marți, 16 aprilie, 2024

Medicul Mihai Lucan a depus plangere penală împotriva deputatului Emanuel Ungureanu

Distribuie:

Publicat:

Medicul Mihai Lucan a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva deputatului USR Emanuel Ungureanu, pe care îl acuză de săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei.

Deputatul Emanuel Ungureanu este cel care l-a denunţat pe medic la DIICOT, iar în urma acestui denunţ Lucan a fost pus sub acuzare pentru delapidare.

Mihai Lucan susţine în plângere că Emanuel Ungureanu a dat jurnaliştilor informaţii "trunchiate şi manipulatorii", cu scopul de a crea o "presiune mediatică asupra instanţelor de judecată" şi de "a asigura succesul acuzării".

Lucan mai spune că persoane din cadrul anchetei au divulgat date şi informaţii nedestinate publicităţii referitoare la actele de urmărire penală din dosarul deschis la DIICOT.

Plângerea depusă de Lucan vine după ce deputatul Emanuel Ungureanu l-a acuzat pe medic de corupţie şi trafic de organe la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

"Lucan lua mită şi din aerul din institut. De la lifturile care s-au cumpărat, până la bancomatul de cafea. Exista un circuit al şpăgii", declara pe 4 ianuarie Emanuel Ungureanu, după o vizită la DIICOT.

Tot atunci, Ungureanu a susţinut că primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, l-a ajutat pe Mihai Lucan cu o concesiune pentru clinica privată Lukmed, iar actualul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, ar fi intervenit pentru ca funcţionari de la minister să "o lase mai moale" cu prilejul unui control efectuat la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat, printre altele, că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca. AGERPRES/

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img