi?
Pe 27 iunie 1940, Romania anunta ca „este gata sa procedeze imediat si in spiritul cel mai larg la discutiunea amicala si de comun acord a tuturor problemelor emanand de la guvernul sovietic.”
Rusii lansasera ultimatul si pentru a ne testa, dovada ca nu precizasera un termen.
Testul le aratase ca Romania va inghiti orice.
Astfel ca, in noaptea de 27 iunie 1940, Rusii trec la al doilea pas:
Ultimatumul prin care Romania trebuia sa evacueze Basarabia si Bucovina de Nord in patru zile, incepind de la ora 14, ora Moscovei, 28 iunie 1940, trupele sovietice urmind in acelasi timp sa ocupe teritoriile din care se retrageau Armata si Administratia noastre.
Cind se vorbeste de Cedarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord accentul cade pe acceptarea de catre noi a ultimatului sovietic din 26 iunie 1940.
Fara a neglija tragedia semnificata de orice cedare de teritorii, nenorocirea nationala, provocata de lasitatea romaneasca, a constat in acceptarea ultimatului cu patru zile.
Dezastrul uman si material al plecarii in fuga, fara a trage un foc de arma, dintr-o lume in care ne aflam de peste doua decenii, a fost principalul aspect tragic al Cedarii.
Regele Carol al II-lea a convocat un Consiliu de Coroana pentru noaptea de 27 spre 28 iunie 1940, in care s-a acceptat ultimatumul cu 26 de voturi pentru si 6 contra.
Si atit.
Pe 28 iunie 1940, Guvernul Gheorghe Tatarascu a acceptat ultimatumul.
Asadar, marea crima n-a constat atit in acceptarea Cedarii, cit mai ales in acceptarea ultimatumului de pleca din Basarabia si Bucovina de Nord in doar patru zile.
Daca ne opuneam de la inceput, daca raspundeam luind pozitie de lupta, poate ca rusii – repet – cu experienta Finlandei in memorie, ar fi ingaduit o perioada de timp mai mare, perioada in care in plan uman si administrativ s-ar fi rezolva multe lucruri.
Pe 1 iulie 1940, generalul Ion Antonescu se prezinta in audienta la Carol al II-lea, pentru a-i da un Memoriu in care pune punctul pe i.
„Majestate,
Tara se prabuseste. In Basarabia si Bucovina se petrec scene sfisietoare. Mari si mici unitati surprinse, parasite, se lasa dezarmate la prima amenintare. Functionarii, familiile lor si ale ofiterilor, au fost lasate prada celei mai groaznice urgii. Materiale imense si depozite militare acumulate acolo din incurie (neglijenta) si mentinute pina in ultimul moment, au ramas in mina inamicului. Iata Majestate, schitat in fuga, numai un capitol al tragediei si al calvarului unui Neam, care este numai la inceput. Poporul si Armata au fost dezarmate fara lupta. (…). Tara care simte, Tara care vede, Tara care presimte este consternata si in panica. Este consternata si in panica fiindca a auzit de repetate ori pe prim-ministrii si pe ministrii sai declarand: «Sintem inarmati pina-n dinti», «nu vom ceda nici o brazda», «sa avem incredere oarba si fara control in sefi si in priceperea si intelepciunea regelui».”
Viitorul Maresal sesizase Marea Tragedie.
Acceptind sa se retraga fara un foc de arma, in citeva zile, Romania isi abandonase fara mila proprii cetateni.
La cele doua ultimatumuri, care a fost reactia Romaniei?
Una sub semnul expresiei prin care ne-am justificat de nenumarate ori lasitatea:
Asta e! Ce putem face noi, astia mici?
Decizia a fost luata exclusiv de un singur om: Carol al II-lea.
Numai ca omul care-si asumase o astfel de decizie era un Neghiob.
Un Neghiob iresponsabil.
Luni, la Versailles, a avut loc o intilnire informala a patru tari membre ale UE: Germania, Franta, Italia, Spania.
Desi nu s-a emis nici un Comunicat, declaratiile facute presei inainte si dupa de catre participanti au confirmat ceea ce pina atunci era doar obanuiala:
Se pune la cale reorganizarea UE dupa modelul Consiliului de Securitate al ONU.
Teoretic, ONU e condusa de cei 15 membri ai Consiliului de Securitate.
Practic, organizatia e condusa de doar cei cinci membri permanenti ai Consiliului, cei care au drept de veto.
In masura in care n-a fost ocupata cu Scandalul din PSD, cu inutila Declaratie politica prin care Parlamentul face copy-paste dupa un articol din Constitutie, cu avatarurile procurorului Zdreanta si cu izvorul nesecat de mariri de salarii promis de Guvernul Sorin Grindeanu, Presa noastra a publicat stirea folosind sintagma Europa cu mai multe viteze!
