joi, 18 aprilie, 2024

Membrii COTAR cer Guvernului sa mentina actuala conducere a ASF, indiferent de luptele politice

Distribuie:

Publicat:

Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR) face un apel pentru mentinerea unor politici responsabile, care sa diminueze vulnerabilitatile si sa consolideze piata si solicita Guvernului sa mentina actuala conducere a Autoritatii de Supraveghere Financiara, indiferent de luptele politice, conform unui comunicat remis AGERPRES.

"Piata asigurarilor din Romania a cunoscut o consolidare recenta. Tocmai de aceea, Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR) face un apel pentru mentinerea unor politici responsabile, care sa diminueze vulnerabilitatile si sa consolideze piata. Membrii COTAR sustin actuala conducere ASF si cer Guvernului sa o mentina, indiferent de luptele politice. Astfel, politicienii aflati la conducerea statului ar da dovada de responsabilitate si ar putea arata ca tin cont de opiniile mediului de afaceri", se mentioneaza in comunicat.

Piata asigurarilor s-a stabilizat in cursul anului trecut, cu o consolidare confirmata si in 2018, iar evolutiile consemnate de piata locala de asigurari sunt pe un trend pozitiv, considera reprezentantii COTAR, care subliniaza ca, dupa episoadele din anii 2014-2016, piata a depasit cu succes turbulentele semnificative provocate de unii actori de pe piata asigurarilor.

"Desi foarte dificil de gestionat, aceasta perioada a fost traversata fara a afecta semnificativ stabilitatea pietei si drepturile asiguratilor, datorita masurilor implementate de conducerea ASF, alaturi de Fondul de Garantare a Asiguratilor, Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania si printr-o buna colaborare cu alte institutii relevante din Romania, remarcand implicarea decizionala si sustinerea din partea Guvernului si a Parlamentului Romaniei", afirma Vasile Stefanescu, presedintele Confederatiei.

Transportatorii mai semnaleaza ca, ulterior, piata a inceput un proces de reasezare pe fundamente mai solide financiar, corecte fata de asigurati si mai adecvate rolului pe care il are in economie si in sistemul financiar. Noul cadru legislativ a facut ca ultimii doi ani, 2017 si 2018, sa reprezinte un punct de reper pentru piata asigurarilor, datorita adoptarii de catre Parlamentul Romaniei a noii Legi RCA si a legii care transpune directiva IDD privind distributia produselor de asigurare.

"Toate acestea au contribuit la stabilizarea pietei asigurarilor obligatorii privind RCA, obtinuta cu eforturi importante in ultimii ani. Nu e momentul sa ne jucam cu functii, cu tergiversari si cu razgandiri, intr-un domeniu vital pentru economie, precum ASF. Avem incredere in actuala conducere ASF si in Leonardo Badea, Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara si speram la o colaborare viitoare, la fel de fructuoasa. De aceea, facem un apel pentru mentinerea unei politici responsabile si unui nivel profesional ridicat in legatura cu supravegherea si reglementarea acestui sector, in vederea diminuarii vulnerabilitatii si continuarii procesului de consolidare a pietei", a mai spus presedintele COTAR.

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, marti, amanarea pentru saptamana viitoare a audierilor pentru Autoritatea de Supraveghere Financiara. Secretarul Camerei Deputatilor, Georgian Pop, a precizat ca audierile in comisii vor avea loc marti 13 noiembrie, iar votul in plenul comun va fi miercuri.

PNL a solicitat amanarea acestor audieri pe motiv ca un grup de 18 parlamentari liberali participa la Helsinki in perioada 6-8 noiembrie la Congresul Partidului Popular European.

De asemenea, si o delegatie a UDMR, condusa de presedintele formatiunii, Kelemen Hunor, va participa la Congresul anual al Partidului Popular European care va avea loc la Helsinki, in Finlanda, cel mai important punct aflat pe agenda evenimentului fiind alegerea candidatului la presedintia Comisiei Europene.

sursa: AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img