vineri, 19 aprilie, 2024

Justitia britanica respinge extradarea unei separatiste catalane ceruta de Spania

Distribuie:

Publicat:

Justiţia britanică consideră ''disproporţionată în raport cu legislaţia Marii Britanii'' solicitarea Spaniei ca Marea Britanie să o aresteze şi să o predea autorităţilor spaniole pe separatista catalană Clara Ponsati, astfel că cererea de extrădare este respinsă, transmite miercuri agenţia EFE potrivit agerpres

Pe numele Clarei Ponsati, care este şi scoţiană, fusese emis de către justiţia spaniolă un mandat european de arestare pentru "nesupunere", acelaşi delict pentru care mai mulţi lideri separatişti catalani au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea în urma tentativei eşuate de secesiune a Cataloniei în 2017.

În urma deciziei instanţei britanice, mandatul european de arestare a fost restituit autorităţilor spaniole, cu menţiunea că dacă există ''informaţii cu privire la istoricul infracţional anterior al persoanei în cauză sau orice altă informaţie despre gravitatea infracţiunii'', mandatul poate fi retrimis Marii Britanii în vederea reexaminării cererii.

Surse judiciare au declarat agenţiei EFE că solicitarea formulată de autorităţile spaniole a fost considerată a fi ''disproporţionată'' pentru că, fiind vorba despre infracţiunea de nesupunere, se înţelege că este vorba doar de o ''problemă de ordine publică''.

Clara Ponsati se numără printre cei nouă politicieni catalani care au fugit din Spania pentru a evita arestarea şi pe numele cărora autorităţile spaniole au emis mandate europene de arestare. Aceste mandate au la bază sentinţa dată pe 14 octombrie de Curtea Supremă spaniolă, care a condamnat la pedepse de închisoare cu executare alţi nouă lideri separatişti catalani. Printre cei a căror extrădare este cerută de Madrid se numără şi fostul preşedinte al guvernului regional catalan, Carles Puigdemont, care s-a refugiat în Belgia

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img