marți, 19 martie, 2024

Lenin și Stalin, îndrăgostiți pană peste cap

Distribuie:

Publicat:

Lenin și Stalin, îndrăgostiți până peste cap. În biografia lui Lenin există o femeie pe care acesta ar fi iubit-o cu adevărat. Frantuzoaica Inessa Armand (1874-1920), o comunistă propagandistă care a trăit mai mult in Rusia.

S-a întâlnit cu Lenin în 1908, stabilind împreună activitatea organizațiilor de stânga din Occident.  Hăituită și arestată, Inessa a reușit să scape și a locuit cu Lenin și soția lui un timp, prin 1913, în Galicia (la graniță dintre Polonia și Ucraina).  “Iubita” lui Lenin a fost foarte activă în guvenrul provizoriu, odată cu abdicarea lui Nicolae al II-lea. Această s-a stins din cauza holerei în anul 1920 în Caucaz la doar 46 de ani.

Lenin și Stalin, îndrăgostiți până peste cap

Stalin (1878-1953) a avut două neveste. Prima nevastă a fost Ekaterina Svanidze (originară tot din Georgia), cu care s-a căsătorit în 1906, la o biserică din Tiflis. Potrivit relatărilor lui Stalin, Ekaterina a fost o marea să iubire. Odată cu moartea ei prematură, în 1907 (la 22 de ani), și-a pierdut „toata căldură umana”. De altfel, rudele ei au pierit în timpul „Marii purificari” ordonate de Stalin…

A două nevastă a fost Nadejda Alliluieva (1901-1932), cu care s-a însurat în 1919. Stalin fusese ascuns de tatăl ei, după evadarea din Siberia – așa s-au cunoscut. După o petrecere, ea a fost găsită moartă, în 1932. Oficial din cauza unei apendicite…

Avea 31 de ani și unele bănuieli neconfirmate îl acuza pe Stalin de acel deces subit.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img