News Flash:

Lovitura pentru toti romanii. Astazi se scumpesc gazele

10 Ianuarie 2018
192 Vizualizari | 0 Comentarii
gaze siberia

Pretul gazelor naturale pentru populatie creste incepand de miercuri, companiile de utilitati estimand o crestere medie de 5,6%, procentul fiind diferit de la un furnizor la altul, scrie News.ro.

”Ca urmare a cresterii costului de achizitie a gazelor naturale pe care furnizorii il platesc producatorilor de gaze naturale, ANRE a decis, in conformitate cu metodologia in vigoare, majorarea pretului final al gazelor naturale pentru populatie in medie cu aproximativ 5,6%, incepand cu data de 10 ianuarie. Acest procent de crestere variaza de la un furnizor la altul”, anunta Federatia Asociatiilor Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE), scrie News.ro.

Incepand cu 1 aprilie 2017, pretul cu care furnizorii cumpara gazul de la producatorii interni nu mai este stabilit de autoritati, fiind rezultatul evolutiei cererii si ofertei din piata.

ANRE analizeaza periodic evolutia pretului gazelor achizitionate de furnizori avand obligatia de a ajusta valoarea de transfer catre consumatorii casnici, conform legislatiei in vigoare.

”Subliniem ca aceasta ajustare de pret a fost cauzata exclusiv de majorarea costurilor de achizitie a gazelor din productia interna, tariful de distributie si marja de furnizare ramanand neschimbate”, mai spun oficialii ACUE.

Infiintata in mai 2012, Federatia ACUE are 30 de membri, care au circa 27.000 de angajati si cu o cifra de afaceri anuala de peste 5,5 miliarde de euro.

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a anuntat luni ca preturile pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale la clientii casnici care nu si-au schimbat furnizorul vor creste in medie cu 4,8 lei pe luna, pentru un consum mediu de 700 Kwh/luna/loc de consum.

Decizia a fost aprobata luni de Comitetul de Reglementare al autoritatii.

”Odata cu intrarea in vigoare a prevederilor OUG 64/2016, respectiv 1 aprilie 2017, pretul gazelor naturale din productia interna se stabileste in mod liber pe piata, pe baza cererii si ofertei si constituie componenta principala a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achizitie a gazelor naturale (CUG) si, implicit, a preturilor finale la consumatorii casnici”, a informat ANRE.

Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobata in sedinta Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017. Ulterior, furnizorii au solicitat cresterea acestei valori datorata cresterii preturilor cu achizitia gazelor naturale din productia interna, in conformitate cu prevederile art. 40 din Anexa la Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 182/2015, privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea CUG. Solicitarile furnizorilor privind actualizarea CUG s-au situat intre 0,8-1,1 bani/kwh.

”Ca urmare a analizei efectuate de catre ANRE, pe baza datelor transmise de catre titularii de licenta de furnizare care au in portofolii clienti casnici reglementati, Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat nivelul CUG de 88,28 lei/MWh. Modificarea valorii CUG genereaza o crestere a preturilor reglementate, concomitent cu alte actualizari ale elementelor componente ale preturilor incepand cu data de 10 ianuarie 2018. Impactul unitar in preturile practicate de furnizorii clientilor casnici reglementati, este de 0,68 bani/Kwh, ceea ce reprezinta o crestere a valorii facturii lunare estimate la nivelul unui an de 4,8 lei pentru un consum mediu de 700 Kwh/luna/loc de consum”, a precizat ANRE.

sursa: economica.net

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0719 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017309 (s)