miercuri, 24 aprilie, 2024

Mihaela, băieții aia doi se îneacă. Ține tricoul că intru după ei, i-a spus Cornel prietenei lui-FOTO

Distribuie:

Publicat:

– Mihaela, băieții aia doi se îneacă. Ține tricoul că intru după ei, i-a spus Cornel prietenei lui.

Scafandru pompier la ISU-BIF, acesta se afla în Bulgaria împreună cu prietena lui pentru a sărbători 4 ani de când se cunosc.
Făcuse plajă toată ziua și se îndrepta spre hotel când a văzut că doi oameni erau în pericol de a se îneca. Deși steagul roșu era ridicat și valurile erau destul de mari, nu a stat pe gânduri și a intrat în mare după ei.

– “Mi-am zis că trebuie să rezist 2-3 minute pentru că sigur vor veni salvamarii după mine. Era vorba de acele minute vitale pentru a-i ține în viață pe cei doi. Am ajuns la ei relativ repede deși curenții erau foarte mari. M-a ajutat faptul că erau apropiați și am putut să intru pe sub ei și să-i apuc. Apoi ușor i-am luat pe piept și am împins spre mal, deși curenții ne trăgeau în larg. Cel tânăr era deja inconștient, dar am simțit că va trăi. La 10 metri de mal am simțit mâna unui salvamar care a ajuns la noi. Atunci am realizat că vom trăi toți trei. Ajuns la mal l-am asezat pe tânăr în poziția de siguranță și i-am dat primul ajutor”.
După ce lucrurile s-au liniștit, cel salvat a venit la Cornel:
– Vă mulțumesc din suflet că ne-ați ținut în viață. Eu și nepotul meu trăim datorită dumneavoastră.
– Sunteți români?
– Da. Și vreau să vă spun că atunci când ați pus mâna pe mine am simțit că Dumnezeu nu ne va läsa acolo. Pentru noi sunteți Dumnezeu!

Cornel este pompier de 11 ani și are o poveste extraordinară.
În anul 2008 era angajatul unei bănci unde câștiga dublu față de salariul pe care îl lua un pompier. Provenit dintr-o familie de aviatori, visul lui era să îmbrace haina militară.
Acest vis a devenit realitate după ce a fost admis la concursul pe care l-a susținut la ISU-BIF.
La numai un an de când devenise salvator, fratele lui, pilot acrobat, s-a prăbușit cu avionul chiar în fața sa. Cornel a fost primul care a intervenit, dar din păcate nu a mai putut să-l salveze. De atunci Cornel își crește nepotul rămas orfan.

Fapta din Bulgaria nu este singulară. În urmă cu ceva timp, se întorcea de la Târgu Mureș de la un concurs de tir. În fața lui un autoturism a lovit un biciclist. Cornel a oprit imediat mașina și a ținut victima în viață până la sosirea echipajului SMURD.
De o modestie extraordinară, cu o dragoste imensă față de oameni și un bun simț ieșit din comun, Bombardierul (cum îi spun colegii), ne determină să spunem:

– ÎȚI MULȚUMIM, SALVATORULE PENTRU TOT CEEA CE FACI!
Bombardierule, pentru noi ești eroul zilei!

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img