News Flash:

„La 21 de ani m-am angajat si aveam un sef de 46, proaspat divortat. Proveneam dintr-o familie foarte saraca si cu un tata betiv. Ca sa nu-mi pierd jobul, am fost nevoita sa ma culc cu el. Doar ca eram virgina..” De neimaginat ce i-a facut barbatul

11 Martie 2018
872 Vizualizari | 0 Comentarii
s604x0 47E7E23100000578 5247231 Women are more to suffer seasonal affective disorder SAD than me a 2 1515432082848

„Am avut o aventura cu seful meu, cu 25 de ani mai in varsta“

Probabil ca cei care vor citi confesiunea mea, desi anonima, ma vor judeca. Dar nu mi-e teama pentru ca am reusit sa trec peste. O scriu aici ca pe un gest terapeutic. Cred ca nu sunt singura care a avut o aventura cu seful si as vrea sa expun aceasta experienta ca sa fie si alte fete constiente de ceea ce li se poate intampla.

Am avut acum 15 ani o aventura cu seful meu si chiar daca nu a fost morala treaba asta, eu azi nu o mai regret. Am invatat o lectie dura, dar pretioasa. Si anii de terapie m-au facut sa inteleg de ce am ajuns acolo, desi nu voiam.

Aceasta intamplare din viata mea are toate caracteristicile unui „pacat“. Cel putin asa ar zice mama mea cea credincioasa. Daca ar sti, evident. Pentru ca ea nu stie, si nu va afla niciodata.

Nu am avut niciodata o relatie prea apropiata cu ea, deci nu stie detalii din viata mea personala. Insa acest „detaliu“, desi marcheaza inceputul vietii mele de femeie, nici macar nu-l va banui vreodata.

Intr-un fel, indirect, mamei i se datoreaza aceasta aventura

Poate ca ar trebui sa spun ca nu a fost tocmai o alegere personala. Aveam 21 de ani si era primul meu job. Eram studenta la Cluj si ma angajasem ca traducatoare, la o firma de profil.

Aveam un sef de 46 de ani, proaspat divortat, cu o fiica ce studia in Anglia. In echipa mea erau mai mult fete, toate studente, si atmosfera era tensionata.

De ce era tensionata? Pentru ca eram mereu amenintate ca vom fi concediate daca nu muncim mai mult si mai bine. De catre acest sef al nostru…

Eu nu ma intorceam acasa in vacante pentru ca acasa tensiunea era la fel de mare. Tata era alcoolic, mama nu avusese curajul de a se desparti de el niciodata.

Era extrem de dependenta de el si de parintii ei care atunci erau in varsta si aveau nevoie de ingrijire. Mama cam uitase ca are doua fete in ingrijire. Era 100% cu parintii ei, iar acasa domneau scandalurile.

Nu era zi de la Dumnezeu cand sa vina tata treaz acasa, iar noi stiam deja ce urma sa se intample. Tipete, insulte, acuze ca iar a baut banii sau i-a jucat la pacanele. Vacantele pentru mine erau un chin.

Sora mea se afunda in tacere. Ea este cu 3 ani mai mica decat mine, la ora respectiva era in clasa terminala de liceu, si avea insomnii. Lua calmante ca sa reziste stresului de acasa si de la scoala. Imi era o mila de ea…

Eu macar locuiam in camin, aveam prietene, eram la distanta de infernul familiei mele.

Dar pentru ca viata nu e corecta si nu exista o lege a compensatiei. Daca acasa eram chinuite, era firesc sa ne fie bine acolo unde ajungeam daca plecam de acasa, nu-i asa? Nu, nu e asa. Repet, nu cred ca viata e corecta.

De multe ori, cei care incaseaza odata vor mai incasa. Iar cei care au o copilarie de vis o vor perpetua, si, ca adulti, vor avea o viata buna.

Poate ca e o viziune pesimista, dar copilaria si adolescenta mea m-au pregatit pentru astfel de perspectiva asupra vietii

La serviciul meu de la firma de traduceri, fetele vorbeau pe la colturi ca M. seful nostru, nu le lasa in pace. La cei 22 de ani ai mei, venita dintr-un orasel mic pierdut in inima Transilvaniei, nici nu stiam ce inseamna asta.

Credeam ca faptul ca le mangaie pe umar e un semn de tandrete si de apreciere

Sa mentionez ca eram extrem de naiva? Ca pana atunci traisem in ceea ce azi se numeste „bula“, cu filmele si cartile mele, si ca eram fata mare?

