News Flash:

Morti SUSPECTE intr-un spital din Craiova. Ce s-a intamplat

27 Februarie 2017
412 Vizualizari | 0 Comentarii
Doi oameni au murit si alti patru sunt in stare grava in urma unor transfuzii de sange la Clinica de Hematologie din Craiova. Conducerea Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova a anuntat Politia in legatura cu decesele suspecte.

Doi pacienti, o femeie de 81 de ani si un barbat de 67 de ani, au decedat vineri, in urma unor transfuzii facute la Spitalul Municipal „Filantropia“. Alti patru pacienti dintre cei transfuzati au acuzat stari de rau si au fost transferati de urgenta la Terapie Intensiva. Unitatea medicala a sesizat politia privind moartea suspecta a celor doi pacienti si a dispus efectuarea unei anchete interne, potrivit stiripesurse.ro.
Atat reprezentantii unitatii medicale, cat si cei ai Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Dolj au confirmat incidentul, insa pana in acest moment nu se stie care a fost cauza decesului celor doi pacienti.

Oamenii legii au explicat ca la Sectia 1 Politie Craiova a fost depusa, sambata, o sesizare privind decesul in conditii suspecte la Spitalul Municipal „Filantropia“. „Pe 25 februarie, reprezentantii Spitalului Municipal «Filantropia» au depus o sesizare la Sectia 1 Politie cu privire la faptul ca, in cursul noptii de vineri spre sambata, au decedat doi pacienti in conditii suspecte. Este vorba de o pacienta de 81 de ani, din Craiova, si de un pacient de 67 de ani, din localitatea Vanju Mare, Mehedinti. Potrivit procedurilor, a fost deschis un dosar de moarte suspecta si se asteapta efectuarea necropsiilor, in urma carora se va stabili cauza decesului celor doi pacienti“, a explicat pentru GdS Amelia Barbu, purtatorul de cuvant al IPJ Dolj.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1021 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018899 (s)