News Flash:

Istoria mantuirii omului. O talcuire la zilele din Săptămana Mare

15 Aprilie 2014
964 Vizualizari | 0 Comentarii
Urmeaza Saptamana Mare. Este singura perioada din intregul an liturgic numita asa. De ce? Pentru ca ea cuprinde intreaga istorie a umanitatii, de la izgonirea din Rai la izbavirea din iadul in care Hristos - Domnul si Mantuitorul - a coborat dupa ce Si-a dat sufletul pe Cruce.

 Fiecare dintre cele sase zile, de luni pana sambata, poarta, la randu-i, atributul Mare. In Sfanta si Marea Luni avem, cu precadere, atentia directionata catre blestemarea smochinului neroditor (Matei 21, 19-20). Este un pasaj unic in Evanghelii. Mantuitorul nu-si foloseste niciunde puterea Sa dumnezeiasca decat pentru a face binele, pentru a tamadui, a invia etc. Aici insa vedem cum, a doua zi dupa triumfala intrare in Ierusalim, El cauta, flamand, la un smochin, in care nu gaseste roade si pe care il blesteama: "De acum inainte sa nu mai fie rod din tine in veac! Si smochinul s-a uscat indata" (Matei 21, 19). Gestul este cu atat mai surprinzator, cu cat aflam, de la un alt Evanghelist, cu referire la acelasi moment, ca nici "nu era timpul smochinelor" (Marcu 11, 13). Nu ar fi indreptatit un ecologist din secolul XXI sa exclame: "Dar ce-a avut cu bietul smochin?". Ca sa intelegem gestul aparent socant al lui Hristos trebuie sa plecam de la premisa ca nimic din ceea ce a facut sau a spus El nu este fara folos sau fara talc. Momentul evocat ne trimite cu gandul la greseala primilor oameni carora, dupa ce au gustat din rodul pomului cunostintei binelui si raului, "li s-au deschis ochii si au cunoscut ca erau goi, si au cusut frunze de smochin si si-au facut acoperaminte" (cf. Facerea 3, 7). Smochinul este, asadar, primul element din creatie cu care interactioneaza protoparintii imediat ce s-au rupt de Dumnezeu. Ei cauta a se acoperi cu frunzele acestui pom, cautand, asadar, scapare la creatura dupa ce nu s-au mai orientat catre Creator. Au mancat si s-au golit de slava dumnezeiasca, care ii acoperea inainte de cadere. Mii de ani mai tarziu, Fiul Omului cauta la smochin si nu gaseste mangaiere, nu gaseste hrana pentru ca ceea ce este creat nu poate oferi viata de la sine (de aceea ni se spune ca nici nu era "timpul smochinelor"; niciodata nu a fost si nici nu va fi in istoria omenirii un astfel de timp, in care lumea sa se hraneasca si sa se imbrace in cele create ca si cum s-ar hrani si imbraca de cele necreate, adica de harul sau slava lui Dumnezeu).

 Iisus Hristos a cautat, om fiind, la cele create ca sa se hraneasca si nu a gasit. Atunci a decis, Dumnezeu fiind, sa-si retraga binecuvantarea (acesta e, de fapt, blestemul) de la smochin, adica sa retraga viata pe care i-o daduse (s-a scurs toata seva din el si s-a uscat, pentru ca nimeni si nimic nu-si are viata decat de la Dumnezeu). Adam si Eva au cazut, reorientandu-se spre cele create; Noul Adam, Hristos, vine si ne arata ca ne pacalim, in felul acesta, El da cartile pe fata, ca sa folosim o expresie pe intelesul tuturor. El nu blesteama in sensul in care intelegem noi, ca ar face sau cere raul cuiva sau a ceva, ci prin gestul Sau striga, precum copilul acela din poveste: "imparatul e dezbracat!" (omul este cel chemat sa fie imparat al intregii creatii). Sau, altfel spus, Domnul ne spune: "Oameni buni, stiu ca va este foame, ca sunteti insetati de viata, dar nu va mai amagiti, nu de aici va puteti hrani, iata, toate cele create se usuca, nu au viata nici macar pentru ele insele".

 Tot in aceasta Luni, se face vorbire despre pilda lui Iosif, fiul patriarhului Iacob, cel ce a ales sa fuga gol din mainile egiptencei care il indemna la adulter, preferand sa-si lase haina in mainile aceleia si sa ajunga, pe nedrept, la inchisoare (acuzat de femeia aceea ca, de fapt, el ar fi vrut sa o siluiasca). Goi s-au vazut Adam si Eva si s-au rusinat (fapt ce nu se intampla inainte de a gusta din rodul pomului oprit). Gol s-a vazut Iosif si nu s-a rusinat sa iasa in vazul lumii, lepadand pacatul, alegand ascultarea de Dumnezeu. Asadar, in Sfanta si Marea Luni ne aducem aminte de caderea omului si luam aminte la consecintele acestei caderi, primind si, in contrast, un model - in Iosif - de om care sa ne intareasca in nadejdea ca ne putem lipi de Dumneze chiar si in conditiile traiului in aceasta lume corupta de caderea protoparintilor.