Nu a durat mult pana cand M. si-a oprit privirea asupra mea. Eram frumusica, blonda cu ochii verzi, timida si politicoasa.

Realmente nu realizam ca in fata mea se afla un lup infometat, frustrat de o fosta casnicie dezastruoasa, inconstient ca ceea ce face este sa-si hartuiasca sexual angajatele.

Conceptul de „hartuire sexuala“ nu exista in vocabularul firmelor de atunci. Cred ca nu exista nici azi.

Dar eu eram fericita ca in sfarsit aveam un job. Ii trimiteam pe ascuns bani surorii mele, ca sa aiba de meditatii si sa ia la facultate, sa fim impreuna la Cluj si sa scape din sanul familiei.

Mereu am avut senzatia ca cea mai mare suferinta e suferinta celor apropiati pentru care nu poti face nimic. As fi vrut sa incasez eu palmele de la tata, cand venea beat si nu gasea mancare in frigider, nu sora mea.

Ma ustura sufletul sa stiu ca e acolo, acasa, fara aparare. Mama era la tara, la parintii ei, unde muncea si avea grija de ei.

Mama era sigura ca fetele ei vor ajunge departe, pentru ca invata si sunt silitoare. Lucru adevarat, doar ca fetele erau distruse sufleteste si foarte vulnerabile.

Fetele o vazusera toata viata muncita si abuzata, si erau disperate sa nu ajunga la fel. Din fericire si eu si sora mea am fost constiente devreme, si am vorbit despre asta, ca nu vom alege barbati ca tata.

Ca orice ar fi, vom fugi de alcoolici si de barbati care o jignesc pe sotia lor. Sora mea e azi o sotie si o mama fericita, dar a facut 4 ani de terapie si cred ca tot atatia ani a plans. Eu sunt intr-o relatie neoficializata, dar buna. Nu cred in casnicie.

Cum spuneam, ii trimiteam bani surorii mele, pentru meditatii. Din slujba mea plateam caminul si micile cheltuieli. Clujul era si atunci in oras scump, nu chiar ca la Bucuresti, dar oricum.

Am acceptat aventura cu seful pentru ca obosisem sa-l evit si aveam nevoie de job

Cand M. a inceput sa imi spuna ca e atras de mine, am paralizat. Nu stiam ce sa raspund. Ca nu e reciproc?

Era ridicol, el era cu 25 de ani mai mare, avea puterea de a ne da afara oricand daca greseam, pe mine si pe colegele mele. Ne spunea asta frecvent.

Era cand plin de draci si toata lumea parca ii gresea, cand vesel si generos cu noi, ne cumpara prajituri si fructe, ca sa ne binedispuna. Acum, daca ma gandesc la el, cred ca ea putin nebun. Poate ca era bipolar, asa am auzit ca se cheama cei cu schimbarile astea de dispozitie.

Eu tineam la jobul meu din care ma hraneam pe mine (mama incetase de mult sa se gandeasca la nevoile mele, ce mananc eu la facultate, etc; era pur si simplu depasita, bunica facuse cancer si avea nevoie de ea mereu alaturi).

Vreo cateva zile am dormit ca pe ace, il evitam, nu voiam sa raman singura cu el in incapere. El imi spunea ca am cel mai frumos par blond si ca ar vrea sa imi cumpere rochii frumoase, ca „o printesa ca mine merita tot ce e mai bun“. Eu eram in continuare paralizata.

Nu stiam cum sa reactionez. Nu voiam sa ma dea afara daca il refuzam direct, dar nu stiam cum sa fac sa il evit. Eram tot mai stresata, tot mai obsedata de gandul ca nu voi mai avea bani sa ii trimit sorei mele.

Intr-o seara ne-a invitat pe mine si pe inca o colega la Boema, la prajituri. Stia ca prajiturile de Boema sunt preferatele mele. Apoi a trimis-o acasa, chipurile cu niste treaba, pe colega mea.

Am ramas doar noi doi si mi-a spus ca weekend-ul urmator el merge la Paris cu ceva afaceri si ca ma ia si pe mine, ca nu accepta refuzul.

Stiam ce inseamna asta. Stiam ca daca il refuzam, era sfarsitul jobului meu si al sursei mele de venit. Eram si epuizata de toate eforturile de a-l evita, de a juca teatru. Mi-am spus: „whatever…“

Imi era indiferent ce mi se intampla. Obosisem. Cred ca aveam si o forma de depresie, de asta mi-am dat seama ulterior. De fapt, asta mi-a spus terapeuta la care am fost ani mai tarziu.

