vineri, 19 aprilie, 2024

Masura RADICALA – Doi fani ai lui Southampton au fost arestati dupa ce au batjocorit memoria lui Emiliano Sala

Distribuie:

Publicat:

Doi fani ai lui Southampton au fost arestaţi după ce au imitat un avion, chiar la momentul de reculegere în memoria lui Emiliano Sala al partidei Southampton – Cardiff City.

Gestul celor doi vine la doar câteva zile de la confirmarea decesului fotbalistului argentinian.

În chiar primul meci al lui Cardiff City, după anunţul oficial, un moment de necrezut a avut loc. Doi suporteri ai lui Southampton au fost reţinuţi după ce au imitat un avion, cu referire la accidentul aviatic regretabil, scrie Mediafax.

Fanii lui Cardiff au luat atitudine, când au văzut ce fac cei doi indivizi şi au strigat: „Sunteţi bolnavi!”. Un steward s-a apropiat de cei doi, iar aceştia riscă până la trei ani de interdicţie pe un stadion.

“FC Southampton confirmă că doi fani au fost reţinuţi de poliţie, în timpul partidei noastre cu Cardiff, de sâmbătă. Clubul va colabora cu poliţia pentru a-i identifica şi alţi oameni care au făcut astfel de gesturi”, a fost reacţia clubului gazdă.

Cardiff s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Southampton. Bamba a deschis scorul în minutul 69, apoi Stephens a egalat în minutul 90+1, iar Zohore a adus victoria oaspeţilot în minutu 90+3.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img