joi, 28 martie, 2024

Meningita: simptomele care ar trebui sa ne ingrijoreze

Distribuie:

Publicat:

Medicul Alexandru Rafila, presedintele Societatii Romane de Microbiologie, a vorbit la Digi24 despre simptomele meningitei si despre cum pot fi protejati copiii de infectia meningococica. Infectia meningococica „afecteaza mai ales adolescentii, tinerii, in acest interval de timp, la sfarsitul iernii, inceputul primaverii. Ac lucru e documentat in statisticile organizatiilor internationale”, spus Alexandru Rafila.

Nu se stie insa de ce sunt tinerii mai vulnerabili la aceasta infectie. "La unii meningita se manifesta fulminant. Putem avea forme care sunt bine controlate medicamentos, dar avem si multe persoane care sunt purtatoare ale meningococului, fara sa faca niciun fel de boala. Lucrurile nu sunt suficient de bine documentate in ceea ce priveste meningita meningococica, din punct de vedere al modului in care bacteria produce imbolnaviri de o gravitate extrema la unele persoane, iar la altele se inregistreaza doar portaj”, a spus medicul. El a adaugat ca, din aceasat cauza, vaccinarea este recomandata in tarile cu un numar mare de cazuri. „In Romania se inregistreaza in fiecare an cateva zeci de cazuri. Ultima statistica, din 2017, arata ca au fost 63 de cazuri si 13 decese, deci numarul de decese e destul de mare, 20% din totalul cazurilor inregistrate”, a spus Alexandru Rafila.

„Singurul lucru pe care il putem face pentru a preveni e sa ne protejam copiii prin vaccinare. Sunt doua categorii de vaccin – o categorie care se administreaza pentru o combinatie a tipurilor A, C, W si Y, care acopera 40% din patologie in regiunea noastra. Al doillea tip, care se administreaza impotriva infectiei cu serogrupul B, care e responsabil de 60% din cazuri, din pacate nu e inca disponibil pe piata romaneasca. Inteleg ca va fi in curand autorizat pentru punere pe piata. E un vaccin mai nou, care a fost obtinut cu mare dificultate”, a spus medicul.

Schema nationala de vaccinare nu include si vaccinul impotriva meningitei. Ar fi nevoie de asocierea ambelor vaccinuri, pentru a a acoperi toate tipurile de tulpini, a spus Alexandru Rafila. El a vorbit si despre simptomele infectiei meningococice. „Exista doua semne care sunt mai putin specifice: febra ridicata, peste 39 grade, si o cefalee intensa. Ce e specific e fotofobia, lentoarea de ceafa – practic, pacientul nu poate sa indoaie ceafa, si varsaturile fara cauza alimentara, generate de inflamatia la nivelul sistemului nervos. Aceste trei semne sunt tipice pentru meningita”, a spus Alexandru Rafila. D.F.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img