vineri, 26 aprilie, 2024

Mitul ochiului lui Ra, intre adevar si fictiune

Distribuie:

Publicat:

Mitul ochiului lui Ra. Ochiul lui Ra sau Ochiul lui Horus este un simbol antic egiptean ce sugerează protecţia. El reprezintă puterea iluminări din partea ochiului atoatevăzător al Soarelui.

Potrivit legendelor este ochiul zeului-soim ceresc Horus, cunoscut şi sub numele de Ra, zeitatea cerului cu un cap de şoim.

Legenda spune ca Horus a fost odată un zeu local, venerat în regiunea Deltei Nilului.

Cultul sau s-a răspândit în tot Egiptul, iar crezul în puterea Ochiului lui Horus s-a răspândit la venirea romanilor. Horus este asociat cu regenerarea, sănătatea şi prosperitatea crescândă.

Mitul ochiului lui Ra

Se credea că sursa puterii lui Horus se afla în ochii acestuia. Ochiul drept era alb şi reprezenta soarele, cel stâng era negru şi simboliza lună.

Miturile antice spun ca Horus şi-a pierdut ochiul stâng în lupta cu fratele sau malefic, Seth, cu care s-a luptat ca să răzbune uciderea lui Osiris.

Seth i-a scos ochiul, dar a pierdut luptă. Zeul Thoth a întregit ochiul prin magie, apoi Horus i l-a arătat lui Osiris, care i-a dat puterea să renască, dar în lumea cealaltă.

Astfel, că amuleta, Ochiul lui Horus are trei versiuni: ochiul stâng, ochiul drept şi cei doi ochi.

Ochiul este construit din fragmente, şi 1/64 din el lipseşte, aceasta fiind bucăţică specială adăugată prin magie de Thoth.

Ochiul drept este considerat dătător de viaţă

Conform unei alte legende, din lacrimile sale au fost create toate vietăţile. Egiptenii folosesc acest simbol al ochiului că pavăză împotriva oamenilor răuvoitori.

Purtat ca bijuterie, despre Ochiul lui Horus se crede că garantează siguranţă, protejând sănătatea purtătorului şi oferindu-i înţelepciune şi prosperitate.

Unii oameni cred că Ochiul lui Horus poate prinde viaţă şi secera pe orice om cu intenţii răuvoitoare.

Amulete în forma unui ochi au fost găsite frecvent în mormintele regale , că o protecţie în viaţa de apoi. Ochiul semnifica , de asemenea , puterea regală.

Anticii îl considerau un simbol al indestructibilităţii , extrem de util atunci când aveau loc naşteri. Însemnul ochiului a fost descoperit sub cel de-al doisprezecelea strat de bandaje al mumiei lui Tutankamon.

Vechii navigatori de pe Marea Mediterană pictau ochiul la prova corăbiilor lor, ca un semn de protecţie asupra călătoriei lor.

Simbolul ochiului a fost adoptat de masonerie şi de SUA , sub forma unui element al Marelui Sigiliu , în care apare deasupra unei piramide inversate că “Ochi al Providenţei“.

Mulţi au crezit că este un fel de reprezentare scrisă a unor hieroglife, însă este de fapt matematică.

Fiecare dintre fracţiile sacre, pe care egiptenii antici le atribuite celor şase părţi ale ochiul lui Horus sunt: 1/2, 1/4, 1/8, 1/16, 1/32, şi 1/64. Acestea toate au puterea lui doi în numitorul lor, au fost folosite pentru a reprezenta fracţiuni ale „hekat”, unitatea de măsură pentru cereale.

Satanismul, masoneria şi Egiptul antic

Ochiul Atotvăzător: – originar din Egipt, din vremea lui Moise când acesta a eliberat poporul israelitean de sub robie.

Atunci chiar Dumnezeu a pedepsit poporul închinător la idoli.

Ochiul Atotvăzător reprezintă Omniscienţa lui Horus, zeul Soare. [„Magic Symbols”, by Frederick Goodman, p.103, Satanic symbols book].

După cum se afirmă într-o carte masonică: “Aceste consideraţii ne conduc la un titlu interesant “Ochiul Minţii” sau “Ochiul lui Horus”… şi conducând la ideea de “Ochi Atotvăzător”.

Ultima denumire înainte de “egiptean neofit” a fost de “Iluminat”, adică “adus la lumină”. Religia Egiptului era “Religia Luminii”.[Thomas Milton Stewart, „The Symbolism for the Gods of the Egypians and the Light They Throw on Freemasonry”, London, England, Baskerville Press Ltd., 1927, p.5].
Acest autor mason afirma că Lumină la care masonii fac referire este Religia lui Horus, lucru condamnabil pentru că în mitologia egipteană, Horus este Lucifer. [fost satanist, William Schnoebelen, Masonry : Byond The Light, p.197].

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img