In Sfanta si Marea Marti se lectureaza doua pilde eshatologice rostite de Domnul, parabola celor zece fecioare si parabola talantilor. Daca Lunea ne situeaza in timpul de la caderea omului si cel de imediat dupa, cele doua pericope evanghelice ne aduc mai aproape de momentul Intruparii mult asteptatului Mantuitor (de venirea lui Mesia). Pildele ne arata ca asteptarea mantuirii nu este una pasiva, chiar daca omul este lipsit de harul pe care-l avea in Eden, ci este una activa, in care suntem indemnati sa lucram pe cat ne este cu putinta si pe masura darurilor pe care le-am primit. Faptul ca Fiul lui Dumnezeu ia firea noastra nu inseamna ca, automat, toti oamenii sunt scosi din robia pacatului si a mortii, ci inseamna ca tuturor oamenilor li se ofera aceasta sansa. Dar omul poate refuza sa conlucreze cu Dumnezeu, precum si vedem, adesea, in zilele noastre.

Cu Sfanta si Marea Miercuri deja suntem la momentul in care Domnul a venit pe pamant, in aceasta "vale a plangerii". Hristos vine in viata noastra si noi putem sa-L primim, sa acceptam a-I fi ucenici. Dar nici acest lucru nu este suficient. Iuda, ucenic fiind, numarat intre cei 12, cei mai apropiati, alege sa-L vanda. Viclenia lui este ca vrea sa fie si cu Hristos, dar sa si castige ceva de pe urma Acestuia (acei arginti). Adica el vrea sa fie si cu Izvorul vietii, dar vrea sa aiba si o "asigurare" suplimentara, bazandu-se pe cele materiale. Nu-si pune nadejdea cu totul in Dumnezeu si nu vede doar in El adevaratul castig, prin dezlipire de cele create. A vrut sa fie lipit si de Domnul si de cele ale lui mamona si nu a reusit, pentru ca Dumnezeu nu are nici un amestec cu "stapanitorul acestei lumi" (cf. Ioan 14, 30). Pe de alta parte, tot in aceasta cutremuratoare zi, in care Iisus este vandut pe 30 de arginti, o femeie desfranata devine ucenica, ungand Preacurat Trupul Sau cu mir, "mai inainte de ingropare" (din slujba Utreniei). Acesta este, asadar, momentul culminant al relatiei omului cu Dumnezeu, in care optiunea de a fi sau nu cu El devine definitiva, indiferent de starea in care am fost mai inainte de aceasta alegere.

 Celelalte trei zile

In primele trei zile din Saptamana Mare se pune accent pe caderea si pocainta omului. Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul nu se mai rosteste dupa aceste zile pentru ca intervine o schimbare de accent: de pe tanguirea omului cazut, pe patimirea Fiului Omului. De aceea Saptamana Mare mai este numita si Saptamana Patimilor. In Sfanta si Marea Joi incepe deja lucrarea de restaurare a omului, cel ce fusese zidit in a sasea zi, ca o incununare a intregii creatii si spre a fi stapanul si preotul acesteia. La Cina cea de Taina, Domnul spala picioarele ucenicilor si le ofera, pentru prima data, Trupul si Sangele Sau sub chipul vazut al painii si al vinului. Precum, la inceput, a luat Domnul Dumnezeu "tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie" (Facerea 2, 7), apoi a adus asupra acestui prim om, Adam, "somn greu", "a luat una din coastele lui" si a facut femeia, pe Eva (cf. Facerea 2, 21-22), tot asa acum Fiul lui Dumnezeu pune mana Sa pe ucenici, ii spala, apoi ii hraneste cu Sangele care va iesi din coasta Sa, pe Golgota, si cu Trupul ce se va frange pe Cruce, fara a avea mai inainte insa "somn greu", ci priveghind in rugaciunea - revarsata in amestecare cu lacrimi si sange - din gradina Ghetsimani. Aceasta Jertfa a Sa este savarsita in Sfanta si Marea Vineri. Restaurarea omului se va desavarsi in Sfanta si Marea Sambata, cand Domnul va lasa Trupul Sau sa stea in mormant, iar cu sufletul se va pogori la iadul (seolul) in care erau toti cei ce murisera pana atunci, incepand cu Adam si cu Eva. Pe cei ce vor fi asteptat si vor fi primit mana intinsa de Eliberatorul (adica Mantuitorul) nostru, ii va scoate si-i va duce in Raiul ce se va redeschide acum. Iar la "marginea" acestei Sambete - cand incepe Duminica Invierii - El restaureaza si trupul omenesc, ca vindecarea sa fie deplina si omul sa nu mai cunoasca stricaciunea si moartea.

In a sasea zi a fost creat omul (moment pregatit prin cele create in celelalte cinci zile), iata ca tot in sase zile este omul re-creat sau restaurat. In primele trei zile plangem - cumva fara de nadejde - pentru noi si pentru conditia noastra de fiinte cazute si supuse pacatului ("pacatul meu inaintea mea este pururea"), iar in urmatoarele trei zile, plangand patimirile Domnului, tot pe noi ne plangem de fapt - dar cu acel plans ce contine deja in el samanta nadejdii ca izbavirea este aproape. El a ales sa patimeasca si sa moara pentru ca noi sa avem bucurie si sa nu mai murim. Acum noi suntem cei care avem de facut o alegere. Azi. Acum. Maine poate fi prea tarziu.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0869 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012612 (s)

loading...