Pe data de 6 august sărbătoarea ortodoxă, creştinii sărbătoresc Schimbarea la Faţă, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, denumită în popor Probejenia sau Obrejenia, este una dintre cele mai mari sărbători religioase ce a fost asimilată sărbătorii ce marchează despărţirea de vară, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp.
Domnul însoţit de ucenicii săi a venit la muntele Taborului, din Galileea, urmat îndeaproape de ucenici şi mult popor. Iar după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: ,,Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: ,,Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi”.
Prin etimologie populară, (Pr)Obrejenie aduce după sine probozirea cuvânt împrumutat din slavonă ,,proobraziti” adică a mustra, a dojeni, a certa pe cineva, a face de ruşine, a ocărî pe cei neascultători în această zi dar şi în decursul anului ce vine.
Această sărbătoare în popor, este situată în interiorul Postului Sfintei Marii, astfel încât este Dezlegare la Peşte. Este aşadar momentul de „ceartă” între vară şi toamnă. Se crede astfel că din acest moment întreaga natură capătă amprenta toamnei.
Agricultorii cred că, după 6 august, este posibilă oricând căderea brumei, dar rareori se întâmplă aşa, în schimb îşi mai face apariţia grindina. Deţinătorii de fâneţe consideră că acum este momentul cositului otavei, pentru că înainte de Schimbarea la faţă se crede că ar avea un gust dulceag şi se obţine mai puţină, în schimb, cosită imediat după această dată, se spune că este sărată şi consistentă ca şi fânul din prima recoltă.
Tot acum sunt estimate roadele livezilor, din convingerea că de atunci înainte fructele nu se mai „aleg”, adică nu mai cad singure şi vor ajunge să se coacă. Dacă până la această vreme fuseseră „veninoase”, apare „prima” dulceaţă a lor.
De la Probejenii înainte apele prind a se răci în credinţa populară se crede că cerbii le spurcă, urinând în ele iar de-acum nimănui nu-i mai este îngăduit să se scalde iar cel ce va intra în acea zi în apă se va schimba la faţă bineînţeles că în rău. Se schimbă chiar şi frunza codrului dând verdele crud pe galbenul auriu dând de veste rândunelelor că trebuie să se urce pe spatele berzelor pentru a pleca în zone mai calde sătenii ţinând sărbătoarea în credinţa ca ele vor putea trece toate mările fără nici un pericol. Acum la plecarea berzelelor în călătorie, nu e bine să plece nimeni în drumeţii pentru a nu rătăci drumul de întoarcere spre casă. Omul care are dor de ochi dragi ce sunt la distanţă mare se uită după berze, ca dorul să se ducă cu ele.
Şerpii, şopârlele şi toate insectele intră în pământ iar şarpele ce nu a intrat până la această zi poate fi omorât. Dacă un tânăr vede un astfel de şarpe şi nu-l omoară, şarpele se va preface în zmeu iar tânărul până la anul îşi va pierde viaţa.
Probajele în credinţele bătrâneşti ar nişte sfinte, diferite de Rusalii sau Iele, lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru a face dreptate între oameni. Ca pedeapsă la un om pentru un rău ce-l face, sfintele îl proboza pe om şi, dacă omul nu se pocăia, era sortit morţii. În acea zi fiecare femeie sau bărbat se fereşte de a se ocărî unul pe altul, căci tot anul nu trăieşte decât în sfadă cu alţii. Pe cine doare capul la Schimbarea la faţă, acela un an de zile suferă tot aşa. Dacă până la Probejenie gospodinele se păzesc ca să nu mănânce mere sau pere până la această zi, de Moşii de Schimbarea la faţă se dezleagă mâncarea strugurilor care sunt duşi la biserică pentru a fi sfinţiţi. Boabele de struguri desprinse de pe ciorchini şi sfinţite se numesc „colivă de struguri“.
În zonele preponderent viticole are loc ritualul sfinţirii şi binecuvântării strugurilor, după care ofranda sacră pregătită ca aliment ritual, „coliva de faguri de miere” împreună cu hidromel este dusă şi sfinţită la biserică, în cazul creştinilor, oamenii luând apoi câte un bob ca „anafură” din rodul viilor spunându-se: „boabă nouă în gură veche” era ca o împărtăşanie ce înlesnea comunicarea cu morţii neamului şi dădea speranţa vieţuirii pentru cei rămaşi în „lumea albă”. Atât strugurele cât şi peştele care se mănâncă în această zi sunt simboluri ale reînvierii, schimbării, prefacerii şi continuităţii iar cel ce mănâncă struguri înainte de această zi, se spune că îşi afuriseşte maţele.
În preajma acestei sărbători, stupii care au fost transportaţi în pastorală sunt pregătiţi să fie aduşi acasă, iar buruienele şi florile prind a se vesteji şi nu mai au în ele dulceaţă. Cine nu sărbătoreşte Obrejenia, se usucă şi îngălbeneşte ca şi florile şi e rea de lovituri, ploşniţe, trăsnete, incendii şi contra frigurilor. Toţi copiii trebuie să fie ascultători şi cuminţi, ca să nu fie proboziţi, ocărâţi, în această zi, că vor fi proboziţi tot anul. Fetele nu se spală pe cap, pentru că altfel părul nu le-ar mai creşte, cum nici iarba nu va mai creşte începând cu această zi de început al toamnei.
Femeile, mai ales în mediul rural, nu mai lasă noaptea ferestrele deschise, nu atât de teama frigului care se instalează spre toamnă, ci din credinţa că, în miez de noapte, duhurile rele se trag, de frig, în case şi că membrii familiei atinşi de ele rămân o vreme cu membrele înţepenite sau strâmbe, de parcă i-ar fi tras curentul.
,,Numai’ atâta-i vara, vară/ Pană-i patu’ mandrii-afară/ Dacă mandra patu-şi mută/ Poţi să ştii, vara-i trecută.”
În această zi se recoltează de pe câmp ultimele plante şi fructe de leac cu puteri vindecătoare: leuştean, împărăteasă, avrămeasă, usturoi, flori de muşeţel, precum şi
o crenguţă cu şapte prune, sau alune şi se păstrează la un loc neumblat, ca să nu fie stricate de ceva. Adunate în această zi şi după un anume ritual, plantelor şi fructelor se descântă „de urât” şi sunt socotite a avea mare putere de vindecare a frigurilor şi altor maladii. Babele satului descântă de urât în această zi, zicând să se despartă cineva de o fiinţă iubită şi să plece cum pleacă berzele. În această zi culeg coarne bune pentru femei, la naştere.
Acum se pune baligă de vacă la uscat, bună spre a se afuma cu ea cei ce suferă de năjit.
În directă legătură cu aspectul religios-creştin, sărbătoarea poate semnifica şi schimbarea noastră în bine, schimbarea invidiei în bucurie, a răutăţii în iertare, a împăcării cu sine şi cu ceilalţi.
