News Flash:

Iran/nuclear: Rohani contestă legitimitatea unui nou acord

25 Aprilie 2018
133 Vizualizari | 0 Comentarii
hassanrohani 1495262970

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, a contestat miercuri legitimitatea unui eventual nou acord nuclear iranian, ca reacţie la afirmaţiile făcute cu o zi înainte în acest sens de către omologii săi francez şi american.

''Împreună (cu liderul unei ţări europene) ei spun: 'Vrem să decidem cu privire la un acord încheiat în şapte'. Pentru ce? Cu ce drept?'', a afirmat Rohani într-un discurs rostit la Tabriz (nordul Iranului), cu referire implicită la Donald Trump şi Emmanuel Macron.

Preşedinţii Trump şi Macron şi-au exprimat marţi, la Washington, dorinţa de a ajunge la un ''nou acord'' cu Iranul privind programul nuclear al Republicii Islamice.

De la venirea sa la Casa Albă în ianuarie 2017, Donald Trump nu a încetat să critice acest acord încheiat în iulie 2015 - în timpul preşedinţiei lui Barack Obama - între Iran şi Grupul 5+1 (Germania, China, SUA, Franţa, Marea Britanie şi Rusia), calificând textul adoptat la Viena după negocieri îndelungate şi intense drept 'cel mai rău acord' încheiat vreodată de ţara sa.

''Vreţi să decideţi cu privire la soarta (acordului)? Mai întâi trebuie să ne explicaţi ceea ce aţi făcut până acum pentru a-l pune în aplicare'', a declarat Rohani, cu ocazia unei ceremonii de celebrare a Tabrizului drept capitală turistică a lumii islamice în anul 2018.

''Vreţi să ne spuneţi cum ar trebui să se întâmple aceasta în următorii ani? Spuneţi-ne mai întâi ceea ce aţi făcut voi în ultimii doi ani'', a adăugat preşedintele iranian, a cărui ţară acuză în mod regulat occidentalii că nu şi-au îndeplinit angajamentele.

Rohani a acuzat Trezoreria americană că a luat întregul mapamond ostatic cu sancţiunile sale împotriva băncilor care ar dori să facă afaceri cu Iranul. De asemenea, Teheranul reproşează cu regularitate ţărilor europene că cedează presiunilor americane.

Preşedintele iranian s-a referit şi la faptul că Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a ONU confirmă în mod regulat că Iranul îşi respectă angajamentele pe care şi le-a asumat la Viena privind limitarea programului său nuclear cu scopul de a oferi garanţia că nu încearcă să se doteze cu arma nucleară.

Cu acordul nuclear, ''am arătat bunăvoinţa noastră lumii ... Vrem să dovedim lumii că Iranul nu încearcă să se doteze cu arme de distrugere în masă'', a asigurat el.

''Cu acest acord, noi am făcut să cadă acuzaţiile şi am demonstrat că SUA şi Israelul mint de zeci de ani cu privire la Iran'', a mai spus Rohani.

Susţinătorii acordului nuclear iranian asigură că acesta reprezintă cea mai buna garanţie pentru a împiedica Iranul să se doteze cu bombă atomica. Donald Trump, la rândul său, apreciază că acordul este prea slab şi că nu oferă garanţii suficiente cu privire la durată.

Atacându-l direct pe Trump fără să-i menţioneze numele, Rohani a spus: ''Nu sunteţi decât un om de afaceri ... Nu aveţi nicio experienţă în politică sau în materie de drept sau în acorduri internaţionale''. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0923 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013961 (s)