vineri, 19 aprilie, 2024

Mesaj spumos al lui Petre Daea transmis angajatilor APIA care protesteaza

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a transmis angajatilor APIA din teritoriu, care au anuntat ca vor incepe joi protestele, nemultumiti fiind ca le vor scadea salariile din 2018, "sa fie linistiti si sa munceasca", iar subventiile sa plece catre fermieri, "pentru ca avem bani in buget".

"Ei au o singura misiune: munca. O munca cinstita, pe bani remunerati corect. Nu cred ca sunt in situatia sa se planga acum de salarii. Eu asta le-am spus angajatilor Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura: 'Stati linisti si munciti!' Asta le transmit si acum tuturor functionarilor din APIA, pe care ii respect: sa fie linistiti si sa munceasca, pana la inceputul anului mai este. Acum, trebuie sa dati subventiile, pentru ca avem bani in buget si acestia trebuie sa plece catre fermieri, nu sa-i blocam prin minister, pentru ca s-ar putea sa dam socoteala pentru treaba asta. Repet, asta le transmit: sa munceasca, pentru ca sunt platiti cu salarii bune, si sa muncim toti, in frunte cu mine. Eu, uneori, sunt sub nivelul unor functionari din APIA din punct de vedere al salariului", a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Angajatii Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) din mai multe judete din tara au anuntat ca vor intrerupe joi lucrul, intre orele 9:00 — 12:00, nemultumiti ca salariile vor scadea cu sume cuprinse intre 700 si 2.800 de lei, incepand din 2018, din cauza impactului Legii salarizarii asupra veniturilor.

"Oamenii sunt pregatiti sa inceapa de maine (joi — n. r.) protestele la centrele judetene ale APIA, din cauza impactului Legii salarizarii asupra veniturilor, care vor scadea, incepand din 2018, cu sume cuprinse intre 700 si 2.800 de lei. Nu si la Bucuresti, pentru ca angajatii de aici nu sunt afectati. Tocmai asta am si cerut: sa ne treaca si pe noi pe aceeasi grila ca si angajatii de la nivel central, pentru ca suntem aceeasi agentie. Va fi afectata de diminuarea veniturilor marea majoritate a angajatilor din teritoriu, in afara de consilierii debutanti si asistenti, care sunt foarte putini. Toti consilierii superiori si toti cei cu functii de conducere vor avea o scadere a salariilor", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, presedintele Federatiei Sindicatelor din APIA, Octavian Mateescu.

Acesta a precizat ca nemultumirile angajatilor APIA din teritoriu au fost prezentate inca din vara acestui an, atat conducerii APIA, cat si ministrului Agriculturii, insa "ne-au tot amagit ca se va rezolva problema noastra".

"Nu ne mai vedem nici cu ministrul (Petre Daea — n. r.), nici cu conducerea APIA. Mingea este acum la dansii. Noi am asteptat din vara, cand a fost proiectul Legii salarizarii, dar ne-au tot amagit ca se va rezolva problema noastra si noi am facut toate platile si o sa le facem in continuare. Nu cerem mariri de salarii, cerem sa ni ne pastreze salariile actuale, dar este dureros cand vezi ca iti scade salariul. Mai ales ca s-a tot spus ca prin Legea salarizarii vor exista mariri de salarii", a explicat liderul de sindicat.

Contactat miercuri de AGERPRES, directorul general al APIA, Adrian Pintea, a anuntat ca exista un proiect de ordonanta de urgenta care va reglementa problema salarizarii, iar acest aspect le-a fost transmis liderilor de sindicat intr-o intalnire care a avut loc marti la minister.

"Intr-adevar, pe Legea salarizarii 153/2017 este o problema in ceea ce priveste functiile de conducere si de executie la nivel teritorial, pana la nivelul de consilier superior. Este un proiect de OUG, care nu este azi pe ordinea de zi a Guvernului, dar care va reglementa anumite aspecte in ceea ce priveste salarizarea in APIA. Ieri, am avut o intalnire impreuna cu domnul ministru si cu sindicatele in care s-a spus de aceasta ordonanta si sa vedem cum si cand va iesi. Eu stiu ce a insemnat si ce inseamna munca fiecaruia dintre ei, pentru ca zile si nopti am petrecut aici", a precizat Adrian Pintea.

APIA are in prezent 4.859 de posturi, din care in jur de 400 sunt la nivel central.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img