sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Masura fara precedent.Salariile ministrilor au fost inghetate pentru o perioada de cinci ani

Distribuie:

Publicat:

Salariile ministrilor vor ramane inghetate pentru urmatorii cinci ani, a anuntat duminica premierul britanic David Cameron, in cadrul programului sau menit sa combata deficitul.

“Suntem implicati cu totii” in aceasta situatie, a explicat premierul intr-un articol publicat in Sunday Times, referindu-se la achitarea datoriei tarii. Masurile anuntate ar urma sa aduca economii de 800.000 de lire sterline (aproximativ 1,13 milioane de euro) pe an, respectiv 4 milioane de lire sterline (5,6 miloane de euro) pana in 2020.

Aceasta decizie inseamna ca salariile ministrilor nu vor fi marite pana la sfarsitul actualei legislaturi. In prezent, ministrii primesc un salariu anual de 134.565 de lire sterline (189.274 de euro), care include venitul in calitate de parlamentar. Premierul are un salariu anual total de 142.500 de lire sterline (200.435 de euro).

Cameron a precizat ca decizia sa de a ingheta salariile ministrilor face parte din politica sa privind “O singura natiune”, menita sa combata deficitul si sa faca din Marea Britanie o tara in care “toti oamenii care muncesc din greu se pot descurca”.

“Vom continua sa luam deciziile dificile necesare pentru a reduce cheltuielile si a ne intari economia”, a afirmat premierul, reconfirmat in functie dupa alegerile legislative din 7 mai.

Intre timp, cei 650 de parlamentari britanici – care au in prezent salarii de 67.060 de lire sterline (94.324 de euro) anual – urmeaza sa primeasca o marire de 9% anul acesta, dupa ce organizatia independenta IPSA (Independent Parliamentary Standards Authority) a afirmat ca salariile ar trebui sa creasca la 74.000 de lire sterline (104.085 de euro) dupa alegeri, scrie mediafax.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img