News Flash:

Mihai Covaliu, preşedinte COSR: Inaltul Patronaj al Majestăţii Sale ne onorează, dar ne şi obligă

22 Martie 2018
506 Vizualizari | 0 Comentarii
stire1244 mare 1

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a obţinut Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei României, miercuri, cu ocazia unei festivităţi în care preşedintelui COSR, Mihai Covaliu, i-a fost înmânată o diplomă prin care Casa Regală continuă tradiţia de colaborare cu forul olimpic naţional.
 

 


Mihai Covaliu a salutat faptul că forul olimpic naţional a reluat colaborarea cu Casa Regală a României: ''Comitetul Olimpic Sportiv şi Român se află din nou sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale. Suntem recunoscători Casei Regale a României pentru acest lucru şi consider de bun augur faptul că am reuşit să fim alături şi în debutul celui de-al doilea centenar de existenţă al forului olimpic român. Se continuă azi o tradiţie pe care o cunoaştem şi pe care o recunoaştem şi mulţumim Majestăţii Sale, custodele Coroanei României, pentru aceasta. Pentru noi Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale înseamnă o colaborare benefică, în gală măsură pentru ceea ce Casa Regală a României reprezintă şi pentru COSR, colaborare care ne onorează, dar ne şi obligă. Vom depune toate eforturile ca valorile olimpice, tradiţia, pasiunea, respectul, excelenţa, mândria naţională şi fair play-ul să fie prezente în fiecare zi din viaţa noastră. Nu în ultimul rând, doresc să menţionez că vizita alteţelor voastre este pentru noi un prilej de bucurie şi de mândrie. Ţin să vă mulţumesc în numele colegilor mei şi al meu personal pentru onoarea pe care ne o faceţi azi mie şi întregii mişcări olimpice din România''.
 

COSR a beneficiat de Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României începând cu 9 martie 2015 şi până la trecerea Majestăţii Sale în eternitate, perioadă în care Casa Regală şi COSR au colaborat în mai multe rânduri la desfăşurarea unor activităţi comune, în principal de reprezentare şi promovare a imaginii României, atât în lumea internaţională a sportului, cât şi în alte domenii de interes la nivel internaţional.

 

 


Preşedintele COSR a precizat că a trimis o invitaţie Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Romaniei, şi Alteţei Sale Regale Principele Radu al României pentru a asista la JO 2020 de la Tokyo: ''Noi am făcut deja invitaţia pentru a particip alături de delegaţia României la JO 2018 de la Tokyo şi am fi onoraţi ca şi Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală să însoţească sportivii români la această ediţie a Jocurilor Olimpice''

Majestatea sa Margareta, pasionată de sporturi precum tenisul şi echitaţia, a promis că va reflecta asupra acestei invitaţii: ''Trebuie văzut. Nu ştiu încă, discutăm, dar aş vrea. Nu am fost niciodată la Tokyo''.
 

 


Octavian Morariu, fost preşedinte al COSR şi actual membru al Comitetului Internaţional Olimpic, a valorizat la rândul său continuarea colaborării cu Casa Regală a României: ''Alipirea de Casa Regală este fără doar şi poate un moment important pentru COSR, pentru că dincolo de tradiţie e o realitate a momentului. Istoria e o realitate şi ne găsim de fapt aici pe un fost teren al Casei Regale. Continuitatea este extrem de importantă şi ziua de astăzi o marchează încă o dată. Sunt convins că prezenţa dumnealor la Tokyo, dacă va fi o prezenţă acolo, nu poate fi decât un element de motivaţie în plus şi să aibă un input major asupra sportivilor''.

În calitate de preşedinte al Rugby Europe, Octavian Morariu s-a abţinut de la orice comentariu privind scandalul declanşat de arbitrajul românului Vlad Iordăchescu la meciul Belgia - Spania (18-10), care a consfinţit calificarea directă a României la CM 2019 din Japonia: ''Nu vorbim despre acest subiect, nu pot să fac nicio apreciere, deocamdată. Nu comentez''.

Octavian Morariu a avut şi o referire scurtă la divergenţele din cadrul Federaţiei Române de Gimnastică, unde Marian Drăgulescu dezvăluie anumite aspecte nelegale şi exercitarea nelegală a a atribuţiilor de către preşedintele ales, Andreea Răducan: ''Mă întristează acest gen de evenimente, pentru că sunt doi mari campioni. M-aş fi aşteptat să se înţeleagă între ei, nu să se certe''. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1010 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016118 (s)