sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Michel Barnier, negociatorul-sef al UE: ‘Negocierile comerciale UE-Marea Britanie nu vor putea fi definitivate rapid’

Distribuie:

Publicat:

Negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie asupra unui eventual acord comercial nu vor putea fi definitivate până la sfârşitul anului 2021, aşa cum susţine premierul britanic în funcţie, Boris Johnson, a declarat Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, conform cotidianului The Independent, potrivit MEDIAFAX.

"În privinţa acestui acord, nu vom obţine definitivarea în 11 luni. Vom face tot ce putem, dar nu vom face totul", a declarat Michel Barnier în cursul unei reuniuni private cu europdeputaţi desfăşurată săptămâna aceasta, potrivit unei înregistrări obţinute de ziarul The Independent.

"Este nerealist că o negociere completă poate fi făcută în 11 luni, deci nu putem face totul. Dacă acesta este termenul, vom face tot ce putem pentru a obţine ceea ce aş numi «minimul esenţial» în sensul stabilirii unei relaţii cu Marea Britanie", a argumentat Michel Barnier.

Michel Barnier a precizat că, în lipsa unei prelungiri a valabilităţii reglementărilor UE în Marea Britanie, această ţară riscă să ajungă la o relaţie comercială cu Uniunea Europeană axată doar pe regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). "Dacă nu va exista o prelungire, vom mai avea doar câteva luni pentru a obţine ceea ce aş numi minimul necesar pentru economie şi securitate sau să ne pregătim pentru o situaţie de tip marginea prăpastiei. Fie avem un acord, fie vom ajunge în cadrul stabilit de OMC. Nu putem implementa măsuri de urgenţă în domeniul comercial pentru a obţine timp suplimentar. Fie avem un acord, fie este o situaţie de tip marginea prăpastiei pentru comerţ", a atras atenţia Michel Barnier.

Boris Johnson insistă pentru retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020 şi susţine că poate obţine rapid un acord comercial cu UE post-Brexit.

Partidul Conservator britanic a refuzat să facă vreun comentariu despre afirmaţiile lui Michel Barnier, dezvăluite cu o zi înaintea scrutinului parlamentar anticipat din Marea Britanie.

Dar opoziţia britanică a criticat din nou atitudinea premierului Boris Johnson, liderul Partidului Conservator. "Se confirmă ceea ce ştiam deja, Boris Johnson minte alegătorii despre planurile sale dăunătoare privind Brexit", a declarat politicianul liberal-democrat Tom Brake.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img