joi, 28 martie, 2024

Mesajul presedintelui Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Romanilor de Pretutindeni

Distribuie:

Publicat:

Presedintele Klaus Iohannis a transmis, astazi, un mesaj cu prilejul Zilei Romanilor de Pretutindeni, in care subliniaza ca Diasporatrebuie sa devina o “prioritate nationala” in mod real si pentru aceasta a solicitat Guvernului o Foaie de Parcurs.
 
“Am cerut deja Guvernului o Foaie de Parcurs pentru a face din Diaspora o ‘prioritate nationala’ in mod real. Astfel, nu vom irosi potentialul romanilor de peste hotare, care pot contribui la dezvoltarea Romaniei, fie intorcandu-se in tara, fie reprezentand imaginea ei in lume”, anunta Iohannis, conform unui comunicat de presa transmis de Administratia Prezidentiala. Seful statului arata in mesajul sau ca, in ultima duminica din luna mai, sarbatorim Ziua Romanilor de Pretutindeni, zi in care ne simtim mai aproape unii de altii, mai solidari cu cei care traiesc departe de tara.

“Imi doresc mai mult decat oricand sa ne exprimam dragostea de tara, fiind mai buni, mai responsabili, facand lucrurile mai temeinic, avand mai mare grija unii de altii, pentru ca Romania noastra sa devina puternica, prospera, un loc in care sa va intoarceti cu drag si cu speranta. Stiu ca prin munca, tenacitate, ambitie si curaj, voi, romanii plecati in afara granitelor, aduceti valoare comunitatilor in care traiti si faceti cinste Romaniei, in numeroase domenii. M-as bucura ca experienta pe care ati dobandit-o in strainatate sa poata fi pusa in slujba tarii noastre”, mai arata presedintele. Toti romanii de peste granite trebuie sprijiniti sa-si pastreze identitatea si pentru ca drepturile si libertatile lor sa fie aparate.

“Pe unii romani circumstante istorice nefericite i-au despartit de tara si este datoria noastra sa-i sprijinim pentru a-si pastra identitatea, traditiile si cultura. Iar pe cei care au ales, pentru moment, sa traiasca si munceasca peste granite trebuie sa-i sustinem pentru ca drepturile si libertatile sa le fie aparate. Va invit pe toti, indiferent daca traiti in tara sau in afara ei, sa fiti ‘buni romani’, sa construiti, sa fiti uniti, sa va aparati valorile, pentru ca impreuna, cu rabdare, sa construim o alta Romanie, asa cum ne-o dorim. La multi ani romani, de aici sau de departe!”, mai transmite Klaus Iohannis.

Conform comunicatului citat, pentru a marca aceasta importanta sarbatoare, presedintele Klaus Iohannis i-a primit vineri, 27 mai, la Palatul Cotroceni, pe reprezentantii romanilor din strainatate veniti la Bucuresti cu ocazia Conferintei “Excelenta romaneasca peste hotare”, organizata de catre Departamentul Politici pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Institutul Cultural Roman si Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img