marți, 19 martie, 2024

Mesajul unionist al Episcopului de Husi cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Romane – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Vineri, 24 ianuarie 2020, Preasfintitul Parinte Ignatie, Episcopul Husilor, a oficiat, la Barlad, slujba de Te Deum cu ocazia implinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Romane.

Evenimentul a fost organizat de Primaria Municipiului Barlad si Cercul Militar Barlad si s-a desfasurat in prezenta oficialitatilor locale, a cadrelor militare si a numerosi barladeni.

Mesajul Ierarhului Husilor, pe care il redam integral, s-a intitulat:

Nevoia de resuscitare a unui deziderat comun al unionistilor si al separatistilor: Moldova sa nu fie marginalizata

– actualitatea Unirii Principatelor Romane din 1859 –

Unirea Tarii Romanesti si Moldovei, din ianuarie 1859, a constituit un moment auroral si cardinal din istoria dorintei de unitate si suveranitate a neamului romanesc.

De aceea, consideram ca este „impropriu”[1] sa numim Unirea Principatelor Romane „unirea cea mica”, pentru ca acest eveniment de exprimare verticala si sacrificiala a demnitatii si unitatii poporului roman nu trebuie gandit in cheie comparatista cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918, ci ca o etapa esentiala, constitutiva si succesiva in concretizarea idealului de unitate nationala. In acest sens, istoricul Ioan-Aurel Pop, presedintele Academiei Romane, subliniaza faptul ca „prin urmarile sale, gestul de unire de la 1859 a fost o mare actiune de vointa romaneasca si o implinire de exceptionala importanta, datatoare de ton pentru ceea ce avea sa vina”[2].

Intotdeauna, in asemenea momente de profunda evlavie si gratitudine fata de spiritul de jertfa al tuturor celor implicati in „formarea nucleului statului roman modern”[3], ca sa folosesc o sintagma a aceluiasi istoric, reflectez la urmatoarea intrebare: care este relevanta concreta, pentru noi cei de astazi, a unui eveniment petrecut acum 161 de ani? Prin ce isi poate consolida actualitatea?

Fara a patrunde in miezul extrem de contorsionat si fascinant al evenimentelor premergatoare si contemporane Unirii din ianuarie 1859, putem afirma, cu suficienta precizie, ca atmosfera acelor vremuri era divizata in doua: 1. tabara unionista, care avea capacitatea de a articula si de a pune in miscare „un discurs afirmativ si autonom in problema identitatii”[4], axandu-se pe elementele comune dintre cele doua principate: aceeasi limba, aceeasi confesiune, aceeasi cultura si aceleasi obiceiuri; si 2. cei din tabara separatista sau antiunionista, care, conform unui cercetator istoric, „au respins proiectul formarii unui stat romanesc unitar ca o idee noua, artificiala, neprobata si prin aceasta nesigura (…); in fine, au pledat pentru gradualism in schimbarea politica, descriind unirea si centralizarea ca schimbari bruste si potential traumatizante”[5], punand accent pe diferentele culturale si regionale dintre cele doua principate.

Este evident ca tabara unionista era mult mai bine organizata si mult mai numeroasa, punand interesul national deasupra confortului individual, de care era puternic afectata partida separatista.

In ciuda acestor diferente de abordare intre cele doua partide, ni se impune, cu destula pregnanta, un fapt, poate insuficient exploatat de catre istorici: ambele tabere erau preocupate, cu intensa luciditate, de pericolul ca Moldova, prin Unirea Principatelor, sa nu fie marginalizata. Intensitatea acestei ingrijorari era diferita in sanul celor doua factiuni: pentru separatisti, a capatat forma fatalismului profetic, care ulterior s-a dovedit, in parte, adevarat: „Iasii si toata Moldova de Sus nu vor fi decat puncte excentrice ale noului stat, interesele lor nu vor fi puse decat in planul doi”, Moldova va fi „prada unei deprecieri continui a capitalurilor si a produselor”, iar „contactele comerciale, imbunatatirile materiale se vor indrepta tot mai mult spre capitala”[6]; pentru unionisti, temerile erau ceva mai temperate, dar nu lipsite de legitimitate, de aceea propuneau ca noua capitala sa fie undeva la mijlocul tarii, pe Milcov, la Focsani.

Prin urmare, pentru cele doua tabere aveau ceva in comun: Moldova sa nu fie marginalizata din punct de vedere economic si din punct de vedere al prestigiului istoric de care s-a bucurat atatea secole.

In finalul acestor cateva ganduri, pe marginea acestui providential moment istoric din existenta diacronica a poporului roman, ma intreb retoric, dar cu puternica insufletire si putina doza de amaraciune: suntem, oare, cu adevarat ingrijorati ca astazi temerile celor din ianuarie 1859 par a fi reale? Nu cumva Moldova este izolata, slab dezvoltata economic, pentru ca centrul, probabil, nu valorifica provincia? Nu cumva ne-am asumat in mod deliberat stigmatul, intemeiat sau mai putin intemeiat, ca Moldova este una dintre zonele sarace si ne complacem in aceasta lamentatie, fara sa fim animati de importanta istorica si simbolica pe care o are aceasta regiune, asa cum credeau cu atata tarie actantii Unirii Principatelor Romane?

Rogu-va, dragi barladeni, dragi vasluieni, dragi moldoveni, sa ne propunem, la modul cat se poate de responsabil si cu exigenta vizionara, ca noi, Biserica, elitele, poporul acestui neam, clasa politica, tinerii sau cei mai in varsta, sa devenim fermentii unei primeniri morale, in care credinta, dragostea de patrie, munca cinstita si respectul unuia fata de celalalt sa devina painea noastra cea de toate zilele; sa devenim artizanii gestionarii cat mai corecte a banului public; sa fie atrase cat mai multe investitii; sa devenim constienti ca fara o infrastructura a drumurilor bine pusa la punct, dezvoltarea economica devina imposibila. Sa devenim constienti ca doar resuscitand dezideratul comun al celor care au fost contemporani cu Unirea Principatelor, Moldova nu va mai fi marginalizata. Asa sa ne ajute Dumnezeu. La multi ani.      

[1] Ioan-Aurel Pop,  Istoria Romaniei moderne, Bucuresti, Editura Ideea Europeana, 2019, p. 86.

[2] Ibidem.

[3] Idem, Romanii. Eseuri dinspre unire, Cluj-Napoca, Editura Scoala Ardeleana, 2019, p. 193.

[4] Adrian Cioflanca, Nationalism si parohialism in competitie. Note pe marginea dezabterilor politice privind Unirea Principatelor Romane, in Varstele Unirii. De la constiinta etnica la unitatea nationala  (volum editat de Dumitru Ivanescu, Catalin Turliuc, Florin Cantec, cu un cuvant inainte de Alexandru Zub), Iasi, Fundatia Academica „A. D. Xenopol”, 2001, p. 117.

[5] Ibidem, p. 118.

[6] Ibidem, pp. 115-116.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img