miercuri, 24 aprilie, 2024

Ion Iliescu, audiat in secret la Parchetul General (surse)

Distribuie:

Publicat:

Fostul presedinte Ion Iliescu a fost audiat, in secret, la Parchetul General, potrivit unor surse citate de Realitatea TV.

Iliescu a fost audiat, in urma cu doua luni, in dosarul legat de informatiile conform carora Romania ar fi gazduit un centru de detentie CIA in timpul mandatului sau la Cotroceni.

Conform acelorasi surse, fostul presedinte a negat in fata procurorilor existenta unor inchisori CIA pe teritoriul tarii noastre.

In urma cu o luna, Iliescu i-a transmis presedintelui Comisiei LIBE din Parlamentul European, Claude Moraes, o scrisoare prin care isi exprima “regretul” ca nu s-a putut intalni cu delegatia comisiei care se afla la Bucuresti pentru a se informa in legatura cu presupusele inchisori CIA.

“Problema pe care o investigati nu priveste direct statul roman. Tin sa specific extrem de clar acest lucru. Este si motivul pentru care Comisia de Investigatii a Senatului Romaniei a ajuns la concluzia ca, pe teritoriul Romaniei nu au existat inchisori ale CIA, in care sa fi fost comise abuzuri si incalcari ale drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Nimeni din conducerea statului roman nu a aprobat infiintarea unor inchisori ale altui stat pe teritoriul Romaniei, si nimeni din conducerea altui stat nu i-a cerut Romaniei asa ceva. Am declarat public, si imi mentin aceasta declaratie: nu as fi aprobat niciodata infiintarea unor inchisori ale altui stat pe teritoriul Romaniei”, se arata in scrisoarea lui Iliescu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img