ovestea unei sotii inselate
Acum, la 60 de ani, imi dau seama ca m-am inselat pe toate planurile. Am fost o sotie inselata, apoi m-am inselat ca mama, ca fiica. Dar, curios, nu simt tristete. Uneori viata pur si simplu asa se prezinta.
Sa incep cu inceputul. M-am nascut in 1956 la Bucuresti. Tata a parasit-o pe mama cand ea era gravida cu mine in 3 luni. L-am cunoscut mai tarziu pe tata, care mi s-a parut …facultativ. Dar oare asa o fi fost?
Nu imi amintesc sa fi simtit vreodata nevoia de a avea un tata. E ca atunci cand nu ai masina si calatoresti cu metroul. Sau cand unii prieteni ai tai au un catel sau un motan, dar tu nu ai. Nu simti decat o vaga curiozitate despre cum e sa ai un motan. Cam asa si eu cu tata.
Eu si mama mea, o relatie tensionata
Mama era croitoreasa. M-a crescut ca la armata. Nu aveam voie sa ies din cuvantul comandatului, adica al ei.
A fost o mana de fier si cred ca asta a ajutat-o sa supravietuiasca cu un copil mic si singura, intr-o epoca in care aceasta conditie era demna de dispret. O femeie cu un copil rar isi gasea un sot. Si de ce sa isi gaseasca unul?! Eu nu am vazut-o niciodata in compania unui barbat.
Cred ca experienta numita Tata a facut-o sa deteste barbatii. Pe mine m-a crescut fiind o mama rece, care nu vorbea cu mine decat chestiile strict necesare. Am fost o eleva buna si am ajuns sa fac o scoala de asistente.
Aveam o slujba buna intr-un spital cand l-am cunoscut pe Mihai. Frumos, ambitios, venit din nordul Moldovei sa isi gaseasca rostul la Bucuresti. Mai mic cu 3 ani decat mine, fermecator cat cuprinde.
Eu aveam 30 de ani si in anii ʻ80, sa ai 30 de ani si sa fii nemaritata nu era o chestie bine vazuta. Ne-am casatorit si am facut doi copii frumosi, pe Ana si pe Paul.
O cariera de sot infidel. Si eu, de nevasta supusa
Mihai m-a inselat din primele zile ale casatoriei noastre. Sau poate de dinainte, nu stiu. Poate ca am fost oarba, sau mi-am acoperit ochii, pentru ca semne de flirt erau, cu toate femeile dimprejur.
M-a inselat si in ziua in care am nascut baiatul. Stiu sigur ca era cu una din vecinele noastre la un asa zis schimb de experienta la Predeal (lucrau impreuna).
Dar acum aveam doi copii si chiar daca ma durea teribil sa imi dau seama ce face, nu il confruntam decat cu timiditate. Il intrebam unde a fost si cu cine. Imi era frica ca se enerveaza.
Mereu mi-a fost frica de izbucnirile nervoase ale cuiva apropiat, pentru ca mama mea a fost mereu nervoasa si imi era frica de ea.
Mi-am spus ca ai mei copii nu se vor teme niciodata de mine, ca nu voi tipa niciodata la ei. Ca voi fi prietena lor mai mult decat mama lor, si ca vor putea sa discute cu mine orice.
Mihai ma lua in ras si spunea ca eu trebuie sa stau acum acasa ca am doi copii. Uneori se enerva ca il controlez, spunea ca sunt nebuna ca mi se pare ca ma inseala.
Stiam sigur ca o face, intr-o zi a adus o fata sa doarma la noi in casa. Sa doarma la noi in casa! El spunea insa ca fata tocmai a venit la Bucuresti si ca e verisoara de departe cu el, ca eu bat campii si ca nu e frumos ca stramb din nas ca ea doarme la noi.
Uneori il credeam, aveam mare nevoie sa il cred. Aveam nevoie de un tata pentru copii.
Din pacate, de-a lungul anilor, nici asta nu a fost. Copiii erau destul de indiferenti pentru el. Era bine ca ii are, ca asa trebue sa fie, sa ai copii, dar nu a schimbat vreodata un scutec si nu i-a dus la scoala.
Am devenit mama si atat
A fost o greseala din partea mea sa renunt la munca mea, dar am facut-o, pentru ca voiam sa le ofer copiilor tot ce este mai bun.
Pe fata am dat-o la muzica, a invatat sa cante la pian, a fost intr-un cor de copii si a vizitat toata lumea pana in clasa a cincea. Pe baiat l-am dat la chitara si a avut un mare talent muzical inca de mic.
Copiii mei au fost mangaierea si mandria mea. Eram mandra cand Ana venea din Japonia si toti copiii de pe scara o intrebau cum a fost.
Paul mergea de mic la concerte si la concursuri pe care le castiga. Vedeam in ei compensarea tuturor frustrarilor mele de sotie. Sau implinirea unui destin de mama, altfel decat cel pe care l-a avut mama mea cu mine.
Fiica mea va fi o femeie libera si frumoasa, nu se va teme sa discute despre sex cu mama ei, ii voi fi prietena, mai mult ca orice.
M-am inselat in lectiile de viata pentru copiii mei
Din pacate, cred ca si aici m-am inselat… Cat copiii mei au fost mici, blandetea mea i-a ajutat. Cand au mai crescut si au devenit adolescenti, aveau nevoie de un tata care sa le impuna niste reguli.
Ana a crescut prea libera, pentru ca eu nu am fost capabila sa o ating nici cu o floare.
Prea libera si un pic iresponsabila. Indiferent de bunele intentii ale parintilor, copiii vor alege cai pe care uneori nu e bine sa mearga. Ana a plecat de acasa pe la 15 ani si a locuit o vreme la prietenul ei.
