joi, 18 aprilie, 2024

Ludovic Orban trage tare la Munchen – vrea sa aduca o reprezentanta Google in Romania

Distribuie:

Publicat:

Ludovic Orban a discutat cu vice-președintele pentru afaceri globale al companiei Google, Kent Walker, premierul adresându-i lui Walker invitația de a lua în considerare stabilirea unei prezențe a companiei în țara noastră, anunță un comunicat al Guvernului României.

Cu ocazia participării la Conferința de Securitate de la Munchen, premierul Ludovic Orban a avut o serie de întrevederi cu reprezentanți ai mediului de afaceri, după cum urmează:

Astfel, vineri, Ludovic Orban a participat la o întrevedere cu reprezentanții reuniți ai Forumurilor Româno-German și Germano-Român – prima reuniune comună a celor două formate de cooperare.

La reuniunea cu caracter informal au participat președintele Forumului Româno-German, prof. dr. Andrei Pleșu, și președintele Forumului Germano-Român, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul federal german, Gunther Krichbaum, Bernd Fabritius, comisar guvernamental german pentru minoritāti nationale, alături de alți membri marcanți ai executivului și legislativului, mediului de afaceri și societății civile din cele două țări.

Tot vineri, șeful Executivului român s-a întâlnit cu Kent Walker, vice-președinte pentru afaceri globale al companiei Google, prilej cu care a prezentat interlocutorului avantajele mediului investițional și de afaceri din România, precum și măsurile în acest sens adoptate de guvernul pe care îl conduce, se menționează în comunicatul de presă.

Sâmbătă, premierul Ludovic Orban s-a întâlnit cu reprezentanți ai conducerii Comitetului economiei germane pentru relațiile cu Estul (Ostausschuss der deutschen Wirtschaft), asociație a firmelor germane care reprezintă interesele acestora în țări din Europa Centrală, de Sud-Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală.

Premierul român a exprimat interes pentru consolidarea și extinderea cooperării economice bilaterale, Germania fiind primul partener comercial al României, cu care se derulează peste o cincime din volumul comerțului exterior, și al treilea investitor în economia românească.

„Prim-ministrul Ludovic Orban a adresat aprecieri față de prezența a peste 23.000 de companii germane în România, care au creat peste 300.000 de locuri de muncă, și a prezentat avantajele României ca destinație a investițiilor germane, precum și măsurile de îmbunătățire a cadrului legislativ și financiar, în scopul atragerii de investiții germane de calitate, pe termen lung. A fost convenită, de asemenea, realizarea, în perioada următoare, a unor evenimente de promovare economică în cele două țări”, conform sursei citate.

Prim-ministrul Ludovic Orban a avut, de asemenea, o întrevedere cu Generalul James Jones, președinte onorific al reputatului think-tank american Atlantic Council și, totodată, președinte al Jones Group International. Discuția s-a concentrat asupra modalităților de consolidare și stimulare în continuare a prezenței investiționale în țara noastră a companiilor americane. Prim-ministrul Orban a salutat, în context, anunțul făcut în cursul dimineții zilei de 15 februarie de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, referitor la decizia administrației americane de finanțare, cu 1 miliard de dolari, a unor proiecte energetice promovate în cadrul Inițiativei celor Trei Mări.

Forumul Germano-Român, înființat în 1999 la Berlin, constituie o platformă publică pentru sprijinirea relațiilor bilaterale, reunind numeroase asociații și organizații în centrul activității cărora se află cooperarea germano-română. În noiembrie 2018, a fost ales în funcția de președinte al Forumului Germano-Român parlamentarul Gunther Krichbaum, președintele comisiei de afaceri europene din Bundestag.

Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German, înființat în anul 2015, se constituie într-o platformă pentru schimburile româno-germane la nivel cultural, social, economic şi științific, al cărei obiectiv este să ajute la consolidarea eforturilor de promovare şi dezvoltare a relațiilor bilaterale. Președintele Forumului Româno-German este Prof. Dr. Andrei Pleșu. În contextul celebrării Centenarului României, Ministerul Afacerilor Externe român a organizat, la 24 septembrie 2018, împreună cu Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German, dezbaterea 100 ani – România modernă și rolul minorităților. Minoritatea germană ca stimulent al dialogului comunitar.

Ostausschuss der deutschen Wirtschaft este o asociație a firmelor germane care reprezintă interesele acestora în 29 de țări din Europa centrală, de sud-est, Caucazul de sud și Asia Centrală.

Asociația sprijină proiectele membrilor, facilitează contacte și intrarea pe piață în țările de destinație. Asociația cooperează cu guvernul federal german, cu guvernele celor 29 de state și Comisia Europeană.

Ostausschuss este sprijinită si sponsorizată, de asemenea, de șase asociații ale mediului de afaceri german și are 350 de membri (IMM-uri și firme cotate la DAX). Asociația informează membrii cu privire la evoluțiile de pe piețele economice, organizează conferințe de specialitate, vizite pentru delegații și pune la dispoziție publicații.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img