sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Ministrul Sanatatii si-ar fi plagiat doua treimi din teza de doctorat! Cine lanseaza astfel de acuzatii

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Sanatatii, Florian Dorel Bodog, a plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat in Stiinte Economice, intitulata “Managementul si marketingul unitatilor sanitare” si sustinuta in 2008 la Universitatea de Vest din Timisoara (UVT), scrie jurnalista Emilia Sercan. Conform articolului problicat de pressone.ro, doua dintre cartile din care Bodog a copiat masiv sunt semnate, una, de un consilier personal de-al sau − decanul unei facultati de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Bucuresti, iar alta, de o colega − conferentiar universitar la Facultatea de Medicina si Farmacie a Universitatii din Oradea. Autorul uneia dintre carti este conferentiarul universitar Lucia Daina, subordonata si colega a lui Bodog atat la Facultatea de Medicina unde el a fost decan, cat si la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Oradea, pe care Bodog l-a condus ca manager. Lucia Daina este in prezent directorul medical al acestui Spital.

“Am avut discutii cu domnul Bodog, dar nu despre teza dumnealui. Nici nu stiu cum sa reactionez. Nu am vazut teza dansului, nu stiu cum a lucrat. O sa ma gandesc sa vad daca e ceva de facut. Este o informatie tare asa… de dimineata”, a declarat Lucia Daina pentru Press One.
O alta carte a fost scrisa de profesorul universitar Petru Armean, decanul Facultatii de Moase si Asistenta Medicala de la Universitatea de Medicina (UMF) “Carol Davila” din Bucuresti, fost secretar de stat in Ministerul Sanatatii si actual consilier personal al lui Florian Bodog. Armean a fost si membru in comisia de abilitare care in 2013 i-a acordat lui Bodog dreptul de a coordona doctorate.
“Nu pot sa cred ca au fost copiate pagini intregi si ca nu au fost citate. Nu pot sa va spun nimic despre acest lucru. O sa vorbesc cu domnul ministru cand o sa ne intalnim”, a declarat Armean pentru Press One, conform News.ro De asemenea, primele 47 de pagini din teza ministrului Sanatatii sunt plagiate, in cea mai mare parte, din volumul intitulat “Management: de la teorie la practica” (autori: Viorel Cornescu, Paul Marinescu, Doru Curteanu si Sorin Toma), publicat in 2003 la Editura Universitatii din Bucuresti.

Bodog a raspuns prin biroul de presa al Ministerului Sanatatii solicitarii Press One de a face precizari in legatura cu lucrarea sa de docotorat.

“Informatiile pe care le detinem arata ca teza a fost redactata cu respectarea tuturor standardelor de calitate si de etica profesionala, iar originalitatea acesteia apartine integral autorului tezei, domnului Florian Bodog”, a transmis Ministerul Sanatatii. Ministerul a precizat si ca “asa numitele suprapuneri intre teza realizata de domnul Florian Bodog si fragmentele din manualele care au drept autor principal pe doamna dr. Lucia Daina sunt, in fapt, o preluare a informatiilor care, in fapt, apartin in intregime domnului Florian Bodog in calitate de autor al acestora. Press One compara lucrarile si prezinta argumentele care au condus la ideea ca Bodog ar fi plagiat. Doctoratul in Stiinte Economice este cel de-al doilea titlu stiintific de doctor pe care il detine Bodog, primul fiind cel in Stiinte Medicale, obtinut in 2001 la Universitatea din Oradea. Florian Bodog (46 de ani) este medic, profesor universitar si prodecan al Facultatii de Medicina si Farmacie a Universitatii din Oradea. A mai fost decan al aceleiasi facultati, sef de cabinet al ministrului Ladislau Ritli, director si secretar de stat in Ministerul Sanatatii. Pana in vara anului 2016 a fost si conducator de doctorate in medicina, insa Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a retras aceasta calitate deoarece nu indeplinea criteriile pentru abilitare, avand doar doua articole stiintifice publicate in calitate de prim-autor, scrie pressone.ro.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img