Era prea tanara pentru asta, dar nu m-a lasat inima sa ii spun asta. Pe mine mama nu ma lasase sa ies din casa decat pe la 25 de ani. Nu voiam sa fie la fel pentru Ana.
A ramas insacinata cu el si chair voia sa pastreze copilul. Nu-si dadea seama ce presupune un copil. A pierdut sarcina si s-au despartit.
Apoi a revenit pentru cateva luni acasa si a plecat iar, cu alt baiat, peste vreo jumatate de an. De fiecare data eu eram sfasiata, dar nu voiam sa o fac sa se simta vinovata de ceva.
Voiam sa fie libera si fericita, desi vedeam ca era cam iresponsabila. Poate ca nu era coapta pentru experientele acestea. A luat BAC-ul dar nu a luat examenul la facultate.
A plecat sa se faca insotitoare de zbor si mi-a parut rau ca nu a urmat o cariera muzicala, asa cum speram pentru ea. Dar era viata ei… Cativa ani a lucrat asa, pe diverse linii aeriene.
Era obisnuita cu lumea larga, doar o vazuse de mica. Doar ca niciodata nu a fost singura si mereu avea cate o poveste de dragoste trista, cu cate un baiat care o parasea pentru alta.
Oare tatal ei i-a imprimat aceasta imagine despre barbati? Oare si-a ales partenerii in functie de el? Nu stiu, e posibil.
Eu ii eram alaturi, o consolam, o ascultam, dar sfaturile mele cred ca nu au fost prea bune, pentru ca nimerea din poveste trista in poveste trista. La un moment dat s-a casatorit in Vegas cu un american de origine indiana.
Tipul era indragostit de ea, dar voia sa o transforme in nevasta indiana traditionala, care sta acasa si face mancare, ceea ce Ana mea nu putea sa fie. Au divortat peste 2 ani si Ana e acum in Italia cu roman, care nu o trateaza prea bine.
As fi vrut sa o sfatuiesc atunci cand era mica sa fie mai independenta, sa nu depinda mereu de un barbat. Asa am facut eu, am depins de tatal ei, financiar si emotional. As fi vrut ca Ana sa fie mai independenta.
Cred ca i-am transmis ideea ca o femeie nu se poate descurca de una singura. Daca ar fi sa fie copiii mei mici din nou, asta i-as spune, sa fie independenta.
Dar poate ca isi va da seama singura… eu mi-am dat seama prea tarziu ca independenta este importanta. Este cea mai importanta pentru o femeie. Nu copiii. Nu, nu copiii, asta trebuie sa accentuez.
Pentru ca daca femeia nu e destul de independenta, daca nu se poate descurca fara ajutorul unui barbat, atunci copiii au de suferit, si femeia ar trebui sa se gandeasca bine daca e in regula sa aiba copii cu un barbat care nu o ajuta.
Durerea mea, baiatul meu
Cea mai mare durere a mea e fiul meu. Mai mic decat Ana cu 2 ani, baiatul meu frumos azi nu face nimic. Are 28 de ani si nu face nimic, pentru ca sta tot timpul in camera lui.
A fost chitarist intr-o formatie rock pe la 20 de ani, timp de vreo 4 ani, si acolo s-a imprietenit cu baieti care se drogau. Si a inceput si el, prima data tutun, apoi iarba, apoi droguri mai tari. Apoi a facut sindrom bipolar.
Medicii spun ca debutul a fost grabit de consumul de droguri. Ma simt foarte vinovata fata de el, de fiul meu frumos. Trebuia sa fiu mai atenta, sa il ghidez mai bine.
Am fost de curand la o psiholoaga si ea m-a intrebat multe lucruri despre tatal lui, despre Mihai. Mi-a spus ca Mihai trebuia sa fie mai prezent in viata copiilor, sa fie un model pentru Paul, fiul lui. Ca Paul a ajuns astfel din lipsa de ghidaj patern.
M-am pacalit? Uneori asa mi se pare si mie
Poate ca asa este, dar eu tot ma simt vinovata. Poate ca trebuia sa fiu mai ferma cu ei, cu copiii mei. Poate ca trebuia sa nu le fiu doar prietena, ci sa le spun lucruri dure, sa le impun reguli.
Asta nu am stiu sa fac, pentru ca mama mea proprie mi-a impus mie prea multe reguli si am fost aproape sufocata de ele. Ce ciudat e felul cum ne comportam cu copiii nostri in functie de felul cum s-au comportat altii cu noi.
Am vrut sa nu le fie frica copiilor de mine, dar poate ca m-am inselat. Poate ca autoritatea parintilor trebuie sa existe, chiar daca copiilor nu le place. Dar daca mie mi-a fost mereu frica de conflict, ce sa fac?
M-am inselat cu privire la sotul meu si la autoritatea in fata copiilor mei. Fiul meu ma trateaza oribil, imi spun ca e de la boala lui. Dar are si perioade cand e stabil si tot urat imi vorbeste…
Pacea varstei si concluziile acestei varste mature
Chiar daca ma culpabilizez si stiu ca am gresit in raport cu sotul meu si copiii mei, acum as vrea sa am parte de un pic de liniste, de iertare. Am facut tot ce am putut.
M-am descurcat bine, copiii au avut tot ce le trebuie. Simt nevoia de liniste si simt nevoia sa ma iert pe mine insami.
Nu mai vreau sa ma gandesc cat am gresit daca am refuzat sa vad adevarul. Copiii mei se vor descurca cumva, sunt adulti. Poate altcineva va agea grija de ei.
Poate vor avea noroc, asa cum eu nu am avut. Pana la urma, liniste si pacea vin din ideea ca ai facut tot ce ai putut, intentiile tale au fost bune. Stiti cum e, omul propune, Dumnezeu dispune…
