marți, 19 martie, 2024

Ministrul Mediului: ‘Economia circulara incepe in Romania iar industria de reciclare se va forma ca atare si locurile de munca se vor inmulti’

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat joi, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că anul 2019 este cel în care economia circulară, ca şi concept, va începe în România, dar va fi pornită şi industria de reciclare, potrivit agerpres.ro.

Demnitarul a precizat că, până în anul 2050, depozitele de deşeuri municipale vor dispărea, iar deşeurile vor putea fi reciclate în totalitate.

"Fiecare român trebuie să ştie că anul 2019 este anul în care economia circulară, ca şi concept, va începe în România, iar industria de reciclare, în 2019, se va forma ca atare şi locurile de muncă se vor înmulţi. Şi tot în 2019 creăm conceptul, cu bătaie lungă până în 2050, ca deşeul să devină resursă din acea denumire pe care noi o folosim uzual, gunoi, resursă principală, iar în 2050 aceste depozite de deşeuri municipale să nu mai existe şi deşeul, transformându-se în resursă, să poată să fie reciclat în totalitate", a spus Gavrilescu.

Aceasta a mai spus că anul 2019 va rămâne în istoria României ca cel al preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în context afirmând că deja au fost înaintate pentru vot în Parlamentul European două dosare importante pe linie de mediu.

"Anul 2019 nu va fi numai anul pornirii industriei de reciclare, dar va fi şi anul în care România deţine pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Trebuie să ne mândrim cu lucrul acesta şi, chiar dacă au fost fel de fel de răutăţi la adresa României şi chiar a românilor, că nu suntem pregătiţi, că nu vom face faţă la o astfel de preşedinţie, vreau să vă anunţ că toate ministerele fac faţă preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, că deja multe dintre dosarele legislative au fost înaintate către Parlamentul European (PE), pentru vot. Inclusiv Ministerul Mediului, într-un timp record, a reuşit pe două dosare, respectiv, dosarul pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon pentru autovehiculele grele, să fie trimis săptămâna aceasta pentru vot la PE. Tot săptămâna aceasta reuşim şi pe poluanţii organici persistenţi. Ne-am aplecat rapid asupra lor, am ştiut cum să facem negocierile la Bruxelles", a precizat Gavrilescu.

Ministrul Mediului a participat, la Galaţi, la lucrările celei de-a VI-a conferinţe regionale privind gestionarea deşeurilor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img