Am mers la Paris saptamana urmatoare si s-a intamplat tot ceea ce prevazusem. Cand si-a dat seama ca fusesem fata mare a fost impresionat. M-a tratat ca pe o printesa, dar mie nu imi pasa. Eram amabila si atat.

Relatia noastra secreta a durat vreo 3 luni. Efortul de a pastra secretul era o oboseala suplimentara pentru mine. Dar el se indragostise de mine si nu mai voia sa ma lase nici sa respir singura. M-a luat la Amsterdam, apoi la Roma, apoi Viena.

Visasem sa vad aceste orase, dar nu cu el. I-am spus intr-o zi ca nu sunt fericita cu el, ca nu vad un viitor alaturi de el. Era cu 25 de ani mai varstnic decat mine si chiar daca imi oferea lucruri la care nici nu visasem, pentru mine, ele isi pierdeau valoarea. Eram deprimata.

Nu asta voiam eu de la viata, sa fiu premiul unui barbat mai batran de care imi era jena

Eram obisnuita sa nu ma plang de nimic, viata de pana atunci ma facuse destul de dura. Dar o profesoara cu care aveam o relatie de prietenie a vazut ca sunt suferinda.

M-a scos la un ceai si m-a pus sa ii povestesc de ce sunt deprimata. I-am spus tot, nu mai puteam suporta secretele. M-a ascultat atent, fara sa ma judece. Am simtit pentru prima data ca prietenia unei femei poate fi un balsam.

De la ea am aflat prima data termenul de „hartuire sexuala“. Ea facea o cercetare pe acest subiect si mi-a spus ca as putea avea castig de cauza in instanta daca aduceam martori. Martori?!

In primul rand nu stia nimeni dintre colegele mele. Apoi nu aveam chef sa stie cineva. Era o poveste de care nu eram mandra. Ma simtisem in tot acest timp ca o insecta prinsa in plasa lui, dar ma consideram vinovata. Poate l-am provocat cu ceva?

Daca m-as fi imbracat cu un sac de rafie si nu s-ar fi uitat la mine? Evident, eram naiva. Barbatii ca el sunt obisnuiti sa aiba ceea ce vor.

Chiar daca nu era de felul lui un pradator, si cred ca m-a iubit sincer in acea perioada (m-a cerut si de sotie), faptul ca m-a luat ca pe o fiinta fara aparare din grupul sau de angajate tinere si vulnerabile ma face sa-l urasc azi profund. Poate ca el nu e constient ca e un hartuitor sexual, dar asta e. Caz clasic.

Am facut terapie si am inteles in final ca nu a fost vina mea. Ca era contextul vietii mele de atunci problematic, eram vulnerabila financiar si emotional.

Dar cu greu am facut pace cu mine insami. Ma simteam ca violata. Consimtisem la o situatie in care eram fara aparare, si de la un punct nu am mai luptat sa il evit. Era un viol simbolic.

A profitat de faptul ca nu puteam demisiona (imi trebuiau banii) si a facut ce a vrut. A profitat de situatia mea vulnerabila…

In final, am plecat. Am plecat fara sa am altceva de lucru. Am plecat pentru ca prietena mea mai mare m-a ajutat cu bani si am putut sa plec.

Dar eram atat de pasiva si de deprimata ca nu vedeam nicio iesire. Ea a tras de mine sa demisionez, vazand cat sunt de trista. Ii sunt profund recunoscatoare.

Daca voi avea o fiica, ceea ce imi doresc foarte mult, as vrea sa o pregatesc cu privire la aceste situatii, sa o educ. Mama nu a vorbit cu noi despre asa ceva.

Ii voi spune ca exista barbati pradatori pe lume, barbati care alearga dupa fete tinere si inocente. Dar ca nu toti sunt asa. Ca exista si barbati minunati (cum e prietenul meu) si ca ea trebuie sa caute o relatie cu acestia din urma, indiferent de contextul vietii. Barbati de varsta ei.

Poate ca eu am avut la acea vreme un fel de „complex al tatalui absent“ (caci al meu era alcoolic, asa cum e si azi, dar l-am iertat si chiar am grija de el si de sanatatea lui) si poate si de asta am fost vulnerabila. Pentru ca M. a avut o grija paterna de mine. Si asta mi-a accentuat vulnerabilitatea in aceasta relatie.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0826 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018730 (s)