marți, 23 aprilie, 2024

Klaus Iohannis: ‘Guvernele din ultima vreme nu doresc sa se foloseasca bani europeni. Sunt bani care pot fi folositi de Romania’

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele Klaus Iohannis, prezent luni la o dezbatere organizată de Asociaţia Oraşelor din România, a declarat că are impresia că guvernele din ultima perioadă nu doresc să folosească bani europeni şi pun accent mai degrabă pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care însă primarii pot ajunge să fie puşi în situaţia de a sta "cu mâna întinsă" la Guvern, https://www.agerpres.ro/.

"Sincer, eu am impresia că cel puţin aceste guverne din ultima vreme nu doresc să se folosească bani europeni. Dimpotrivă, tot ce au făcut, se vede că pun accent pe PNDL. Bun şi ăla, doar că din ce în ce mai mult mi se pare că aici se creează un mecanism prin care voi, primarii, sunteţi puşi în situaţia deosebit de penibilă să staţi cu mâna întinsă la Guvern. Dacă arătaţi bine şi faceţi ce trebuie în alegeri vi se dă, şi dacă nu arătaţi bine sau nu faceţi ce trebuie, nu vi se dă. Or, aşa nu se poate dezvolta o ţară, fiindcă un primar reprezintă o comunitate care are pretenţii legitime. Nu poţi să îi spui: 'Ţie îţi dau, pentru că eşti din partidul X, iar ţie nu îţi dau, fiindcă eşti din partidul Y'. Este o discriminare inadmisibilă într-o ţară care este membră şi vrea să rămână membră în UE. Deci, aici am nişte semne mari de întrebare şi eu cred că, aici, la nivel de Guvern se greşeşte, fiindcă fondurile europene sunt disponibile, doar că se folosesc mult prea puţin", a afirmat Iohannis, în cadrul dezbaterii "Viitorul oraşelor româneşti în contextul european al conceptului de dezvoltare locală".

Iohannis a arătat de asemenea că ar trebui să se constituie un mecanism de sprijin pentru comunităţile mici, care nu au resurse să asigure cofinanţarea pentru proiecte mari.

"Sunt bani care pot fi folosiţi de România, doar că nu sunt folosiţi decât într-o mică parte. Nu vreau să intru acum în detalii: dacă mai mulţi bani ar trebui să rămână la POS sau la POR, dacă ar trebui constituit la nivel guvernamental un fond de sprijin pentru comunităţile mai mici, fiindcă – eu înţeleg foarte bine problema comunităţilor mici – un municipiu mare dispune de resurse suficiente să îşi asigure cofinanţare fluierând, dar un oraş care face un proiect care valorează cât bugetul pentru un întreg an nu are de unde să vină peste noapte sau chiar în pregătirea proiectului cu o cofinanţare care pentru bugetul local este o sumă imensă. Şi aici s-ar impune un sprijin. Lucrurile acestea se ştiu. Toată lumea le cunoaşte, Guvernul le cunoaşte, dar de la a şti până la a face este cale lungă", a spus el.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img