sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Ministrul francez pentru Afaceri Europene: ‘Nu putem avea un acces la finantarile europene in tari in care statul de drept nu e pe deplin asigurat’

Distribuie:

Publicat:

Ministrul francez pentru Afaceri Europene, Nathalie Loiseau, a declarat joi că are încredere în capacitatea României de a duce la bun sfârşit Preşedinţia Consiliului UE, relatează Agerpres.

"Am venit la Bucureşti cu ocazia inaugurării Preşedinţiei române a Consiliului UE, pentru a avea consultări cu Guvernul României în legătură cu priorităţile acestui semestru, ce va fi unul esenţial în istoria UE. (…) Am încredere în capacitatea României de a duce la bun sfârşit prima sa preşedinţie a Consiliului. O preşedinţie reuşită e una angajată, care să aibă o viziune, o preşedinţie imparţială şi exemplară. Avem o experienţă lungă şi repetată a preşedinţiilor europene şi vom fi alături de România pentru ca preşedinţia sa să fie un succes", a afirmat Loiseau, într-o întâlnire cu presa.

Ea a menţionat că va fi un semestru "de cotitură", deoarece pe parcursul său vor avea loc Brexitul şi alegeri europarlamentare, în contextul în care unii dintre candidaţi se vor prezenta cu un program proeuropean, iar alţii, cu dorinţa de a slăbi funcţionarea UE.

"Suntem de acord atât partea română, cât şi partea franceză că tot ceea ce se întâmplă în următoarele şase luni trebuie să ducă spre întărirea funcţionării UE", a spus ministrul francez.

Potrivit acestuia, mottoul Preşedinţiei române a Consiliului UE e coeziunea.

"Această preşedinţie se bazează pe patru direcţii de acţiune. Prima e convergenţa. Această convergenţă capătă o importanţă deosebită într-o perioadă în care lucrăm asupra viitorului cadru financiar plurianual. Trebuie să facem faţă atât noilor provocări cu care se confruntă UE, dar să păstrăm şi politicile care aduc o valoare adăugată UE şi care şi-au dovedit eficienţa. (…) Cunoaştem ataşamentul României faţă de politica de coeziune. Pentru noi coeziune înseamnă convergenţă fiscală, convergenţă socială şi nicio divergenţă posibilă în domeniul statului de drept", a declarat oficialul francez.

Loiseau a menţionat că o altă prioritate a Preşedinţiei române a Consiliului UE e securitatea.

"Susţinem această prioritate şi dorim ca 2019 să fie primul an în care se va pune în aplicare programul de susţinere a industriilor de apărare europene. Dorim să finalizăm discuţiile cu privire la fondul european de apărare, să facem progrese în domeniul Europei apărării. Acest lucru nu implică să lucrăm împotriva alianţei atlantice, dimpotrivă, să întărim pilonul european al acestei alianţe, e în interesul tuturor. De asemenea, acest lucru va întări autonomia noastră strategică, pentru că mizele de securitate ale UE nu coincid întotdeauna cu cele ale partenerilor noştri", a afirmat ministrul francez.

Loiseau a spus că a treia prioritate a Preşedinţiei României la Consiliul UE este locul Uniunii în lume.

"În acest domeniu ne dorim ca preşedinţia română să facă progrese în vederea ajungerii la un sistem comun european de azil. În acest sens, un anumit număr de texte sunt finalizate, trebuie să fie continuate eforturile în privinţa Regulamentului de la Dublin şi asupra Regulamentului privitor la procedurile de azil, trebuie să ne continuăm colaborarea cu ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor, coordonându-ne mai eficient ajutorul, dar şi luptând mai eficient împotriva traficanţilor de fiinţe umane şi să facem progrese privind protejarea frontierelor externe ale UE. România ne-a asigurat că e foarte hotărâtă pe aceste puncte", a declarat Loiseau.

Conform acesteia, locul UE în lume înseamnă şi o apărare a multilateralismului în domeniul comercial. "Nu ne dorim să existe războaie comerciale în lume şi suntem vigilenţi în apărarea intereselor europene. Locul UE în lume înseamnă şi efortul UE de a determina marile firme internaţionale care au operaţiuni pe teritoriul UE să plătească impozite corecte. Am discutat cu partea română în privinţa eforturilor pentru a face ca marii giganţi din domeniul informatic să-şi plătească impozitele în mod corect", a spus Loiseau.

Ea a amintit că a patra prioritate a mandatului României o constituie valorile europene. "Suntem bucuroşi că România s-a gândit să pună valorile printre priorităţile preşedinţiei sale. Am evocat deja de marţi, în cadrul Consiliului Afaceri Generale, mecanisme de luptă împotriva dezinformării. (…) E foarte important să punem în aplicare un sistem de alerte în stadiu incipient, într-un moment în care ne pregătim de alegerile europene din mai, pentru că e nevoie ca acest scrutin să fie protejat de orice ingerinţe externe", a subliniat Loiseau.

Potrivit acesteia, valorile europene înseamnă şi stat de drept. "Nu putem avea un climat de afaceri fără probleme, nu putem avea o cooperare poliţienească şi judiciară eficientă, nu putem avea un acces la finanţările europene în ţări în care statul de drept nu e pe deplin asigurat. Această constatare şi acest diagnostic sunt valabile pentru toate statele membre ale UE. Nu există apriori state care sunt privite ca state problemă sau state care sunt privite ca exemplare, trebuie să existe o vigilenţă permanentă şi fiecare dintre noi avem loc de progres în acest domeniu. Obiectivul nu e a da sancţiuni, scopul este consolidarea statului de drept peste tot în UE, să susţinem progresele şi un limbaj deschis atunci când există probleme", a spus Loiseau.

Ea a menţionat că a discutat cu partea română şi despre Preşedinţia română a Consiliului UE şi despre relaţiile bilaterale franco-romane.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img