News Flash:

JUDEȚUL VASLUI BĂTAIA DE JOC A PSD-ULUI!

31 Ianuarie 2017
2803 Vizualizari | 0 Comentarii
Campania electorală a trecut, promisiunile electorale au rămas doar tipărite pe pliantele pe care le-ați găsit in cutiile poștale! Vasluiul rămâne iar ultimul pe lista de așteptare a guvernului Grindeanu! Politicienii PSD nu au ripostat si nu au mișcat o foaie când au văzut proiectul de buget. Astfel, din fișele de obiectiv ale Ministerului Transporturilor aferente proiectelor derulate de acest minister, județul Vaslui primește 0,0035% din sumele propuse, adică niste firfirei, o restanță pentru drumul Crasna – Albița. Primim de 700 de ori mai puțin față de cât ni s-ar putea aloca, dacă ar fi luată în considerare populația județului!

Raportat la numărul de locuitori, ar trebui să primim peste 470 milioane lei din bugetul marilor proiecte de investiții ale Ministerului Transporturilor, dar ni se alocă puțin peste 600 mii lei! 600.000 lei din aproape 20 miliarde lei!

Trebuie amintit si faptul că sumele trimise de Guvern ca ajutoare sociale vasluienilor sunt mult mai mici, dacă facem raportul contribuții / beneficii, față de această gaură pe care o provoacă Ministerul Transporturilor, prin ștergerea județului Vaslui de pe hartă.

Din proiectul de buget al Guvernului PSD lipsesc atât Varianta ocolitoare Vaslui, cât și Varianta ocolitoare Bârlad. După consultarea acestor cifre deputatul PNL, Daniel Olteanu a depus șase amendamente, prin care a solicitat fonduri pentru următoarele obiective:

1. Construcția Variantei ocolitoare Vaslui
2. Construcția Variantei ocolitoare Bârlad
3. Reabilitarea și modernizarea drumului Iași – Vaslui – Bacău, proiect Trans Regio
4. Reabilitarea DN11A Bârlad (limită E581) – Podu Turcului – Adjud
5. Reabilitarea și modernizarea DN 24A Huși – Murgeni – Bârlad
6. Construcția Drumului Expres Focșani – Bârlad – Albița, Coridorul IX Pan-european

Amendamentele sunt făcute cu bun-simț, sumele cerute sunt strict pentru ceea ce se poate face în acest an, la nivel de documentații, studii, pregătirea licitațiilor sau începerea execuției, acolo unde lucrurile sunt mai avansate (Varianta ocolitoare Bârlad, pentru care s-a decis în 2016 realizarea ei în regie proprie de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, iar acum a dispărut).
" După ce anul trecut s-au făcut pași pentru sprijinirea acestei zone, prin elaborarea unui Memorandum cu finanțări destinate exclusiv județului Vaslui, nu-mi imaginam că se va da cu piciorul eforturilor din 2016 și că va fi atât de rău cu actualul Guvern.

 Germania a investit masiv în zona de Est, după unificare, pentru a reduce decalajele. Actualul Guvern îi jupoaie efectiv pe vasluieni și-i pune să contribuie pentru metroul din București, pentru autostrăzile din Vest sau pentru tot felul de cheltuieli electorale. În județul nostru, pentru investiții în marea infrastructură, nu se întoarce NIMIC! " ne-a declarat Daniel Olteanu.

Acesta lanseaza un apel vasluienilor: sa ceara parlamentarilor pe care i-au votat să susțină aceste amendamente, prin care județului Vaslui să i se aloce fonduri pentru obiective concrete de infrastructură!
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1225 (s) | 35 queries | Mysql time :0.027065 (s)