Dumitru Iliescu, fost sef al Serviciului de Protectie si Paza, lanseaza cu subiect si predicat o acuzatie naucitoare la adresa tandemului Maior-Coldea. Cei doi au decis si au si reusit in acest sens monitorizarea complexa a ofiterilor cu cele mai inalte functii in Armata. Incepand cu seful Statului Major General si continuand cu sefii statelor majore ale categoriilor de forte armate. In ce scop au facut asta? Cum au procedat? Ce s-a intamplat cu informatiile obtinute? De unde pana unde SRI a dobandit o asemenea putere, incat sa tina Armata Romana la respect? Cine i-a asigurat spatele?
Sunt toate acestea doar cateva dintre numeroasele intrebari pe care, in mod obligatoriu, societatea romaneasca trebuie sa si le puna in momentul in care afla o asemenea grozavie. De la bun inceput, pentru a intelege ineditul, amploarea si periculozitatea acestei operatii, fata de care toate celelalte palesc, e bine sa avem in vedere faptul ca Armata Romana are mecanisme proprii de monitorizare a ofiterilor sai, la fel cum a dezvoltat si cuvenitele mecanisme de spionaj militar. Si asta nu este intamplator. Este inadmisibil ca alte institutii, interne sau externe, sa identifice vulnerabilitatile pe care le-ar putea avea unii ofiteri ai Armatei Romane. Pentru ca automat le-ar putea si exploata. Intr-un asemenea scenariu, armata noastra ar fi in genunchi. Indiferent de nivelul de dotare si de instruire. Si asa a fost mereu. Pentru ca asa este logic sa fie.
Intr-o buna zi insa, tandemul George Maior-Florian Coldea, caruia i s-a urcat la cap uriasa forta de care dispunea institutia pe care el pretinde ca o conducea cu onoare, a luat dramatica decizie de a monitoriza nu numai toate celelalte institutii ale statului roman, ci si Armata. O decizie de-a dreptul criminala. Pentru a pune la punct un asemenea mecanism de supraveghere in masa si in mod complex a tuturor ofiterilor cu functii inalte, efortul logistic si financiar a fost urias. Este limpede ca printre miile de mandate de interceptare pe siguranta nationala, exista un numar semnificativ dedicat ofiterilor Armatei Romane. Asta daca nu care cumva, in acest scenariu, SRI a interceptat brutal, fara niciun mandat. Ceea ce nu prea cred. Aceste mandate trebuiau semnate de cineva. De un judecator responsabil. Pe ele trebuia sa scrie un motiv. Si motivul nu putea fi altul decat ca toti ofiterii superiori ai Armatei Romane constituie un pericol grav in raport cu siguranta nationala a statului pe care au jurat sa-l apere. Cineva extrem de puternic trebuia sa le ordone judecatorilor sa-si puna semnatura pe aceste mandate, pentru ca altfel nimeni nu ar fi acceptat asa ceva. Ori Maior si Coldea i-au avut la degetul mic pe acesti judecatori semnatari de mandate de siguranta nationala, ori altcineva si mai puternic a pus la cale aceasta operatie.
Ne putem apoi imagina cum zeci de mii de ore de interceptare audio si de supraveghere video au trecut prin fitrul unui numar semnificativ de lucratori SRI, platiti la greu din bani publici. Cum acestia au vazut si au auzit lucruri si informatii care constituie secrete ale Armatei Romane, legate de intreg sistemul de aparare si de cooperare cu aliatii nostri. Cum nu exista oameni perfecti, Serviciul Roman de Informatii a putut intocmi un amplu tablou al tuturor vulnerabilitatilor ofiterilor si ofitereselor noastre. Inclusiv un tablou al vietii personale, intime a acestora.
Cui au folosit aceste informatii? Ce poate raspunde institutia condusa astazi de Eduard Hellvig, la o intrebare simpla? Se regasesc in vreun fel toate aceste informatii stranse despre ofiterii Armatei Romane in dosare de contraspionaj sau contraterorism, care, in cele din urma, au fost anchetate si judecate? Daca raspunsul este cumva negativ, daca nu avem mii sau macar sute de condamnari pentru spionaj sau terorism in randul ofiterilor Armatei Romane, atunci asta inseamna ca SRI i-a monitorizat intr-un alt scop. Ce altceva ar fi putut face SRI cu informatiile obtinute?
Generalul Dumitru Iliescu vorbeste in acest caz pe pagina sa de Facebook despre tradare de tara. Despre inalta tradare. De care s-ar face vinovati George Maior si Florian Coldea. Inseamna, nici mai mult nici mai putin, ca toate aceste informatii, rezultate din monitorizarea in masa a ofiterilor Armatei Romane, au ajuns pe mana unei puteri straine. Ca aceasta putere este aliata Romaniei sau nu, are mai putina importanta. Actul de tradare exista si intr-o situatie si in cealalta.
Nu-mi iese din cap, urmarind de ani de zile achizitiile pe care le face Armata Romana, faptul ca ofiteri superiori extrem de bine pregatiti in domeniile lor de activitate au acceptat fara sa clipeasca ca resursele si asa putine de care dispune ostirea noastra sa fie utilizate de multe ori intr-un mod cel putin imbecil. Cum sa cumperi avioane F16 de la portughezi, care s-au saturat pana peste cap de ele, dupa ce in prealabil aeronavele zacusera ani de zile in cimitirul de avioane din desertul Nevada, in loc sa achizitionezi aeronave multirol direct de pe linile de asamblare, stiut fiind faptul ca numai astfel statul roman ar putea beneficia de procedura offset? Adica de intoarcere a banilor sub forma de investitii in industria de Aparare a tarii? Cum sa achizitionezi o flotila de drone de mana a doua sub aspect tehnologic, pe care sa nu le utilizezi tu, Armata Romana, ci sa le pui la dispozitia unei alte armate, care le foloseste in eforturile comune, in conditiile in care totusi noi suportam si costurile si mentenanta? Cum sa cumperi rachete Patriot, o tehnologie de acum 35 de ani, depasita cu toate upgradarile facute intre timp, si care sunt cu 30% mai scumpe decat bateriile nou-noute de rachete de interceptare de ultima generatie? In paranteza fie spus, zilele trecute presa americana a relatat pe larg despre dezastrul inregistrat de armata saudita, care nu numai ca nu s-a putut apara cu aceste rachete Patriot, dar a si suferit intrucat, in mod ciudat, unele proiectile… s-au intors acasa, lovind propriile obiective. Iar lista aceasta ametitoare de esecuri parca deliberate in politica de achizitii poate continua.
De aceea, nu pot sa nu ma gandesc daca nu care cumva ofiterii Armatei Romane, pe categorii de arme astfel achizitionate, nu au fost redusi la tacere tocmai in baza vunerabilitatilor identificate de SRI la ordinul tandemului Maior-Coldea.
Domnul Claudiu Manda are treaba pana peste cap la Comisia de supraveghere a activitatii SRI. Care se transforma, vrand-nevrand, intr-o comisie de specialisti in arheologie. Dupa ce a fost el insusi monitorizat in mod sistematic si complex, sub pretextul monitorizarii doamnei Olguta Vasilescu, iata, Manda trebuie sa scoata din dulapul cu schelete si aceste uluitoare probe vizand o operatiune de ingenunchiere a Armatei Romane. De catre exponentii „statului vertical”.
