News Flash:

Marius Dunca a primit aviz pozitiv la Tineret si Sport

4 Ianuarie 2017
473 Vizualizari | 0 Comentarii
Marius Dunca, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, a primit aviz favorabil de la comisia pentru tineret şi sport, cu 22 de voturi pentru şi 12 împotrivă. Dunca a fost preşedinte al ANPC, demis de Victor Ponta după incendiul din Colectiv.

"Am fost numit politic, am fost demis politic. Timpul şi mass-media au dovedit că nu mă fac vinovat de absolut nimic. Atunci, o echipă de control a ANPC a fost înainte de incendiu la Colectiv, deoarece am primit o sesizare cu privire la preţul unei băuturi. Echipa comisariatului Bucureşti a ajuns la club, dar nu a găsit nici pe manager, nici pe patron, astfel că au lăsat o invitaţie pentru a se prezenta la sediul ANPC cu documentele necesare. Proprietarii nu au venit, nu au dat curs invitaţiei, astfel că luni urma ca inspectorii să meargă din nou la club. Atât putea face ANPC. Nu sunt inculpat în niciun proces, nu sunt acuzat de nimic, nu am nimic a îmi reproşa şi nici inspectorilor nu cred că le pot reproşa ceva, fiindcă au respectat întocmai prevederile legii", a declarat Marius Dunca după audiere.

Întrebat ce îl recomandă pentru conducerea ministerului, acesta a spus că experienţa acumulată în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) l-a ajutat să înţeleagă problemele cu care se confruntă tinerii. Dunca a mai spus că îşi propune ca Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) să primească 1% din PIB în următorii cinci ani, cumulat, ceea ce înseamnă aproximativ 0.20% pe an, însemnând un plus de 128 de milioane de lei.

marius dunca psd
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1196 (s) | 35 queries | Mysql time :0.036397 (s)