vineri, 26 aprilie, 2024

Mike Pompeo cere socoteala Cubei in legatura cu detinutii politici

Distribuie:

Publicat:

Secretarul de Stat american Mike Pompeo cere socoteală Cubei, într-o scrisoare făcută publică marţi, despre o listă de ”deţinuţi politici” şi acuză Havana că a ignorat toate demersurile diplomatice ale Statelor Unite pe această temă, relatează AFP preluată de Agerpres.

”Peste 100 de deţinuţi politici rămân în închisoare”, deplânge Pompeo în această scrisoare, adresată la 7 decembrie omologului său cubanez Bruno Rodriguez Parrilla şi care a fost făcută publică marţi de către Departamentul de Stat american.

Pompeo aminteşte că, într-o conferinţă de presă comună, în Cuba, în 2016, cu fostul preşedinte american Barack Obama, şeful statului cubanez de la acea vreme, Raul Castro, a promis, atunci când a fost întrebat în acest sens, să-i elibereze pe loc dacă i se prezintă o listă.

În realitate, iritat de întrebarea respectivă, Raul Castro a sfidat în fapt pe oricine să-i aducă o asemenea listă, sugerând astfel că nu există deţinuţi politici în Cuba.

După alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, relaţiile între Washington şi Havana s-au răcit faţă de ”încălzirea” întreprinsă de Barack Obama.

Constatând că ”Statele Unite n-au primit vreun răspuns” şi aşteptând în continuare ”explicaiile promise”, Mike Pompeo apreciază că Washingtonul ”nu prea are altă opţiune decât să pună aceste întrebări în piaţa publică”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img