marți, 23 aprilie, 2024

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Stefan Radu Oprea: ‘Toate fondurile europene din Start Up Nation editia 2017 sunt astazi decontate’

Distribuie:

Publicat:

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Radu Oprea a declarat luni, într-o conferinţă de presă că fondurile din Start Up Nation ediţia 2017 sunt decontate, plăţile sunt finalizate, iar fondurile europene sunt 100% absorbite, anunță MEDIAFAX.

"Toate fondurile europene din Start Up Nation ediţia 2017 sunt astăzi decontate. Câteva sute de milioane, cred că este ultima cerere de plată de plătit dar totul este închis din punctul nostru de vedere ca şi documentaţie şi suntem 100% pe procent de absorbţie de fonduri europene", a spus ministrul.

Pentru Start Up Nation 2018, ministrul informează că plăţile sunt încă în derulare.

"Şi luna aceasta am deschis linii de finanţare cu creditele bugetare pe care le aveam prevăzute pentru Start Up Nation. Ceea ce discutasem cu colegii din guvern, cu ministrul Finanţelor Publice, la rectificarea bugetară, acum trebuia să primim în continuare credite bugetare pentru a face în continuare aceste plăţi. Şi plăţile pot continua şi până anul următor. Aşa am prevăzut anul acesta, să nu mai fie acea presiune pe antreprenor şi să-şi desfăşoare activitatea. În 2018 a fost un efort foarte mare să încheiem toate plăţile, s-au finalizat în decembrie. Cum suntem noi obişnuiţi am venit cu deconturile în ultima săptămână. Efortul a fost foarte mare", a explicat Ştefan Radu Oprea.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img