News Flash:

Klaus Iohannis, reclamat la Curtea de Conturi

22 Martie 2016
585 Vizualizari | 0 Comentarii
Fostul sef ANAF si fostul europarlamentar, Sebastian Bodu, a anuntat ca a facut o sesizare la Curtea de Conturi dupa ce Administratia Prezidentiala a anuntat ca vrea sa achizitioneze un sistem modern de irigatie pentru curtea Palatului Cotroceni la un pret de peste 500.000 de euro, dar si sa modernizeze o aripa a cladirii.

Sebastian Bodu spune ca sunt suspiciuni de costuri umflate ale acestor schimbari pe care vrea sa le faca Administratia Prezidentiala, scrie gandul.info.

"Am sesizat Curtea de Conturi a Romaniei pentru a verifica achizitionarea, de catre Administratia Prezidentiala, a unui sistem de irigatie de peste jumatate de milion de euro

Deoarece Administratia Prezidentiala a demarat procedurile de achizitionare a unui nou sistem de irigatie a vegetatiei din gradina Palatului Cotroceni, a carei valoare bugetata este de aproape 2,4 milioane lei (adica vreo 533.000 de euro), fara TVA, am sesizat Curtea de Conturi a Romaniei, pentru a verifica legalitatea si oportunitatea acestei achizitii din bani publici", a spus Bodu, la B1 TV.
Fostul europarlamentar a aratat ca a cheltuit 533.000 de euro pentru un sistem de irigatie este de-a dreptul opulent si sfidator.

"Inteleg ca dl. Klaus Iohannis este pasionat se gradinarit, activitate careia ii dedica o mare parte din timpul sau (atunci cand nu este, desigur, plecat in concediu, vacantele fiind o alta mare pasiune a sa), dar a cheltui 533.000 de euro pentru un sistem de irigatie este de-a dreptul opulent si sfidator. Nu neaparat in raport cu saracia institutiilor publice (despre care nu vreau sa vorbesc, pentru ca ar putea fi catalogat ca populism), ci in raport cu insasi nevoile Administratiei Prezidentiale, motiv pentru care am solicitat, de altfel, interventia Curtii de Conturi. Sunt convins ca dl. Klaus Iohannis, impreuna cu sotia sa, d-na Carmen, s-au gandit de multe ori in viata lor anterioara cum ar fi sa aiba o gradina de 2 hectare si cum ar fi ca o astfel de gradina sa fie irigata cu un sistem de peste jumatate de milion de euro. Dar asta nu inseamna ca un astfel de gand trebuie sa se si transforme in realitate, in aceasta viata si pe bani publici.

Asa cum am aratat in cuprinsul sesizarii adresata Curtii de Conturi, nu este vorba de o lucrare de (re)amenajare a gradinii Palatului Cotroceni, care ar fi putut costa oricat, in functie de gusturile proprietarului (desigur ca, in acest caz, proprietar este Statul Roman, actualul Presedinte fiind doar ocupantul vremelnic al imobilului). Este vorba deci de o simpla instalare a unui sistem de irigatie a vegetatiei, al carei cost, in piata, este undeva intre 3 si 5 euro pe metru patrat, in functie de calitatea sistemului. Cum spatiul verde al gradinii Palatului Cotroceni are o suprafata, asa cum spuneam, de aproximativ 2 ha, rezulta ca valoarea maxima a sistemului nu poate depasi 100.000 de euro, la care s-ar adauga montarea, deci un total de 200.000 de euro. In conditiile in care exista deja un sistem de irigatie, este evident ca unul nou nu inseamna sa pornesti de la zero: se pot pastra jgheaburi, canale de evacuare sau furtunuri. De altfel, din raspunsul Administratiei Prezidentiale reiese ca nevoia unui alt sistem de irigatie a pornit de la faptul ca cel existent consuma prea multa apa si curent, astfel ca ar trebui sa se refere la partea automatizata a sistemului.", a explicat Sebastian Bodu.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1058 (s) | 25 queries | Mysql time :0.019387 (s)