News Flash:

Minivacanta de 1 Mai: Programul complet al evenimentelor organizate pe litoral

29 Aprilie 2014
999 Vizualizari | 0 Comentarii
Concerte rock, hip-hop, electro sau folk, festivaluri de moda, expozitii si parade de masini moderne si de epoca vor fi organizate in statiunile de pe litoral pentru cei peste 30.000 de turisti care sunt asteptati sa ajunga la mare in minivacanta de 1 Mai.

 Petrecerile vor incepe in Vama Veche, miercuri seara, cand in Club Goblin debuteaza Festivalul "Inregistrat in Romania”. In fiecare noapte pana in 3 mai vor fi concerte cu Alternosfera, Suie Paparude, C.T.C., Subcarpati, E.M.I.L., ZOB, Vali Umbra, AFO, Infinitu' aka Sfantu'8, Flou Rege, Chesarion.

Startul oficial al distractiei pe litoral va fi dat in ziua de 1 mai, de parada cu masini de epoca, motociclete, masini off-road si de raliu, care se vor deplasa, de la ora 10.00, pe traseul Mamaia - Navodari - Constanta - Eforie - Constanta - Mamaia.

"Parada Litoralului Romanesc a devenit deja o traditie de 1 Mai. Ca si anul trecut, turistii si constantenii pot sa participe alaturi de noi pe tot traseul stabilit. Parada va avea prima oprire in Navodari, unde se va face deschiderea oficiala a sezonului estival 2014, si va continua cu defilarea prin Eforie, Constanta si Mamaia. In toate statiunile de pe litoral vor avea loc, in 1 si 2 mai, spectacole si concerte pentru primii nostri turisti din acest an", afirma presedintele Asociatiei Litoral - Delta Dunarii, Corina Martin.

In seara zilei de 1 mai, de la ora 19.00, pe scena special amenajata pe plaja din zona Cazino Mamaia va avea loc un spectacol multietnic de muzica si dansuri, iar in incheiere cei prezenti vor avea parte de un show de lasere si o lansare de sute de lampioane pe cerul statiunii, deasupra marii.

 Pe toata perioada minivacantei, in statiunea Mamaia vor fi organizate zeci de concerte pe plaje si in cluburi, sustinute de Holograf, Mihai Margineanu, Loredana, Faydee, Adrian Eftimie, Adrian Stanescu, What's Up, Sis, Izhevski, Rosario Internullo, DJ Optick, Elf, Fouchat, Victor Stancov, BOg, Capote, Alin G, Bogdan, Hash Hendrex, Ciorty, Gianni Callipari si multi altii. De asemenea, Mamaia va gazdui, intre 1 si 4 mai, festivalurile Sunwaves 15 si The Mission.

Si in celelalte statiuni de pe litoral vor fi organizate diferite manifestari si petreceri pentru turistii care vor veni la mare in aceasta minivacanta. Astfel, la Navodari, in Tabara Delfinul, pe 1 Mai, de la ora 11.00, vor canta What’s Up, Axinte, Lorenna, Violeta Constantin, Autentic, Sylvie, Aurel Moga, iar seara se va incheia cu un show de lasere. In corturile amenajate in apropierea scenei vor fi organizate expozitii, sesiuni de face-painting, se vor realiza si printa fotografii.

La Eforie vor fi organizate petreceri campenesti, concerte de muzica pop, expozitie de antichitati si un festival de muzica si dans pentru copii, iar la Costinesti, pe plaja din zona Obelisc vor avea loc jocuri sportive, jocuri pe plaja si spectacole cu trupe de folk si rock.

 La Neptun va fi Festivalul International Crazy Salsa Fest, care se va desfasura pana in 5 mai in incinta complexului turistic 2D. Pe perioada evenimentului vor fi organizate seminarii cu instructori si antrenori de dans.

Tot in Vama Vache, pe langa Festivalul "Inregistrat in Romania”, La Canapele Party va fi organizat si Folk'n'Roll, unde vor concerta Tapinarii, pe 1 mai, Fara Zahar pe 2 mai, Timpuri Noi - 3 mai si Emisia2 in 4 mai.

Si fanii sporturilor auto vor avea parte de evenimente speciale - o etapa a Campionatului National de Karting Dunlop 2014, organizata la Constanta, in parcarea unui centru comercial si 1 Mai Tuning Fest, pe faleza care leaga statiunile Saturn si Venus.

Cea de-a doua etapa a Campionatului National de Karting Dunlop 2014 se va desfasura pe un circuit cu lungimea de 1.000 de metri, la start aliniindu-se peste 60 de piloti. Pe langa competitia de karting, evenimentul mai cuprinde un concurs auto pentru amatori, precum si demonstratii oferite de catre unii dintre cei mai buni piloti de drift, viteza in coasta sau raliu. La 1 Mai Tuning Fest, spectatorii vor fi incantati cu expozitii de tuning auto si moto, concursuri de Drag Racing, Drift GP, de indemanare auto si moto, demonstratii cu piloti ai Campionatului National de Viteza in Coasta, drift, numere de stunt si show, petreceri pana dimineata cu DJ Harra si multe alte surprize.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0914 (s) | 36 queries | Mysql time :0.017147 (s)