vineri, 29 martie, 2024

Ministrul Transporturilor face marele anunt: cati kilometri de autostrada vor fi terminati in 2018

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat, marți, că, până la finalul acestui an, vor fi inaugurați 60 de kilometri de autostradă, iar, dacă lucrările merg bine, până la data de 31 decembrie, pot fi suplimentați cu 20 de kilometri.

„Estimările mele au fost făcute că am putea pune în circulație în jur de 60 de kilometri de autostradă, iar acest obiectiv ni-l vom atinge. Așa cum au evoluat șantierele, apreciez, că, într-o variantă optimistă, ar putea fi vorba de până la 80 de kilometri de autostradă, pe care, până la 31 decembrie 2018, să se poată circula”, a declarat Lucian Șova, după audierile din Comisia de specialitate din Camera Deputaților.

Cele mai importante segmente finalizate, în acest an, sunt lotul IV de pe Lugoj-Deva și câteva loturi de pe Ogra-Câmpia Turzii-Târgu Mureș, conform ministrului Transporturilor. „Este un obiectiv foarte important pentru mine, acela de a realiza cât mai repede cu putință și joncțiunea între Autostrada 3 și Șoseaua Petricani, deci, o nouă ieșire din București, deoarece este extrem de așteptat acest proiect”, a detaliat Șova.

Referitor la joncțiunea dintre A3 și Șoseaua Petricani, ministrul Transporturilor a declarat, în cadrul audierilor, că, deşi termenul de dare în folosinţă a fost depăşit, acesta ar fi trebuit să fie 1 septembrie, dar s-au făcut majoritatea lucrărilor mari. „Apreciez că, în cursul lunii noiembrie, acest segment de autostradă va putea fi folosit, deoarece deja se lucrează. Am obţinut toate autorizările din partea Primăriei Generale pentru efectuarea de lucrări în proximitatea carosabilului la Şoseaua Petricani. Au o lună de zile autorizaţie să-şi ocupe una din benzile de circulaţie în vederea realizării acestor lucrări”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img