News Flash:

ISU VASLUI„ Sarbatori Pascale in siguranta”

6 Aprilie 2015
1506 Vizualizari | 0 Comentarii
Ca in fiecare an,  in preajma Sfintelor Sarbatori Pascale, Inspectia de Prevenire din cadrul  Inspectoratului  pentru  Situatii  de  Urgenta „ Podul Inalt ” al judetului Vaslui  efectueaza  controale  privind prevenirea situatiilor de urgenta la lacasele de cult.  Numarul mare de persoane prezente cu aceasta ocazie in biserici, utilizarea lumanarilor si candelelor aprinse pe timpul slujbei constituie un potential pericol pentru siguranta enoriasilor, de aceea, obiectivul principal al acestor controale este de a depista si elimina neregulile care pot duce la favorizarea  unor situatii  de urgenta  precum  si de a instiinta  preotii  parohi si populatia  cu privire la modul de comportare, interventie si evacuare in cazul producerii unui incendiu.

      Aceasta activitate se desfasoara in municipiile Vaslui, Barlad, Husi si orasul Negresti,  iar in mediul rural este realizata de catre componenta preventiva din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta. Astfel vor fi verificate de catre cadrele inspectiei de prevenire cca. 47 de biserici, principalele aspecte urmarite fiind, printre altele, starea cailor de acces si evacuare (interioare si exterioare), modul de exploatare a instalatiilor electrice si de incalzire, daca spatiile in care se aprind lumanarile indeplinesc toate conditiile si nu exista riscul producerii si propagarii unui incendiu, dotarea cu mijloace tehnice de prima interventie si starea acestora, modul de organizare a interventiei cu personalul propriu si existenta unor rezerve de apa pentru fiecare lacas de cult.

    In vederea imbunatatirii nivelului de securitate al lacasurilor de cult pe timpul sarbatorilor pascale, este necesar a se respecta urmatoarele:

-  accesul credinciosilor in incinta lacasului de cult sa fie permis in limita capacitatii bisericii, in scopul evitarii accidentelor, iar pentru evitarea supraaglomerarii bisericii, se recomanda ca aceste manifestari religioase sa se organizeze in exterior;
- pe timpul desfasurarii slujbelor religioase cu public numeros usile de acces/evacuare se vor mentine in pozitie deschisa;
- parcarea autoturismelor personale sa se faca astfel incat sa nu se blocheze caile de acces pentru autospecialele de interventie ale pompierilor;
- aprinderea si asezarea lumanarilor se va face numai in locurile special amenajate in acest sens (in exteriorul constructiei si la distanta de siguranta fata de vegetatie sau elemente combustibile);
- dotarea obligatorie a lacasurilor de cult cu mijloace de prima interventie si mentinerea acestora in stare permanenta de functionare, dublata de instruirea corespunzatoare a personalului;
- la sfarsitul slujbelor religioase, personalul bisericii va executa un control vizual al spatiilor, pentru eliminarea cauzelor potentiale de incendiu, provocate de activitatile care s-au desfasurat si va actiona obligatoriu  pentru deconectarea alimentarii cu energie electrica a lacasului de cult;
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0843 (s) | 25 queries | Mysql time :0.013879 (s)