Aceasta sintagma, lansata de presedintele Comisiei Europene, da seama de o uriasa manipulare, menita a indulci lovitura intruchipata de ticluirile de la Versailles. E ceva asemanator obligatiei ca in Romania porcul, inainte de a fi taiat, sa fie drogat.
De parca drogat sau nedrogat, porcul tot n-ar muri!
Europa cu mai multe viteze e de fapt o sintagma menita a ascunde realitatea hida a impartirii membrilor UE, pina acum egali in drepturi sau macar pretins egali in drepturi, in membri de tip membru permament al Consiliului de Securitate si membri de tip membru nepermanent al Consiliului de Securitate.
Cel putin patru state mari din Uniunea Europeana au decis constituirea unei noi Uniuni Europene, Uniunea Europeana-Premium, lasind de izbeliste celelalte membre ale UE care ramin in UE pur si simplu, pe dinafara adica.
Potrivit declaratiilor Angelei Merkel, celor 27 de membre ale Uniunii Europene, ramase dupa Brexit, li se propune o noua Uniune Europeana, o UE clasa Business, alcatuita din doar citeva tari, apropiate ca dezvoltare economica, in stare sa suporte o integrare mai mare fara a mai fi nevoie de acceptul altor state membre.
Desi ramin in UE, celelalte tari vor trebui sa faca noi eforturi pentru a fi admise in UE Premium.
Dincolo de intrebari legitime precum: Si celelalte tari care nu pot suporta noile conditii ce fac? Nu cumva tari precum Romania vor trebui sa intre din nou in UE? ramine adevarul dureros pentru statele membre ale UE:
Desi teoretic egale doar citeva state mari vor sa impuna celorlalte proiectul unei noi UE.
Romania se gaseste in apropierea unui eveniment de semnificatiile celui dat de Cedarea Basarabiei.
Desigur, ca si in cazul Cedarii, sintem prea mici pentru a ne opune deciziei deja luate.
Asta nu inseamna ca trebuie sa repetam in 2017 resemnarea mioritica din 1940.
Chiar daca deciziile au fost deja luate, Romania isi poate face auzita vocea la nivel european printr-un protest energic impotriva acestei expresii fatise a atitudinii de tip colonialist a Marilor Puteri.
Acest protest nu poate lua insa forma macanitului de Rata Mecanica al Chiriasului de la Cotroceni la iesirea de la Sedinta de Bilant a Parchetului General.
Intr-o Declaratie gen Luata pe scari, etapa prima treapta, Klaus Iohannis a reusit in doar citeva rinduri sa expuna o mie si una de neghiobii, intre care la loc de frunte se numara cea potrivit careia Proiectul n-a fost decis, Proiectul a fost supus discutiei si ca noi trebuie sa intram in nucleul dur al UE.
Vocea Romaniei – fie ca protest, fie ca punct de vedere la nivelul UE – se poate face auzita doar daca spre deosebire de momentul cedarii, se naste si se dezvolta un taraboi national.
Acest taraboi poate fi stirnit de Presedintele Romaniei.
Inteleg ca pe post de Carol al II-lea in varianta de Rata mecanica, Klaus Iohannis va merge la Bruxelles fara a fi consultat daca nu Parlamentul, atunci macar partidele parlamentare.
Desigur, o consultare n-ar fi facut ca Romania sa provoace esecul Proiectului nefast.
Da, dar ea ar fi dat un semnal ca Romania nu mai are de gind sa accepte Diktatele cu resemnari mioritice smiorcaitoare.
Devenit peste noapte TeFeList cu masina blindata, Klaus Iohannis a putut cobori in strada la manifestatie la o manifestatie neautorizata cind a fost vorba de interesul Sistemului.
Tot pentru a rezolva interesul Sistemului, Klaus Iohannis a mers in Parlament pentru a transmite un Mesaj.
Acum e vorba de interesul national al Romaniei:
Cele de a arata Europei ca, desi suntem cacaciosi ca si in 1940, acum macar ne punem pampersi.
Acum insa cind interesul national e de a da un semnal viguros ca refuzam sa fim transformati in tara care va fi obligata sa ceara o noua admitere in UE, Klaus Iohannis nu merge in Parlament, nu se consulta cu nimeni, nu da nici un semnal grav, de genul unei Declaratii de presa.
Ca si Carol al II-lea in 1940, decide de capul lui intr-o chestiune de destin al Romaniei.
Din nenorocire, ca si Carol al II-lea, el e un Neghiob.
Un Neghiob Iresponsabil.
N.B. In 1940 s-a gasit un barbat precum generalul Ion Antonescu care sa-i strige Neghiobului Iresponsabil din fruntea Romaniei ca tara se prabuseste.
Vedeti azi pe cineva in stare sa faca acelasi lucru cu Klaus Iohannis?
Eu unul nu vad.
Ca doar n-o sa strige la Klaus Iohannis Liviu Dragnea?!
Sursa
Sursa
